Urmărește-ne în Social Media

Thirty Seconds To Mars – Stuck

Thirty Seconds to Mars se leapădă de orice urmă de rock alternativ şi face tranziţia finală spre pop pe piesa "Stuck". E drept că sună a banger şi prefaţează un LP care va include cu siguranţă single-uri ce ajung la radio.

Jared Leto and co ne oferă prin "Stuck" primul single de pe viitorul album, "It's The End of the The World But It's a Beautiful Day". Primul track e poate cea mai dansabilă piesă a trupei Thirty Seconds to Mars şi etalează un videoclip alb-negru plin de personaje interesante care dansează sau se unduiesc în faţa camerei. În frunte cu Jared Leto, cu grile metalice lucioase pe dinţi şi clasicul său aer mesianic.

Trebuie spus că actorul din "Requiem for a Dream", "Mr. Nobody" şi "Dallas Buyers Club" este regizorul noului videoclip. El citează ca influenţe pentru stilul său nume precum Richard Avedon, Irving Penn, Robert Mapplethorpe, Diane Arbus, Herb Ritts. Aparent ceea ce vedem aici continuă povestea începută în clipul "Up In the Air", o sărbătorire a artei, design-ului, modei şi a oamenilor remarcabili care sunt rebeli şi nu se potrivesc cu norma.

Melodia are ceva din simplitatea primelor hituri White Stripes, doar că domină mult electronicul şi instrumentele rock sunt mai degrabă o mică cireaşă aruncată pe un tort serios mixat. Vocea lui Jared Leto a rămas tinerească şi face în continuare mulţimile să se mişte, cum făcea şi acum 10 ani, când a venit în România pentru un concert mai mult acustic.

Jared Leto confirmase încă din noiembrie 2021 că lucrează la un nou album, iar acum "It's the End of the World But It's a Beautiful Day" duce discografia trupei la 6 titluri. Noul LP va sosi în luna septembrie, se pare. Leto se "jucase" cu 200 de track-uri pe durata pandemiei, pregătindu-le pentru acest material. Este succesorul lui "America" din 2018, un album încărcat de pozitivism şi mesaje cu privire la diviziunea din State.

Iată tracklist-ul lui "It's the End of the World But It's a Beautiful Day":

  • Stuck
  • Life is Beautiful
  • Seasons
  • Get Up Kid
  • Love These Days
  • World On Fire
  • 7 to 1
  • Never Not Love You
  • Midnight Prayer
  • Lost These Days
  • Avalanche

Leto a fost subiect de ştiri în ultima săptămână, după ce a apărut la Met Gala 2023 îmbrăcat într-un costum de pisică, uriaş şi blănos, aparent un tribut pentru Karl Lagerfeld şi pisica sa Choupette.

Comentarii

Muzică și film

Jared Leto, de nerecunoscut ca Skeletor în noul trailer "Masters of the Universe"

Au fost lansate noi secvențe din filmul "Masters of the Universe", dezvăluidu-le fanilor primele imagini cu una dintre cele mai așteptate interpretări: Jared Leto în rolul emblematicului Skeletor.

Publicat

pe

Jared Leto ca Skeletor în "Masters of the Universe"
Jared Leto ca Skeletor în "Masters of the Universe" │ FOTO: captură YouTube

Noul film, produs de Amazon MGM Studios, își propune să reinventeze povestea clasică din "Masters of the Universe", combinând elemente fantasy, acțiune și o abordare vizuală spectaculoasă. Nicholas Galitzine intră în rolul lui He-Man, alias Adam, prințul planetei Eternia, care se întoarce acasă din exilul de pe Pământ pentru a-și elibera regatul de Skeletor.

Noul trailer îl prezintă pe acesta încearcând să găsească aliați pentru a-l înlătura de la putere pe antagonistul Skeletor. Reușește să găsească The Sword of Power, o armă fermecată care îl transformă în supereroul He-Man, iar lupta pare gata să pornească. În ciuda aparenței periculoase a protagonistului, Skeletor nu se lasă intimidat și îl provoacă pe He-Man cu replica: "Poate că ai puterea, dar ți-e prea frică să o folosești."

