Poveste:

Dacă aş scrie doar poveste, cred că aş umple multe pagini A4. E de ajuns să vă spun că Odiseea e atât de importantă la nivelul culturii universale, încât a generat expresii pe care le folosim zilnic. "Pânza Penelopei" înseamnă ceva ce nu va fi niciodată gata, iar "să nu accepţi daruri de la greci" provine de la calul troian. Putea foarte bine să existe şi expresia "între Scila şi Caribda", ca echivalent al "între ciocan şi nicovală" şi nu se supără nimeni.  Plus Odisee a ajuns substantiv comun. 

Pe scurt, Odiseu se întoarce de la război. Războiul Troian, care l-a ţinut departe de casă 10 ani. A plecat acolo cu cei mai buni războinici din Ithaca, dar cu inima îndoită, la un război care nu e al său, ci al lui Agamemnon. A lăsat în urmă o soţie devotată, pe Penelopa şi pe fiul cel necopt Telemac. Nu vedem prea multe din Războiul Troian în film, ci doar flashback-uri şi "poveşti de luptă" spuse de barzi, precum cel jucat de Travis Scott.

Accentul se pune pe călătoria lui Ulise, prin probele herculesti prin care trece pentru a îşi revedea familia: vrăjitoare, uriaşi, ciclopi, sirene, tărâmul lui Hades şi zei furioşi pe el. 

Actorie:

Matt Damon 100% ia nominalizare la Oscar, poate chiar premiul pentru actor principal. Se va duela cu o altă "figură istorică imaginară", Paul Atreides, jucat de Chalamet în Dune 3 la iarnă. Singura problemă pe care o am cu Damon e lipsa de range şi stoicismul prea mare. Nu cedează niciodată, nu are un breakdown, o criză, un momentin care să îşi pierda încrederea în sine. Nu plânge, nu râde, nu se îndoieşte. Asta nu înseamnă că nu joacă excelent. Dacă eşti dispus să accepţi un războinic destoinic şi înţelept care îşi ţine mereu firea, indiferent ce grozăvii vede. Mi-aş fi dorit un monolog de tip "Father why have you forsaken me?". 

Damon e "locked in", cum se zice în ziua de azi, ştie ce vrea, vrea să ajungă acasă, cu orice preţ. Nu dă doi bani pe zei, deşi i se tot arată şi îl tot pedepsesc şi uneori cochetează cu supranaturalul, încercând să găsească rezolvări unor situaţii imposibile. 

Anne Hathaway merită mai mult screen time, în rolul Penelopei, dar face cu ce are maximul. Şotita îndurerată, dârză, care nu cedează în fața peţitorilor care îi tot împânzesc cetatea, aşteptând să îi ceară mâna. Un pic dură şi dezamăgită de fiul său, dar întărită de vremuri aş spune. 

Tom Holland îmi aminteşte de Paris-ul lui Orlando Bloom în Troia din 2004. Şovăitor, nesigur, slab luptător, departe de ce poate face tatăl său, Odiseu. Nu nepo baby al vremurilor sale, dar Holland îl joacă excelent. Vrea cu ardoare să fie tatăl său, dar nu îi iese. Nu e născut să fie războinic. Pare mai mult un animal politic şi navighează binişor intrigile în care intră.

Zendaya are 5 minute de screen time şi chiar îi ziceam cuiva "nimeni nu ştie mai bine decât Zendaya să facă o fată de dezamăgire". De "m-am dezamăgit crunt şi nu te mai suport". Vezi "Euphoria", "Spiderman", "Dune" şi aşa mai departe. Spoiler? Ea e Zeiţa Atena... dar... e şi un twist cu ea spre final.

Robert Pattinson e poate villain-ul aici şi zic poate, pentru că e doar unul dintre zecile, dacă nu sutele de peţitori care îi cer mâna Penelopei. E zugrăvit într-o singură cheie, cea a răului. E lepră clasică, slab luptător, mereu asmuţindu-i pe alţii, s-a fofilat de la războiul troian, o vrea pe Penelopa doar pentru a conduce Ithaca. A scăpat de freza cu ţepi în favoarea unui par mai aşezat, care îi scoate în evidenţă zâmbetul diabolic. 

E frustrat, gelos, nemernic cu cerşetorii care vin la mesele bogate şi cu câinele preferat al lui Ulise. E tot ce e mai rău într-un om şi cumva îi merge 95% din film. 

Charlize Theron apare puţin, în rolul lui Calypso, care l-a fermecat pe Odiseu şi l-a ţinut pe insula să o perioadă de ani buni. Mâncând flori de lotus şi visând toată ziua pe o plajă... E un soi de ispita, de sirenă retrasă din activitate, care e mereu contemplativă şi meditează. 

