Videoclipul "Persoana Mea" a fost filmat sub regia lui Ionuț Trandafir (Trandafilm), în București, atât în aer liber, cât și într-un studio video. Imaginile cu Sore au fost filmare pe malul mării, în localitatea 2 Mai.
„Eu, fiind de la mare, mereu am un sentiment de libertate și inspirație când ajung în Constanța. Simt că acolo mă regăsesc atât ca om, cât și ca artist. Mi s-a părut o bună oportunitate de a transmite vizual o parte din starea mea. "Persoana Mea" este ultimul single promovat de pe EP-ul "CONSTANGELES - Volumul 1". Deja lucrez la "CONSTANGELES - Volumul 2" și, în mare parte, e gata. Va avea un caracter mai deschis, dar tot experimental ca sound. V-am pregătit câteva surprize și colaborări, pe care le veți auzi în toamnă.
Vă pup și ținem legătura! YeShawoo!” transmite Tranda.
"Persoana Mea" îndeamnă ascultătorii să aibă încredere în propria persoană și să ia atitudine indiferent de situație. Piesa a fost realizată în toamna anului trecut la Okapi Sound Studio, de producția muzicală ocupându-se Tranda, Vlad Lucan și Grasu XXL.

Tranda și Sore promovând single-ul "Persoana mea"
„Am fost foarte încântată atunci când mi s-a propus această colaborare, iar piesa mă reprezintă foarte mult. Mă bucur că am avut ocazia să cânt și alături de Tranda despre cât de bine este să fii tu, în pielea ta, fericit și mulțumit.”, spune Sore despre colaborarea cu Tranda.
"Persoana Mea" este cel de-al doilea videoclip al unei piese extrase de pe "CONSTANGELES - Volumul 1", proiectul lui Tranda pe care au fost invitați Grasu XXL, Smiley, Sore, Cabron, Nane, Deliric și DJ Oldskull. Primul volum al proiectului "CONSTANGELES" a fost lansat în februarie 2014 și poate fi ascultat integral pe canalul oficial de YouTube Okapi Sound. Cel de-al doilea volum "CONSTANGELES" va fi lansat în luna septembrie.
Muzică nouă
Vunk lansează "Suflet Digital" alături de o artistă surpriză
Vunk pregătește lansarea unei piese noi, melodia care poartă numele albumului și al turneului trupei. "Suflet Digital" se va lansa în colaborare cu o voce feminină din muzica românească.

Fără a dezvălui o dată oficială de lansare, Vunk incită fanii cu un anunț neașteptat. "Suflet Digital", piesa care denumește noul album al trupei, va fi lansată în colaborare cu o artistă surpriză.
"Povestea "Suflet Digital" prinde tot mai mult contur. În doar câteva zile se lansează piesa care poartă numele albumului și al turneului.
Suntem curioși… cine credeți că e vocea feminină care dă suflet poveștii?", a anunțat Vunk, dezvăluind și un fragment din piesă.
Sore, sugestia publicului la întrebarea trupei Vunk
Numele cel mai des menționat în comentarii este Sore, sugestia publicului potrivindu-se foarte bine în rolul acestei artiste surpriză. Timbrul feminin de pe refrenul piesei amintește, într-adevăr, de Sore, iar artista tocmai a anunțat recent că s-a întors în studio.
"Astăzi am avut prima zi de studio după foooooooarte mult timp. Cred că se poate citi pe fața mea bucuria de a face muzică din nou.
Vă țin la curent, every step of the way", anunța Sore pe Instagram în urmă cu două zile.
"Suflet Digital" pe scena Sălii Palatului
Pe 4 martie 2026, VUNK urcă pe scena Sălii Palatului cu "Suflet Digital", un spectacol concept care îmbină muzica live cu o poveste vizuală despre viitor, oameni și reconectare. Concertul propune o experiență diferită de un show clasic. Scena se va transfoma într-un spațiu narativ în care publicul va descoperi treptat cum comunitatea și colaborarea înving izolarea.
Despre Vunk
De mai bine de 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.





















