Urmărește-ne în Social Media

Alex & The Fat Penguins - Amiral

Trupa indie rock Alex and the Fat Penguins a lansat ”Amiral”, o piesă inspirată de realitatea sumbră din Siria. Înregistrată într-un mic studio din Franța și mixată în România, piesa este acompaniată de un videoclip filmat în Chișinău.

Membrii formației Alex and the Fat Penguins au fost foarte marcați de războiul din Siria, care a afectat milioane de oameni.

“Faptul că, după atât amar de vreme, încă facem războaie și nu suntem capabili să folosim diplomația pentru a rezolva conflictele este o temă de discuție cel puțin interesantă, dar când vezi consecința acestor războaie, interesantul se pierde în tragedie. Ne-au marcat nenumăratele poze în care apăreau copii ai căror părinți erau dați dispăruți sau morți. Știm, nu vrem așa subiecte în momentul care facem o lansare, sânge, moarte, copii abandonați, dar e realitatea și noi de acolo ne tragem inspirația.”

Sensul piesei nu se oprește la conflictul armat, ci și la conflictul interior al celor implicați în această tragedie.

“”Amiral” vorbește despre neputința soldatului care nu poate accepta faptul că a pierdut războiul cu sine însuși. Este, în același timp, o piesă care vorbește și despre un război intern pe care fiecare din noi îl duce zi de zi în drumul spre o conștiință protejată de pace.”

Alex & The Fat Penguins este o trupă de indie-rock formată din 4 pinguini (grăsuți bineînțeles): Alex, Mihai, Septimiu și Ionuț (Gamanu). Ca să reziste frigului năprasnic din Antarctica, Alex & TFP au descoperit că muzica era cea care le aducea căldură, chiar dacă vorbim de o căldură sufletească. Mai târziu au înțeles că țesutul adipos este și el un bun izolator termic. Și uite așa, Pinguinii Grași au hotărât să cânte și să nu se mai oprească.

Alex & The Fat Penguins este o trupă care s-a făcut remarcată prin faptul că dă culoare versurilor în ochii daltoniștilor și gust muzicii în papilele gustative ale vegetarienilor.

Comentarii