Interpretată de două nume importante ale muzicii românești, Grimus și Dan Byron, "Departe de lume" transmite un mesaj despre problema sănătății mintale. "Pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală, normalitatea lor e o lume paralelă pe care nimeni nu vrea să o vadă" - sunt cuvintele din finalul clipului în care sunt concentrate atât melodia, cât și ideea vizualului.
Actorii din videoclip sunt beneficiarii Estuar, cu probleme de sănătate şi integrare socială. Filmările au avut loc în Bucureşti, în Parcul Izvor, Delta Văcăreşti şi Teatrul Evreiesc de Stat.
Piesa face parte din proiectul VIDEO CONTENT. În cadrul acestuia, Cătălin Rulea a realizat, în colaborare cu trupe din alternativul românesc, o serie de videoclipuri care abordează lumea paralelă cu sistemul de idealizare mediatică a realităţii.
Trupa clujeană Grimus activează din 2005, definitivându-și poziția pe scena rock-ului alternativ românesc printr-un stil aparte și o abordare foarte matură. Cu trei albume discografice la activ (Panikon - 2008, Egretta – 2011, Emergence - 2014) și o activitate concertistică intensă, Grimus a împărțit scena cu Red Hot Chili Peppers, Moby, Motorhead, Kasabian, Prodigy, Eros Ramazzotti, Garbage, Placebo, Roxette și Hurts.
Dan Byron este solistul trupei byron. Înainte de această trupă, Dan a mai activat în câteva formule și formații, cele mai notabile fiind Kumm și Urma. De-a lungul anilor a colaborat cu o mulțime de artiști, printre care: Alexandru Andrieș, Nicu Alifantis, Paula Selling sau Luiza Zan.
Concerte & turnee
Festivalul VINO revine în iulie 2026, cu byron și The Mono Jacks în lineup; Afla detalii
VINO, festivalul cu intrare liberă de la Sibiu, revine în 2026. Cea de-a șasea ediție va avea loc în perioada 2 - 5 iulie, într-o nouă locație, în Parcul Sub Arini, din zona Stadionului Municipal. The Mono Jacks și byron sunt în lineup, alături de alți artiști din zona alternative.

"Nu facem teasing. Doar începem cu ce contează!", spun organizatorii festivalului VINO, odată cu dezvăluirea primilor artiști din lineup-ul ediției din 2026. Primul val de confirmări include nume precum Grimus, Nidal, byron și The Mono Jacks, mulți alți artiști urmând a fi anunțați. Anul acesta, festivalul se mută din primăvară în plină vară, VINO 2026 urmând să aibă loc în perioada 2 - 5 iulie.
Line-up oficial la VINO 2026:
- Byron
- The Mono Jacks
- Nuanțe
- Grimus
- Snails
- Helda
- Nidal
- Bob Ramanka
- + MORE TBA
"Mai avem artiști și DJ de anunțat. Mai avem surprize. Iar vara acesta ne vedem într-un loc nou: Parcul Sub Arini – zona Stadion", au anunțat organizatorii.
Despre festivalul VINO Music & Street Food Festival
VINO – Music & Street Food Festival este un eveniment organizat de Asociația Grey Projects și Asociația Sibiul de Odinioară și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală. Festivalul nu înseamnă doar muzică live, ci și o experiență culinară completă, la edițiile anterioare participând zeci de food truck-uri.
Gândit pentru întreaga familie, copiii au parte și ei de un mini-festival. Astfel, pentru cei mici, organizatorii pregătesc o zonă specială, unde distracția este garantată. Copiii au parte de ateliere de creație, tobogane gonflabile și jocuri interactive.
La ediția de anul trecut a festivalului au urcat pe scenă COJO, Cabron, Bitză, Eva Timush, K-Lu, Brugner și Enășescu. Evenimentul avea loc atunci în luna mai, în Parcul Tineretului din Sibiu, intrarea fiind liberă.
Concerte & turnee
Grimus și Bob Ramanka sunt invitații speciali ai concertului om la lună de la Arenele Romane
Show-ul om la lună de la Arenele Romane din vara acestui an se conturează frumos, cu Grimus și Bob Ramanka confirmați ca invitați pe scenă. Mai multe detalii și informații despre bilete găsești în articol.

La aproape șapte ani distanță de la primul concert full band, pe 3 iulie 2026, la Arenele Romane din București, om la lună promite să pună în scenă un show complet, cel mai mare și mai important din existența sa de până acum, intitulat "NOI, VOI, NOI TOȚI - NOI SUNTEM OM LA LUNĂ".
om la lună este una dintre cele mai importante prezențe ale scenei rock autohtone, extrem de iubită pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate, dar și pentru sinceritatea fiecărei apariții. om la lună se bucură la momentul actual de o comunitate de fani devotați care îi urmează peste tot, transformând fiecare apariție într-o experiență memorabilă.
Doru Pușcașu, solist om la lună: "Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre"
om la lună a gândit un eveniment care să celebreze dragostea pentru muzică și bucuria de a fi alături de ascultătorii săi:
"Am învățat că nu trebuie să așteptăm momente <<speciale>> pentru a celebra ceea ce iubim. Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre. Ne dorim un spațiu în care să încapă toate cântecele și toți oamenii care ne-au fost alături. Singura rațiune a acestui eveniment este bucuria pură de a fi împreună: noi, voi, noi toți."
Grimus și Bob Ramanka completează experiența muzicală de la Arenele Romane
Cu o carieră impresionantă de peste 20 de ani, clujenii de la Grimus sunt o emblemă a rock-ului alternativ românesc. Cu șase albume la activ și un palmares care include deschiderea concertelor pentru legende precum Queen, Red Hot Chili Peppers sau Placebo, Grimus aduc la Arene un sound rafinat și energia debordantă a unei trupe cu rezonanță internațională.
Cu fiecare concert, Grimus reușește să captiveze publicul printr-o prestație sinceră, elegantă și vibrantă, reflectând energia și diversitatea compozițiilor lor, care variază de la momente antrenante și dinamice la piese profunde și pline de semnificație.
Bob Ramanka, alter ego-ul muzical al lui Bogdan Cotîrță Gruicin (Melting Dice, Muzicon), propune o fuziune fascinantă de electronică, trip-hop și spoken word. În așteptarea noului album "Imperfect" (ce urmează a fi lansat în 2026), proiectul său oferă o incursiune cinematică și minimalistă, unde sunetul și versul se contopesc organic.
Prețuri bilete concert om la lună la Arenele Romane
- Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 135 lei (presale) și 69 lei (reducere pentru elevi și studenți). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.






















