Urmărește-ne în Social Media

Tom Odell - Wrong Crowd

Tom Odell a lansat videoclipul noului single ”Wrong Crowd”. Piesa denumește cel de-al doilea disc din cariera artistului britanic.

Tom Odell este un artist indie în vârstă de 25 de ani care a captat atenția publicului în 2012, odată cu lansarea piesei ”Another Love”. Albumul de debut “Long Way Down” a apărut câteva luni mai târziu, în 2013, debutând pe prima poziție în topul discurilor din Regatul Unit. Materialul a fost bine primit și la nivel internațional, plasându-se pe primele locuri în mai multe topuri din Europa și Asia.

Într-un interviu acordat Hungertv, artistul dezvăluia că inspirația pentru versuri vine din inabilitatea sa de a avea o relație mai mult de 6 luni. Toate cântecele sunt inspirate din propriile experiențe și reflectă trăirile și sentimentele sale față de prieteni sau iubite.

”Pur și simplu scriu despre lucruri pe care le simt. Am descoperit că scriu piese mult mai bune dacă sunt onest, astfel că scriu despre ceea ce trăiesc. Poate deveni un pic ciudat atunci când prietenii sau fostele iubite se regăsesc în piese. Dar este incredibil cum poți să faci asta. Cred că se numește “licență artistică”.” – Tom Odell.

La aproape 3 ani de la aceste declarații, Tom Odell revine cu cel de-al doilea album de studio. Intitulat “Wrong Crowd”, albumul va fi lansat pe 10 iunie, piesa cu care artistul își invită fanii să-i precomande noul material fiind chiar cea care denumește discul. Piesa a fost compusă de Odell împreună cu Rick Nowels.

Tracklist “Wrong Crowd” - Tom Odell:

  1. Wrong Crowd
  2. Magnetised
  3. Concrete
  4. Constellations
  5. Sparrow
  6. Still Getting Used to Being on My
  7. Silhouette
  8. Jealousy
  9. Daddy
  10. Here I Am
  11. Somehow

Deluxe Edition

  1. She Don’t Belong to Me
  2. Mystery
  3. Entertainment
  4. I Thought I Knew What Love Was
Comentarii