Compusă de Denis Roabes și Viky Red, "Supererou" ne îndeamnă să fim mai înțelegători atât cu ceilalți, cât și cu noi înșine. Să reușim să ne vedem puterea, lumina și curajul, chiar și în cele mai dificile momente din viață, pentru că suntem cu toții niște supereroi.
"Această piesă este într-adevăr despre supereroi, însă diferența dintre ei și cei pe care îi vedem pe ecrane, în filme, este că aceștia există în realitate, și luptă împotriva răului fără superputerile unor eroi fantastici. Superputerile adevăraților eroi rămân curajul, speranța și, desigur, cea mai mare superputere pe care o poate avea un om, dragostea", a declarat The Motans despre noua piesă.
Noua piesă semnată The Motans este acompaniată de un videoclip regizat de Matei Dima (BRomania). Vizualul înglobează secvențe din filmul "Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie", ce va rula în cinematografe începând cu 25 martie. Pelicula spune povestea Marei, o fetiță grav bolnavă, care pornește într-o călătorie fantastică în lumea lui Ion Creangă și ale "Amintirilor din copilărie".
The Motans este unul dintre cei mai apreciați și iubiți artiști ai momentului. Piesele sale sunt printre cele mai îndrăgite și ascultate de fanii români, motiv pentru care aproape cu fiecare lansare artistul a ajuns în topurile celor mai ascultați artiști ai momentului.
Printre cele mai recente lansări se numără "03:00 AM", o colaborare cu NANE, dar și "În Golul Tău", una dintre cele mai sincere și autentice scrisori de dragoste pe care mulți dintre noi am fi vrut să o scriem. Anterior, artistul a lansat "La Nesfârșit", "A Mea" și "Vara În Care M-ai Găsit", o colaborare cu PAX.
Albume noi
The Motans a lansat EP-ul "Rehab" - TRACKLIST
The Motans a lansat "Rehab", un EP conceptual care privește și analizează dragostea prin intermediul a diverse adicții. Te invităm să citești mai multe detalii.

După lansarea EP-ului "Midnight Gems", în care The Motans a colaborat cu nume sonore din sfera muzicii urbane, "Rehab" promite la fel de multe din punct de vedere al sound-ului, dar și al simțirilor la care vă pune la încercare, dându-i fiecărei persoane posibilitatea de a-și analiza adicția de dragoste.
Cele patru piese au fost scrise de The Motans, alături de Alex Cotoi, Marcel Botezan, Sebastian Barac, Alina Eremia, Quick și Ioan Gasparovici. De producție s-au ocupat Alex Cotoi, Quick, Marcel Botezan și Sebastian Barac. Ca întotdeauna, versurile îi aparțin lui The Motans.
"Eu mi-am luat la rând lista lucrurilor care-i oferă creierului meu dopamină și-am găsit cea mai puternică <<substanță>> - Dragostea. Și-am început s-o descos, de la sentimentele euforice până la efectele secundare. Așa a luat naștere acest EP. Odată cu trecerea anilor, am ajuns să fiu un consumator, dependent de ea, uneori în căutarea rehab-ului", a declarat The Motans.
"Rehab" este un material compus din 4 piese: "Sativa", "Opium", "Flagrant" și "Sangria". Ultima piesă vine cu o colaborare inedită, alături de DEBU, finalistul Vocea României din echipa The Motans. "Sangria" este o piesă ritmată, în care își face simțită prezența o chitară cu tonalități joase, ce acompaniază aluzii la dorințe și seri petrecute în doi.
The Motans este unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale din ultimii ani. Debutând în 2016 cu piesa "Versus", artistul a ajuns repede la inima publicului, prin hituri precum "Weekend", "Poem", "Jackpot", "August" sau "Înainte să ne fi născut". Lansările sale ocupă constant topurile radio. Primele sale două albume, "My Gorgeous Drama Queen (2018)" și "My Rhythm & Soul (2020)" s-au vândut în mii de exemplare fizice, iar cel de-al treilea, lansat în acest an, "Great Expectations", este în plină ascensiune. Ultima sa colaborare alături de Irina Rimes, pentru piesa "Gata de zbor", se bucură atât de susținerea fanilor, cât și de cea a radiourilor.
Muzică nouă
The Motans a lansat piesa "Sativa", comparând dragostea cu un drog
The Motans a lansat primul single din anul 2023, "Sativa", abătându-se de la sound-ul sau clasic, pentru o abordare mai tinerească, mai de artist adolescentin. Pe alocuri frazarea aminteşte de acei trapperi care au început să cânte pop.

