Therion a lansat pe 22 ianuarie 2021 noul său album "Leviathan" şi l-a promovat cu single-uri precum "Tuonela", "Die Wellen Der Zeit", dar şi cel titular, "Leviathan". Toate s-au bucurat de videoclipuri complexe, pline de simbolism, iar pe aceeaşi rută o apucă şi "Nocturnal Light". Acesta include ritualuri păgâne, oameni care cad pradă misticismului şi nevinovaţi care plătesc cu viaţa venerarea unor zeităţi crude.
Multiple zeităţi orientale apar în acest videoclip alături de creaturi inspirate de mitologia sumeriană. Ce începe cu moarte aici, cu şerpi şi zeiţe preluate din Sumer se termină cu renaştere şi duhuri înfrânte ale pădurii. Versurile abordează în special mitul zeiţei sumeriene Inanna şi au fost scrise de către Thomas Vikstrom. Cel mai nou disc Therion a fost bine primit de public, ajungând pe locul 8 în topurile rock şi metal din UK şi pe 11 în Germania, dar şi pe 14 în ţara natală a trupei, Suedia. "Leviathan" are 11 piese şi îşi ia numele de mitul uriaşului şarpe din mitologia babiloniană şi creştină.
Therion este o formaţie de symphonic metal din Suedia, fondată de către Christopher Johnsson în 1987. Numele său este inspirat de albumul Celtic Frost "To Mega Therion", iar la începuturile sale trupa aborda mai degrabă genul death metal. Ulterior avea să îşi ducă stilul la un nou nivel, integrând şi coruri, soprane, elemente orchestrale şi devenind chiar un pionier al scenei symphonic metal.
Formaţia a cântat la Bucureşti în septembrie 2021, primul său concert după o pauză de 2 ani (din cauza pandemiei), la care a sunat excelent. Grupul ne-a încântat şi cu o reprezentaţie la Sala Palatului în 2006, având un concert împărţit în două segmente: unul de coveruri cântate de orchestră pentru piesele sale şi apoi trupa a urcat pe scenă pentru a îşi cânta hiturile, cu acompaniament din partea orchestrei.
Concerte & turnee
Nume noi la Rockstadt Extreme Fest 2023: Therion, Meshuggah + alţii
Luna martie ne aduce noi confirmări de artişti pentru festivalul Rockstadt Extreme Fest 2023. E vorba despre nume mari, precum Therion, Epica sau Meshuggah, dar şi Architects şi alte nume care vor bucura publicul de la noi.

Rockstadt Extreme Fest este un festival autohton desfăşurat la Cetatea Râşnov între 2 şi 6 august 2023. Până acum lineup-ul a sunat deja excelent, incluzând trupe ca In Flames şi Anthrax, Trivium şi Sleep Token. Li se adaugă acum alţi câţiva artişti şi formaţii de top. La final de an 2022 aflam că vin la noi Dropkick Murphys, Anthrax şi In Flames, dar şi Architects, plus Soulfly.
IGORR cu super percuţia sa apărea pe afiş, alături de Marduk. Epica vine din nou în ţara noastră, după ce a cântat alături de Soulfly şi Children of Bodom la Arenele Române în 2018. The Ocean soseşte la Rockstadt la doar luni după ce ne-a vizitat în toamna lui 2022 la Quantic, pentru un super concert cu crowdsurfing intens al solistului. Şi Villagers of Ioanina City revin la noi la doar câteva luni după ce au apărut în Quantic (decembrie 2022).
Meshuggah este surpriza plăcută a primăverii, fie că îi apreciezi pentru combinaţia de groove metal cu djent, fie că ai aflat de ei din meme-urile legate de Oscaruri sau Grammy-uri. Suedezii au împlinit 35 de ani de existenţă şi au lansat ultimul album, "Immutable" în aprilie 2022 prin Atomic Fire Records. Structura poliritmică şi matematică a muzicii sale a fascinat atât critici, cât şi fani timp de întregi decenii. Fanii lor sunt asemuiţi cu cei "turbaţi" de la TOOL, iar prin sound-ul lor se poate spune că au creat de unii singuri genul muzical djent.
Alte trupe anunţate recent pentru prezenţa la Rockstadt sunt Therion, Lost In Kiev, The Underground Youth, KADAVAR şi PHIL CAMPBELL AND THE BASTARD SONS, care duce mai departe moştenirea Motorhead. Rockstadt Extreme Fest 2023 este o ediţie specială, deoarece marchează împlinirea a 10 ani de când există acest festival. Din cauza pandemiei a avut doar 8 ediţii, dar a adus nume grele de tot la Cetatea Râşnov, fie că vorbim despre black metal, punk, post rock, metal progresiv.