Urmărește-ne în Social Media

The Weeknd - The Hills

The Weeknd a lansat videoclipul noului single ”The Hills”. Piesa artistului canadian va fi inclusă pe un nou album, așteptat pe piață anul acesta.

După succesul înregistrat cu piesa ”Earned It”, compusă pentru coloana sonoră a filmului ”Fifty Shades of Grey”, The Weeknd revine cu un nou single, pe măsura aprecierilor primite din partea Pitchfork, MTV, BET și Rolling Stone. Piesa recent lansată de artistul canadian se numește ”The Hills” și are toate coordonatele pentru a deveni o melodie de referință în topurile de profil: un bas bine plasat pe linia melodică, o voce inconfundabilă și o producție gândită până la ultimul detaliu.

The Hills” a fost interpretată în premieră în cadrul festivalului Coachella, o lună mai târziu fiind lansat și videoclipul piesei, regizat de Grant Singer. Melodia va fi inclusă pe următorul material discografic al artistului, ce va fi lansat anul acesta prin intermediul The Weeknd XO și Republic Records.

The Weeknd a fost numit de John Norris de la MTV ”cel mai mare talent muzical de la Michael Jackson încoace”. Albumul său de debut, ”Kiss Land”, a fost lansat în 2013 și s-a clasat pe poziția a 2-a în US Billboard 200. Cea mai bună poziție obținută în topul single-urilor a fost obținută de piesa ”Earned It”, care a urcat până pe locul al 3-lea în topul Billboard Hot 100, clasându-se totodată în fruntea clasamentelor UK R&B, US Mainstream Top 40, US Rhythmic, US Hot R&B/Hip-Hop Songs.

În prezent, The Weeknd lucrează la cel de-al doilea album, al cărui titlu se bănuiește că ar fi ”Chapter III”.

Comentarii