Urmărește-ne în Social Media

The Black Eyed Peas - 4EVER ft. Esthero

The Black Eyed Peas lansează al doilea single din 2019, intitulat "4EVER", o colaborare cu Esthero. Melodia are un aer urban relaxat, ca o vacanţă de vară care a venit prea devreme. Videoclipul este filmat pe străzile din Los Angeles şi vă invităm să îl urmăriţi în cadrul articolului.

The Black Eyed Peas pleacă într-o incursiune în suburbiile L.A.-ului, pe timp de zi şi de noapte în clipul "4EVER". Este o întoarcere la rădăcini, la cartierele pline de viaţă, inspiraţie şi multiple culturi care se intersectează. Vibe-ul hip-hop clasic este completat de aportul cântăreţei Esthero din Canada, care aduce un aer angelic acestui track. Pe lângă rime auzim sample-uri de jazz preluate de la artistul Herbie Mann.

Single-ul este extras de pe cel mai nou LP al trupei, "Masters of the Sun Vol 1". Acel disc a marcat o revenire la originile hip-hop ale grupului, care navigase în ape EDM, pop chiar şi trip-hop o perioadă. Acel LP a fost de altfel primul după plecarea lui Fergie din formaţie. În cel mai nou material vizual îi vedem pe Apl.de.ap, Will.i.Am şi Taboo, care plutesc eteric într-un Lincoln Continental decapotabil peste un Los Angeles adormit.

Look-urile artiştilor amintesc de epoca "Behind the Front". Precedentele single-uri extrase de pe cel mai nou disc sunt "Vibrations pt. 1 pt. 2", "Constant pt. 1 pt. 2" şi "Big Love", dar şi "Back 2 Hiphop", colaborare cu Nas. The Black Eyed Peas şi-a încheiat turneul european de promovare pentru ultimul release pe 18 noiembrie, dar urmează alte câteva concerte în Rio şi la festivalul KAABOO în 2019.

"Masters of the Sun Vol 1" este primul album al artiştilor după 8 ani şi a sosit în 2018. A dus discografia formaţiei la 7 LP-uri şi a abordat teme politice, găsindu-şi inspiraţia la nivel vizual într-un graphic novel cu acelaşi nume. După "The E.N.D" şi "The Beginning", care au fost influenţate de dance şi pop, băieţii au revenit la sunetul care i-a consacrat şi la mesajul de unitate şi revoltă contra sistemului.

Stilul "boom bap" combinat cu hip hop pare să fi prins la public, iar criticii au dat note mari acestui release. The Black Eyed Peas a ajuns în România în vara lui 2018, în cadrul UNTOLD Festival 2018. Trecuseră 11 ani de la ultima reprezentaţie a muzicienilor la noi, iar ei au urcat pe scenă alături de Armin van Buuren, Paul Kalkbrenner, The Prodigy, Bonobo, Tiesto şi The Chainsmokers.

Comentarii