Urmărește-ne în Social Media

Sum 41 - Fake My Own Death

Trupa canadiană Sum 41 a lansat videoclipul noului single ”Fake My Own Death”. Melodia este extrasă de pe albumul ”13 Voices”, un material ce încheie o pauză discografică de 5 ani.

Pop-punkerii de la Sum 41 s-au întors cu un nou disc. La 5 ani de la apariția albumului ”Screaming Bloody Murder” (2011), trupa anunță LP-ul ”13 Voices”, lansând și o piesă nouă - ”Fake My Own Death” - cu videoclip.

”Aceasta este ziua, nu mai putem aștepta nici o secundă! Ați fost atât de răbdători și de grozavi. Am vrut ca voi să vă puteți bucura de ceva nou, chiar dacă noi încă lucrăm la ultimele detalii ale albumului și nu am ales încă primul single oficial....e o piesă și un videoclip, doar ca să vedeți cu ce ne ocupăm timpul în ultima perioadă. Vă mulțumim încă o dată pentru răbdare!”, a scris Deryck pe pagina de Facebook a formației.

Piesa ”Fake My Own Death” este însoțită de un videoclip regizat de Marc Klasfeld, prin intermediul căruia trupa își exprimă repulsia față de subiectele și persoanele publice care țin internetul pe jar în zilele noastre. Observăm, astfel, în clip, meme-uri cu Miley Cyrus, Kim Kardashian, Kanye West și mulți alții.

Deși nu este noul single oficial al trupei, ”Fake My Own Death” se va regăsi pe următorul album, ”13 Voices”. Discul va fi lansat pe 7 octombrie 2016, acesta fiind primul material al formației de după episodul dificil din viața solistului Sum 41. În 2014, Whibley a fost nevoit să stea în comă indusă timp de o săptămână, pentru a-și putea înfrânge dependența de alcool.

Comentarii