Urmărește-ne în Social Media

Alira Mun - Megavoid

”Megavoid” este noul single semnat Alira Mun, o producție muzicală ce se află la intersecția dintre minimal techno și dream pop, cu evidente tendințe experimentale.

În timp ce versurile adresează simbolic diferitele valențe ale iubirii, partea sonică poate fi văzută atât ca și muzica unui club futurist cât și coloana sonoră a unei secvențe cinematice suprearealiste ce se desfășoară în mintea ascultătorului aflat în comfortul căminului său.

Partea video ce însoțește piesa ”Megavoid” translatează în imagine aceleași proprietăți futuriste, onirice și experimentale ale piesei. În progresul ei de a deveni un producător artistic complet, video-ul ”Megavoid” o prezintă pe Alira Mun nu doar ca și autor al muzicii dar și în calitate de coregraf, dansator, regizor, scenarist și editor al acestei producții.

În partea de inginerie de sunet îl putem găsi pe binecunoscutul Attila Lukinich (Alexandrina, Implant Pentru Refuz, Negură Bunget, Thy Veils), iar de partea de efecte speciale și secvențe de videoart s-a ocupat Daniel Dorobanțu.

O vocalistă foarte expresivă, producător de muzică electronică și performer, Alira Mun s-a născut în urmă cu 24 de ani. Din 2016 este membru Thy Veils unde, în calitate de vocalist și coautor muzical, a încântat prin talentul și prezența sa scenică, doar în acest an, publicul din Tbilisi, Atena, Berlin și Cetatea Oradea.

Comentarii