La trei ani de la ultimul său album, "Il mondo è nostro" (2022), și o absență prelungită pe rețelele de socializare, Tiziano Ferro este pregătit să ni se confeseze. "Cuore Rotto" este o piesă cu un mesaj puternic, menită să ne îmbărbăteze în momentele de cumpănă de după o despărțire dureroasă.
"Am scris-o pentru că durerea și resentimentele ne vor face să dansăm de acum înainte", a explicat artistul într-o postare pe Instagram.
"Cuore Rotto" este o piesă scrisă într-un moment de introspecție, într-o cameră de hotel din Los Angeles. Acolo, într-o liniște profundă, a luat naștere primul demo al piesei "Cuore Rotto".
"Am simțit că altfel aș fi pierdut acel moment", a mărturisit Tiziano, exprimând urgența și nevoia de a surprinde emoțiile pe care le trăia.
Noul single a fost finisat ulterior în colaborare cu producătorii Marz și Zef, împreună găsind imediat direcția potrivită pentru melodie.
Dincolo de mesajul exprimat în versuri, "Cuore Rotto" marchează și un punct de cotitură important în cariera lui Tiziano. Artistul care a decis să schimbe managementul și casa de discuri după mai bine de 20 de ani de colaborare. Astfel, noua piesă este lansată prin intermediul Sugar Music, urmând ca și viitorul album să apară tot sub emblema acestei noi case de discuri.
La 45 de ani, Tiziano Ferro este unul dintre artiștii cu cele mai bine vândute albume din Italia. Discurile "Nessuno è solo" și "Alla mia età" au fost certificate cu diamant, cel de-al 5-lea album, "L'amore è una cosa semplice", fiind materialul cu cele mai mai vânzări din Italia în 2012. La nivel internațional, albumele lui Tiziano Ferro s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare.
În România, Tiziano Ferro s-a făcut remarcat prin piese precum "Perdono" și "Imbranato", care au fost hituri și în Spania, Italia, Austria, Olanda și Belgia.
























