Urmărește-ne în Social Media
The Kooks - Broken Vow

The Kooks - Broken Vow

The Kooks a lansat videoclipul noului single ”Broken Vow”. Piesa este extrasă de pe compilația ”The Best of... So Far”, material ce conține cele mai cunoscute melodii ale trupei, dar și două compoziții noi.

După 4 albume discografice, formația The Kooks a lansat anul acesta un disc de tip compilație, ce cuprinde 18 piese și un remix. Noul material ”The Best of... So Far” a fost lansat pe 19 mai, formația sărbătorind astfel 10 ani de activitate.

”Nu am fost foarte sigur de ideea aceasta de a face un album ”Best of”, pentru că nu suntem atât de bătrâni - nu suntem pe piață de 20 de ani, dar a fost fain să observăm nostalgia fanilor care au crescut cu muzica noastră. Faptul că ”Naive” s-a reîntors în topuri acum a fost super. E fain să te întorci în timp, să simți puțin melancolia”, a declarat Luke Pritchard pentru NME.

După single-ul Be Who You Are”, formația continuă promovarea albumului cu piesa ”Broken Vow”. Melodia, proaspăt compusă, a pornit de la ideea unei fete ”obraznice” de la școala catolică.

“”Broken Vow” are un sound blues. Am adăugat și un beat sonor, așa că piesa e destul de puternică. Mă tot gândeam la ideea unei fete nu tocmai cuminți de la școala catolică. Eu am fost la o școală catolică numai de băieți când eram destul de tânăr. Pentru mine, inspirația a pornit de la ipocrizia întregului sistem - când oamenii par să creadă în Dumnezeu, dar se comportă contrar acestei credințe”, a detaliat Pritchard.

Comentarii