Auzisem că Samantha Morton, în rolul lui Circe a primit ovaţii în picioare pentru felul în care a jucat. Ea este o vrăjitoare pe o insulă, care transforma oamenii în porci şi alte animale. Are un monolog impresionant şi e foarte intensă şi blândă în ce fată. Are blândeţea psihopatului şi canibalului din filmele vechi, când înţelegi târziu ce grozăvii face în vreme ce vorbeşte numai cu diminutive şi "puişorii mei".

Menţiune specială pentru John Leguizamo, mâna dreaptă a lui Odiseu şi şeful turmelor sale, bătrân orb lăsat în urmă în Ithaca şi încercând să fie vocea raţiunii. Şi încă o menţiune pentru Jon Bernthal, excelent în rolul lui Menelau, care s-a întors victorios din Troia şi cumva cu mai puţin PTSD decât restul soldaţilor. Mi s-a părut mai expresiv decât Odiseu şi mai uman Himesh Patel, în rolul lui Eurylochus, locotenentul lui Odiseu pe navă, în drum spre casă. 

Lupita Nyong'o ca Elena din Troia? Doar reproşuri la masa lui Menelau şi frustrare că a devenit obiect de dispută şi de moarte a sute de mii de oameni. Livrează totuşi emoţiile perfect. 

Imagine:

Nolan prezintă o experienţă cinematografică perfectă. Nu se vede CGI-ul deloc, cadrele sunt foarte generoase şi nu trişează prin camere puse foarte aproape de chipul actorilor. Se întâmplă mereu ceva în fundal, iar bătăliile au suficienţi figuranţi încât să fii impresionat de amploarea lor. Ciclopul e fabulos realizat şi sincer întreaga secvenţa e demnă de film horror. Unul dintre cele mai bune chiar.

Uriaşii din trailer, cu acele armuri etanşe m-au cam dezamăgit, poate şi pentru că nu sunt chiar ce mă aşteptam şi puteam trăi şi fără ei. Nolan alege cele mai expresive unghiuri pentru a te face să trăieşti claustrofobia din calul troian, sufocarea sub valurile mării când Poseidon trimite furtuni uriaşe sau calmul şi pacea uitării din insula lui Calypso. Imaginea e uşor grainy pe alocuri, marginile sunt uşor şterse, e acel Nolan look pe care lumea îl iubeşte.

E IMAX look şi e look de peliculă cumva, dar flăcările şi săbiile care lovesc se văd încă destul de clar şi detaliat. Calul troian a fost realizat foarte credibil, deşi pe hârtie risca să cadă în ridicol. Ambarcaţiunile sunt poate cam firave, pentru ce încercări le lovesc, dacă ar fi să mă plâng, iar cei care se plâng de costume mi se par cârcotaşi. Lumea are o problemă cu casca supradimensionată a lui Agamemnon. Da, e oarecum comică să zicem, dar îşi face efectul de a impune leadership. 

Audio:

Îl urăsc pe Nolan pentru că ne-a asurzit împingând sunetul ciclopului urlând până la distorsionare şi îl iubesc pentru secvenţa de hipoacuzie cu sirenele. Experimentele din perioada Dunkirk şi Oppenheimer l-au învăţat ce butoane să apese. Mă pot plânge totuşi că nu avem o coloană sonoră propriu zisă. Melodiile sunt foarte timide în fundal şi parcă fiecare melodie care începe e ceva de gen "sunt tema din Gladiatorul I, aoleu nu, nu vreau să fiu tema din Gladiatorul I", şi apoi se opreşte.

Mă aşteptam ca Travis Scott să cânte, dar de fapt recită şi cred că e OK, era ciudat să auzim trap aici, deja lumea se supără că aude engleza modernă în film. Eu nu am o problemă cu asta. M-am simţit destul de ciudat să văd un Macbeth cap coadă în engleza veche cu Fassbender acum vreun deceniu. 

Aici auzim ceva din jazz-ul bântuitor de pe ultimul album al lui Bowie parcă:

Verdict:

Odiseea e o capodoperă vizuală şi de storytelling. Începe greu şi lent, dar cele 3 ore trec în ritmul unui suporter căruia i se tot dau prelungiri încât echipa să care nu are şanse să egaleze. Totul e în calea lui Odiseu. Zeii, marea, petitorii, canibali, ciclopi, sirene, soldaţi, vrăjitoare, chiar şi o revoltă a propriilor soldaţi de câteva ori. În ciuda lor, el mereu rămâne neclintit, mereu stoic şi sfidător, el VREA SA MEARGĂ ACASĂ... sau oare nu vrea? 

Chiar şi când e sub efectul florilor de lotus ale lui Calypso e un zombie care tot umblă pe plajă construind plute pentru a se întoarce acasă. E o dovadă că dacă vrei ceva cu tărie şi te agăţi de principiile tale, o să răzbeşti. Aş fi dorit totuşi o paletă de emoţii mai mare de la Damon: frică, îndoială, ezitare, veselie, nu doar dârzenie şi stoicism.  Îmi place şi că Odiseea e digerabil şi dacă ai citit cartea şi o adori, dar şi dacă nu ai auzit niciodată de Homer. Ah da, era să uit, acesta NU este un film de acţiune, poate nici film istoric. 

