Urmărește-ne în Social Media

Uddi feat. Randi - Vagabondul vieţii mele

După succesul obţinut cu "Aseară ţi-a luat basma", Uddi lansează un remake al piesei "Vagabondul vieţii mele", împreună cu Randi, pe care îl puteţi asculta în articol.

Odată cu single-ul "Vagabondul vieţii mele", Uddi continuă seria de remake-uri începută anul trecut cu "Aseară ţi-am luat basma", piesă care a fost primită foarte bine de public şi difuzată pe toate posturile de radio si TV.

"Vagabondul vieţii mele este un cântec care face parte din cultura noastră muzicală şi toţi am cântat la un moment dat pe ritmurile ei. Această piesă mi-a plăcut dintotdeauna şi mă bucur că am ajuns să v-o cant. Bless!" a declarat Uddi.

Lui Randi i-a venit ideea unui remake la aceasta piesă ascultând-o la o petrecere. Artistul a dat un aer urban piesei, iar interpretarea lui UDDI a adus energie şi culoare. Dacă piesa originala este usor nostalgică, noua versiune debordează de voie-buna şi ne cheamă la dans şi distracţie.

"Mi-a plăcut mereu cântecul original şi am vrut să îl reinventăm şi să îl readucem în atenţia publicului. Îmi doresc ca piesa aceasta să vă aducă zâmbetul pe buze şi să vă transmită şi vouă energia şi bucuria cu care noi o cântăm" a povestit Randi.

Videoclipul este regizat de Dan Petcan şi este o poveste despre o mare şi continua petrecere. La filmări baieţii şi-au invitat prietenii şi colegii şi au organizat o petrecere la propriu.

Comentarii