Urmărește-ne în Social Media

Stromae - Carmen

Stromae a lansat un videoclip de tip animație pentru noul single ”Carmen”. Fără menajamente, artistul belgian vorbește cu sarcam despre efectele rețelei de socializare Twitter, mesajul fiind ațintit atât înspre mase, cât și către persoane publice cu funcții importante, precum președintele Americii, Barack Obama, și regina Angliei, Elisabeta a II-a.

Așa cum a obișnuit publicul, Stromae folosește prilejul lansării unui nou videoclip în scopul promovării unui mesaj puternic. Vizualul noului single ”Carmen” este o satiră la adresa dependeței de Twitter, care a ajuns să acapareze societatea în care trăim. Videoclipul este inevitabil și autoironic, Stromae având în continuare un cont de Twitter ce numără 1,89 milioane de followers.

Animația, ce ilustrează cu mult sarcasm efectul devastator al abandonării realității în favoarea lumii virtuale, este semnată de cunoscutul regizor și scenarist francez Sylvain Chomet, nominalizat de 4 ori la Premile Oscar pentru ”The Old Lady and the Pigeons”, ”The Triplets of Belleville” și ”L'illusionniste”.

Piesa ”Carmen” a fost compusă de Stromae în colaborare cu Aurélien”Orelsan” Cotentin și este extrasă de pe albumul “(Racine Carrée), lansat în august 2013. Discul s-a vândut în peste 2,2 milioane de exemplare la nivel internațional, debutând pe prima poziție în topurile din Belgia, Italia, Franța, Olanda și Elveția. Pe acest album se regăsesc hiturile "Papaoutai", "Formidable" și "Tous les mêmes".

Stromae a cântat pentru prima oară în România în 2013. Artistul belgian a fost invitatul special al emisiunii Vocea României.

Comentarii