Este un film de călătorie mitologică şi o introspecţie în psihicul soldatului întors de la război. 

„Iceman” este proiectul principal al lansării și are 18 piese. Albumul merge mai mult spre rap și hip-hop, cu invitați precum Future, Molly Santana și 21 Savage. „Habibti” are 11 piese și se apropie mai mult de zona R&B, cu apariții de la Sexyy Red, Loe Shimmy, Qendresa și PARTYNEXTDOOR. „Maid of Honour” completează trilogia cu 14 piese și o direcție mai dansantă, unde apar Central Cee, Popcaan, Iconic Savvy și Stunna Sandy.

Lansarea a fost pregătită prin seria de livestream-uri „Iceman”, iar episodul patru a adus dezvăluirea completă. Drake a apărut cu trei hard disk-uri, iar mesajul de pe ecran, „I made this so that I could make this”, a indicat că proiectul era mai amplu decât fusese anunțat. Streamul a inclus cadre filmate în Toronto, videoclipuri noi, apariții de la DJ Akademiks, Shane Gillis și chiar Adonis, fiul lui Drake.

Rezultatul s-a văzut imediat în streaming. Cele trei albume l-au făcut pe Drake cel mai ascultat artist într-o singură zi în 2026 pe Spotify. „Iceman” a avut cel mai mare număr de streamuri într-o singură zi pentru un album anul acesta, iar „Make Them Cry” a devenit cea mai ascultată piesă într-o singură zi în 2026 pe platformă. Pe Amazon Music, cele trei proiecte au livrat cel mai mare debut global din prima zi pentru un artist în acest an.

Acestea sunt primele albume solo Drake după „For All The Dogs” din 2023 și primele de după conflictul cu Kendrick Lamar. În 2025, Drake a lansat și albumul colaborativ „$ome $exy $ongs 4 U” alături de PARTYNEXTDOOR, dar „Iceman”, „Habibti” și „Maid of Honour” sunt primele materiale prin care încearcă să controleze din nou conversația în jurul său.

Kendrick Lamar este prezent indirect pe mai multe piese. Drake pare să îl atace pe rivalul său prin versuri despre caritate filmată în cartier și viață de celebritate departe de Compton. Pe „Make Them Cry”, el vorbește despre perioada tensionată a conflictului și spune că albumul nu are nevoie de mari invitați, pentru că a ales să fie „singur pentru sănătatea mentală”. Tot acolo, artistul dezvăluie că tatăl său a fost diagnosticat cu cancer.

Drake pare să îi vizeze și pe cei care au fost percepuți ca susținători ai lui Kendrick Lamar. LeBron James este menționat indirect, după ce baschetbalistul a fost prezent la un concert Lamar în perioada conflictului. DJ Khaled este și el vizat pe „Make Them Pay”, printr-un vers care face trimitere la criticile legate de tăcerea acestuia privind Gaza, în contextul originilor sale palestiniene.

Lansarea are și o componentă vizuală masivă. Drake a publicat sau prezentat videoclipuri pentru piese precum „Plot Twist”, „Janice STFU”, „Little Birdie”, „Burning Bridges”, „Slap The City”, „National Treasures”, „Make Them Remember” și „Dust”. Estetica merge pe imagini reci, noir, decoruri de iarnă, secvențe bizare și momente animate. Într-un clip, Drake apare într-un decor care amintește de „Fargo”, cu un cadavru întins în zăpadă.

Cel mai direct comentariu despre războiul streamingului apare în „Make Them Remember”. Acolo, Drake intră într-un spațiu care pare să fie o fermă de boți, cu pereți plini de telefoane pe care rulează aparent „Not Like Us”. Referința continuă disputa dintre cei doi rapperi, care s-au acuzat reciproc că au folosit boți pentru a umfla cifrele de streaming. Subiectul a apărut și în procesul intentat de Drake împotriva Universal Music Group, proces respins ulterior.

Campania de promovare a fost construită în jurul imaginii de „Iceman”. Drake a decorat cu țurțuri locul său de la meciurile Toronto Raptors, a colorat CN Tower în albastru și a instalat în Toronto un bloc uriaș de gheață în care era ascunsă data lansării. Fanii au încercat să spargă sculptura cu unelte și chiar să o topească, iar pompierii au intervenit ulterior pentru a controla situația.

Cele trei coperte separă identitatea proiectelor. „Iceman” are o mână cu o mănușă cu paiete, trimitere vizuală la Michael Jackson. „Maid of Honour” folosește o fotografie cu mama lui Drake în tinerețe. „Habibti” merge pe o imagine alb-negru cu o femeie al cărei chip este acoperit cu bandă adezivă, lăsând vizibili doar ochii.