Urmărește-ne în Social Media

Alina Eremia - Printre Cuvinte

Alina Eremia lansează clipul piesei ”Printre cuvinte”, o melodie extrem de personală, inspirată din viața artistei.

Noul single "Printre Cuvinte" subliniază importanța comunicării într-o relație de iubire.

"De multe ori ne e teamă să spunem anumite lucruri de frică sau ca să nu îl rănim pe celălalt, dar asta face mai mult rău pe termen lung", observă Alina Eremia.

Videoclipul melodiei a venit și cu o serie de provocări pentru Alina Eremia. Artista a trebuit să-și mențină echilibrul pe o bârna de gimnastică, de 10 cm lățime.

"Clipul piesei "Printre Cuvinte" este unul minimal, iar elementele vizuale sugerează dezechilibrul pe care îl provoacă lipsa de comunicare dintr-o relație și cât de mult ne distanțează. Provocarea a fost să-mi mențin stabilitatea pe bârna de gimnastică, de 10 cm lățime, dar mi-am dorit foarte tare să reușesc să filmez câteva cadre.

Vreau să le mulțumesc lui San (regizor), Alex Mureșan (D.O.P.) și echipei de producție, alături de care am reușit să pun în scenă ideile. Sunt entuziasmată de rezultat. Le mulțumesc oamenilor care s-au înscris la casting și au fost prezenți pe set. Au fost foarte implicați și atenți la toate indicațiile regizorului", a spus Alina.

Evoluția Alinei Eremia

Încă de mică, Alina Eremia și-a făcut demonstrat talentul, reprezentând România la Eurovision Junior cu "Țurai". În 2011, Alina a fost aleasă, în urma unui casting, să facă parte din LaLa Band și, în același timp, să fie protagonista serialului "Pariu cu Viața". Din 2012, ea a decis să se ocupe de cariera solo și a lansat numeroase piese ce au devenit hituri.

Odată cu lansarea albumului de debut, din noiembrie anul trecut, artista a prezenta în premieră show-ul "360" - șapte instrumentiști, reorchestrări unice ale pieselor sale, melodii noi, coregrafii și invitați surpriză.

Pe albumul de debut al Alinei se regăsesc piese precum "Poartă-mă", "De ce ne îndrăgostim", "A fost o nebunie”, "Out of my Mind", "Vorbe pe dos", "Îmbrăcați sau goi", "Dulce amar", "Îmi dai curaj", "Când luminile se sting".

Comentarii

Lifestyle

Alina Eremia s-a logodit - FOTO

Alina Eremia și partenerul său, Edi Barbu, au trecut la următorul nivel al relației amoroase și s-au logodit. Artista a publicat câteva imagini cu inelul, pe care te invităm să le vezi și tu în articol.

Publicat

pe

Alina Eremia în documentarul "În Zadar"
Alina Eremia în documentarul "În Zadar" │ FOTO: captură YouTube / Alina Eremia

Alina și Edi și-au început povestea de dragoste în urmă cu opt ani. S-au cunoscut la sală, fiind una dintre pasiunile lor comune. Lucrurile au evoluat, s-au îndrăgostit, iar acum sunt pregătiți să își construiască "oficial" un viitor împreună.

Relația lor s-a bucurat de discreție, Edi nefiind o persoană publică. Cu toate acestea, Alina Eremia și-a ținut la curent fanii cu imagini din vacanțele petrecute alături de iubitul său, piese ce au fost inspirate de relația lor, dar și de un videoclip muzical în care apar împreună - "Noi".

Acum, cu ocazia cererii în căsătorie, artista a dezvăluit public fericita veste. Mai mult, a publicat și câteva fotografii cu inelul de logodnă, adăugând: "DA! Happy birthday, love!"

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală românească. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem "Cum se face", "A fost o nebunie", "În dreapta ta", colaborarea cu Vescan, "Tatuaj" și "Noi". În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, "Déjà Vu", care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În acest an, Alina a lansat EP-ul "Metamorphosis", pentru care a experimentat noi sunete și a colaborat cu nume precum Sak Noel, Ilkan Gunuc, Arem Ozguc și Arman Aydin.

Printre cele mai recente piese lansate de cântăreață se numără "Nu te mai aștept" și "Dans".

Citește în continuare

Industria muzicala

Women in Music Romania dă startul celei de-a doua ediții "HerStory"

Pe 25 ianuarie, Women in Music Romania dă startul celui de-al doilea sezon "Her Story" la Cărturești Modul. Programul își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din diverse domenii, începând cu industria muzicală și extinzându-se din acest an și în alte sectoare: industria filmului, televiziune, comunicare, antreprenoriat.

Publicat

pe

A doua ediție Women in Music Romania
A doua ediție Women in Music Romania │ FOTO: Women in Music Romania

Prin seria de evenimente începută anul trecut, Women in Music Romania a creat o platformă dedicată femeilor remarcabile din diverse domenii, începând cu industria muzicală și extinzându-se din acest an către alte sectoare. Cel de-a doua ediție a inițiativei "HerStory" prezintă încă șase femei de succes. Prima invitată este Sonia Nechifor, fondatoarea agenției de comunicare Comm'ON, care o va avea ca moderator pe realizatoarea TV, Ionela Năstase.

"Și în acest an continuăm să aducem în prim plan poveștile captivante ale acestor femei, construind un pod între domenii variate și oferind oportunitatea de a cunoaște și aprecia contribuțiile lor notabile. Ne propunem să subliniem nu doar diversitatea impactului feminin, ci și să inspirăm schimbări și colaborări între domenii aparent diferite. Astfel, HerStory devine un catalizator pentru conectarea și îmbogățirea comunității prin prezentarea unui tablou autentic al poveștilor si succeselor feminine", a declarat Carina Sava, fondatoarea Women in Music Romania.

Program evenimente #Her Story - Women Shaping the Narrative:

25 ianuarie - Invitată: Sonia Nechifor, Managing partner Comm' ON
Moderator: Ionela Nastase, TV Host

26 februarie - Invitată: Oana Gheorghiu, Vicepreședintă, Membră fondatoare "Dăruiește viață"
Moderator: Paula Herlo, ProTV

21 martie - Invitată: Monica Munteanu, Director General Strategic Events & Communication
Moderator: Emma Stefan, ​​Radio ZU

18 aprilie - Invitată: Oana Giurgiu, Producător Libra Film Productions
Moderator: Carla Teaha, Regizoare, jurnalistă Radio Guerilla

16 mai - Invitată: Diana Munteanu, Head of Label Global Records
Moderator: Lucia, Artistă

18 iunie - Invitata: Alina Eremia, Artistă
Moderator: Ana Moga, Kiss FM

RECOMANDARE: Carina Sava, inițiatoarea Women in Music Business Mentorship: "Industria noastră avea nevoie de acest program" - INTERVIU

Citește în continuare