Urmărește-ne în Social Media

Theory of Mind - Shaking Mind

Trupa Theory of Mind a lansat ce-l de-al șaselea single din carieră: ”Shaking Mind”. Videoclipul melodiei poate fi urmărit în articol.

"De multe ori ne maturizăm mult prea rapid, iar alteori omitem să facem asta. Shaking Mind s-a născut din dorința eliminării nevoii acestui concept" - Theory of Mind

Theory of Mind este poate cel mai interesant proiect muzical lansat în acest an pe piața muzicală. Formația îi are în componență pe Vladimir Bosînceanu (voce, chitară, compoziții), Andrei Bosîceanu (bass), Alex Cos (chitară) și Tudor Bilt (tobe), publicul având ocazia să asculte până în prezent trei single-uri – “Brown Eyes“, “Under the Sea” și “Human Eyes“. Originară din Cluj-Napoca, trupa caută prin muzica pe care o creează “un răspuns la aglomerația muzicii contemporane, la tipare bătătorite”.

După câteva reprezentaţii în oraşe precum Cluj-Napoca şi Timişoara, Theory of Mind a fost invitată de membrii formației Robin and the Backstabbers pentru a cânta în deschiderea concertului de la Teatrul de Vară Herăstrău, pentru ca mai apoi să fie parte din line-up-ul Electric Castle Festival desfăşurat la castelul Bánffy. Anul trecut, trupa a cântat la Peninsula de la Cluj și la FânFest Roşia Montană.

“I-am vazut prima oară anul acesta, la Peninsula, și trebuie să recunosc că am rămas mască. Nu îmi venea să cred că Theory of Mind este o trupă de români, debutanți, și că sună atât de bine. Nu mă așteptam să aud vreodată în România o trupă care să aibă o asemenea abordare stilistică” – Adrian Despot, Vița de Vie.

Comentarii