Urmărește-ne în Social Media

Sting, Shaggy - Skank Up (Oh Lawd) ft. Ding Dong

Sting și Shaggy se bucură încă de ritmuri estivale, ajutând și publicul să uite că am intrat de ceva timp în luna septembrie. Noul single al artiștilor se numește ”Skank Up” (Oh Lawd) și este acompaniat de un videoclip animat.

Skank Up” este extras de pe albumul ”44/876”, lansat de Shaggy și Sting pe 20 aprilie, prin intermediul Interscope / A&M Records. Albumul reflectă iubirea celod doi pentru Jamaica - muzica locului, spiritul oamenilor și vibranta sa cultură.

”44/876” a fost un proiect ce s-a născut dintr-o colaborare organică, având ca punct de plecare o sugestie a managerului lui Sting, Martin Kierszenbaum.

”Martin este managerul meu și a fost la un moment dat A&R-ul lui Shaggy, așa că ne știam de multă vreme. A avut o suspiciune sau a intuit că eu și Shaggy ne vom înțelege și că vom avea multe lucruri în comun, iar intuiția sa a fost corectă. Ne-am întâlnit de câteva ori, iar când am început să lucrăm împreună ne-am dat seama că va fi mult mai distractiv să facem mai mult decât o piesă împreună. (...) Cred că la un moment dat a devenit clar că avem material destul pentru un album, iar acela a fost un moment extraordinar. Până atunci, însă, ne-am distrat de minune”, a povestit Sting într-un interviu acordat publicației online reggaeville.com.

Comentarii