Transformarea lui Jared Leto pentru Skeletor este una radicală, actorul fiind de nerecunoscut sub machiajul și efectele vizuale care dau viață personajului negativ din universul He-Man. Designul său păstrează însă elementele clasice din versiunea animată (craniul distinctiv și aura întunecată), dar adaugă o estetică modernă și realistă. O diferență se simte și la nivelul vocii, Leto părând să opteze pentru un accent britanic și un ton grav.

"Masters of the Universe" este regizat de Travis Knight, pe baza unui scenariu scris de Chris Butler, Aaron și Adam Nee și David Callaham. Inspirat de franciza media "Masters of the Universe" de la Mattel, viitorul film marchează cea de-a doua adaptare cinematografică live-action după filmul cu același nume din 1987. În afară de Leto și Galitzine, distribuția este completată de Camila Mendes, Alison Brie, James Purefoy, Morena Baccarin, Jóhannes Haukur Johannesson, Charlotte Riley, Kristen Wiig și Idris Elba. Pelicula ajunge în cinematografe pe 5 iunie 2026.

TRAILER "Masters of the Universe":

Citește în continuare

Industria muzicala

Thirty Seconds to Mars dezvăluie "God's Eye", un single nelansat de pe albumul "A Beautiful Lie" - AUDIO

Thirty Seconds to Mars continuă să celebreze aniversarea a 20 de ani de la albumul "A Beautiful Lie" cu o lansare specială. Artiștii au scos la lumina piesa "God's Eye" și au împărtășit-o cu fanii. O poți asculta și tu în articol.

Publicat

pe

Primul concert Thirty Seconds to Mars în Romania pe 5 iulie 2014 la Romexpo │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Nelansată până acum, "God's Eye" provine din arhiva "A Beautiful Lie", un material care a propulsat formația spre faima mondială. La 20 de ani de la acel album, "God's Eye" nu este doar o piesă aniversară, ci o declarație despre longevitate, transformare și continuitate. Thirty Seconds to Mars demonstrează că, dincolo de schimbările de sound sau de direcție, nucleul său artistic rămâne același.

Trupa a pregătit o ediție aniversară a întregului album "A Beautiful Lie", ce va fi disponibilă din 27 martie 2026 în mai multe formate (CD, LP și o ediție deluxe cu două LP-uri). CD-urile și ediția deluxe cu două LP-uri includ trei piese nelansate anterior din sesiunile originale de înregistrare a albumului. În plus, ediția deluxe cuprinde o interpretare acustică a cântecului "The Kill".

Lansat în 2005, "A Beautiful Lie" este albumul care a transformat Thirty Seconds to Mars dintr-o trupă promițătoare într-un fenomen global. Materialul a adus un sound mai accesibil decât debutul, fără a renunța la profunzimea tematică, și a inclus piese devenite emblematice precum "The Kill (Bury Me)", "From Yesterday" sau "Attack". Albumul explorează teme precum alienarea, lupta cu sinele și dorința de autenticitate, iar impactul său a fost amplificat de estetica vizuală puternică și de videoclipuri cu abordări cinematografice, neobișnuite pentru rock-ul alternativ al perioadei.

Înființată la finalul anilor '90 de frații Jared și Shannon Leto, trupa Thirty Seconds to Mars și-a construit cariera pe ideea de evoluție constantă și reinventare. De la rock-ul progresiv al debutului, la anthems alternative și ulterior la un sound orientat mai spre pop și electronic, trupa a refuzat să rămână încadrată într-o singură zonă stilistică. Albume precum "This Is War", "Love, Lust, Faith and Dreams" sau "America" reflectă această dorință de explorare.

AUDIO: Thirty Seconds to Mars - God's Eye

Citește în continuare