Stilul abordat de The Motans pe "Sativa" are ceva din romantismul şi suavitatea în interpretare a lui Smiley. Ce e drept versurile şi apăsarea capetelor de silabe sunt specifice The Motans. Vocea continuă să conţină angoasă, vină, tristeţe, iar instrumentalul este unul minimalist, apropiat de R&B şi pop, piperat doar de câteva clape timide de synth. Mesajul piesei e clar: persoană dragă, muza artistului este comparată cu specia de cannabis Sativa.
Dacă Indica oferă un efect de calm şi relaxare, Sativa oferă o senzaţie de înălţare, paralelă făcută de artist. Dragostea te înălţa, nu te moleşeşte şi nu te duce la visare, cam acesta ar fi mesajul artistului. Aflăm şi că acest single prefaţează un EP numit "Rehab", care se va lansa la începutul lunii martie din 2023. Acesta este un EP surpriză, alcătuit din 4 piese.
E de altfel al doilea EP al artistului în decursul a două luni, după "Midnight Gems". Versurile au fost scrise de către Denis Roabes, adică The Motans, iar muzica a fost compusă de către Alex Cotoi, Ioan Gasparovici şi Quick. Pe The Motans îl regăsim şi în juriul "Vocea României" începând cu ultimul sezon, alături de Theo Rose, Smiley, Tudor Chirilă şi Irina Rimes.
În 2022 The Motans s-a axat pe colaborări, precum cea cu Irina Rimes, pe piesa "Gata de Zbor". A mai colaborat şi cu EMAA şi INNA şi a lansat al treilea său album complet din cariera, "Great Expectations". Artistul din Republica Moldova are 33 de ani, este activ din 2015 şi şi-a luat numele de scenă din nenumărate vise în care apăreau motani şi pisici. Acestea ar fi durat şapte ani. După ce a început să cânte Denis, visele au dispărut.
Premii muzicale
Află cine sunt câștigătorii The Artist Awards 2022
Cei mai îndrăgiți artiști din România și-au dat întâlnire la a patra ediție The Artist Awards, eveniment ce a avut loc la Craiova pe 11 noiembrie. Află cine s-a aflat pe lista câștigătorilor.

Gala premiilor The Artist Awards s-a bucurat și anul acesta de o ediție specială. De-a lungul serii s-au decernat mai bine de 20 de trofee, unele sărbătorind cei mai de success content creators din ultimul an. Totodată, INNA, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes, Nicole Cherry, Alina Eremia Randi, Vescan, Holy Molly și Olivia Addams au fost doar câțiva dintre artiștii ce au susținut recitaluri în cadrul evenimentului.
The Artist Awards 2022 a fost un eveniment gratuit pentru public, organizat de Big Events în parteneriat cu Filarmonica Oltenia - Craiova.
Lista câștigătorilor The Artist Awards 2022:
- The Artist - Andra
- Best Song - Carla's Dreams - Victima
- Best New Artist - rareș
- Best Male - The Motans
- Best Female - INNA
- Best Dance - Minelli
- Best Video - Andia - Sfârșitul lumii
- Best Collaboration - DJ Project & EMAA - Toate la timpul lor
- Best Producer - Alex Cotoi
- Best Songwriter - Carla's Dreams
- Best Urban - IAN
- Best Album - Irina Rimes
- CEE Emerging Artist - ROXEN
- International Rising Star - Holy Molly
- Romanian Viral Song - Alina Eremia & Connect-R - Supertare
- Best Artist on TikTok - Nicole Cherry
- International Viral HIT - WRS
- Digital Breakthrough of the Year - YNY SEBI
- Best Community - Olivia Addams
- YouTube Creator of the Year - Selly
- Instagrammer of the Year - Irina Deaconescu
- TikTok Trendsetter - Mara Ognean