Urmărește-ne în Social Media

Testament - Curse of Osiris

Dacă vă era dor de nişte thrash ca la carte, atunci aruncaţi o privire peste noul clip al trupei Testament, "Curse of Osiris". El vine la pachet cu promisiunea unui "album video" al legendarei trupei din California. Se ascultă chiar aici, pentru a putea redefini ce înseamnă thrash metal-ul din Bay Area.

Testament nu e fitecine, fiind unul dintre cele mai vechi grupuri muzicale thrash metal şi asta fără a face mari compromisuri ale modului în care sună. În epoca în care Slayer s-a lăsat, Metallica a experimentat, Testament continuă, în pragul aniversării a 40 de ani de existenţă în 2023. Noul single, "Curse of Osiris" este doar o prefaţă pentru albumul video "Titans of Creation", care va sosi pe 9 septembrie prin casa de discuri Nuclear Blast.

Va fi o ediţie de colecţie, una limitată, care include câte o filmare pentru fiecare track de pe albumul cu acelaşi nume lansat în 2020. Filmările au fost compilate pe o scenă amenajată în patria thrash-ului, San Francisco şi au fost editate sub forma unor videoclipuri muzicale, disponibile pe Blu-ray-ul care va însoţi CD-ul. În ediţia specială se află fotografii bonus, stickere, mesaje de la trupă, insigne şi altele. Gene Hoglan se află la tobe pentru a întregi experienţă, prins chiar înainte de a părăsi grupul.

Această ediţie a albumului se va găsi sub forma a doar 6500 de unităţi la nivel global. Pe lângă Gene Hoglan la tobe, îl avem pe solistul Chuck Billy în componenţa Testament, alături de Eric Peterson la chitară. Odată cu lansarea acestui videoclip "Curse of Osiris" s-a dat şi startul turneului european al formaţiei Testament. Include opriri într-o duzină de cluburi din Europa, care sunt văzute de grup ca un soi de pauze între apariţiile de la marile festivaluri metal ale verii.

Celor de la Testament li se alătura Exodus, Heathen şi Death Angel în turneu."Titans of Creation" a fost produs de către Billy şi Peterson, în vreme ce Juan Urteaga de la Trident Studios s-a ocupat de partea de înregistrare, coproducţie şi inginerie de sunet. Eternul Andy Sneap a mixat şi masterizat LP-ul.

Testament a cântat la Arenele Romane în 2014, sosind în premieră în ţara noastră. Grupul este activ din 1983 şi în primii 3 ani de existenţă a fost cunoscut drept Legacy. L-a avut la tobe pe Dave Lombardo o perioadă, pe Chuck Billy la voce, Alex Skolnick la chitară, în formula de aur. Gurile rele spun că acest grup merită să facă parte dintr-un "Big Eight" al thrash-ului, alături de Metallica, Slayer, Megadeth, Anthrax, Exodus, Overkill şi Death Angel. A vândut peste 1.4 milioane de albume în SUA de când SoundScan monitorizează piaţa.

Comentarii