Urmărește-ne în Social Media

Tobi Ibitoye x Eneli - Jaleen

Tobi Ibitoye și Eneli lansează piesa "Jaleen", prin care ne învață să nu luptăm haotic cu unele emoții negative, ci să le înțelegem și să le îmbrățișăm. Te invităm să urmărești videoclipul.

Compusă de cei muzicieni împreună cu Costin Bodea, "Jaleen" se dorește a fi melodia pe care ar trebui să o asculți când ai nevoie de un sfat și de înțelegere de sine.

Tobi Ibitoye este un cântăreț și compozitor născut în Nigeria și stabilit în România. Și-a descoperit talentul și pasiunea pentru muzică în cea de-a 5-a ediție a emisiunii "Vocea României"unde s-a clasat pe locul 2. Tobi Ibitoye este un artist pop and soul, care se îndreaptă adesea spre genuri diverse, precum EDM, colaborând cu mulți DJ și producători de muzică electronică din România. Dintre proiectele sale se numără "Sun", "Himalayas" sau "Rain Down Fire".

Cântăreața și compozitoarea Eneli și-a început aventura în lumea muzicii încă de la vârsta de 4 ani. După absolvirea universității, s-a mutat la Londra pentru a-și continua pasiunea pentru muzică, colaborând cu DJ de succes din întreaga lume. Eneli a scris și interpretat nenumărate melodii care au reprezentat un succes internațional, printre care "Tell Me Who", în colaborare cu Vanotek, cu peste 16 milioane de vizualizări pe Youtube, care a ajuns în topurile din România, Rusia și Polonia sau"Save Me", în colaborare cu Mahmut Orhan, care a strâns peste 100 de milioane de vizualizări pe Youtube. Artista a lansat și câteva piese solo precum "Chasing you", "Follow Me"sau "Cold".

Comentarii