Cele mai așteptate concerte în România și recomandăriCele mai importante concerte în Romania în 2020 Amy Lee, Evanescence în concert la Rock the City 2012Amy Lee constată lipsa femeilor din muzica rock: "Chiar SUNTEM lăsate pe dinafară" Bryan AdamsCel mai mare concert de la debutul pandemiei în Germania are loc în septembrie Eurovision ajunge în America, într-un format similar - TRAILER VIDEO Ian Gillan, solistul Deep Purple în concert la Cluj-Napoca pe 10 decembrie 2019"Smoke on the Water" în 2020, prin ochii lui Ian Gillan (Deep Purple) Paul McCartneyPaul McCartney a dat în judecată The Beatles pentru a salva muzica trupei Elissa, cântăreață libaneză a cărei casă a fost distrusă de explozia din BeirutExplozia din Beirut declanșează reacții puternice printre artiști: "Nu-mi pot stăpâni furia"

Videoclip oficial: Static-X - All These Years

Static-X continuă să scoată la lumină piese înregistrate cu solistul Wayne Static, la ani buni după trecerea sa în nefiinţă. Cel mai nou track se numeşte "All These Years" şi tocmai a primit un videoclip care va stârni nostalgie fanilor lui Wayne, prin modul în care artistul îşi face apariţia pe ecran. Vă invităm să vizionaţi clipul în articol.

"All These Years" începe cu un mic puşti rocker, care zdrăngăne la chitară cu o mască KISS pe faţă până este certat de tatăl său şi îndemnat să îşi facă temele. Exact când era gata să se cuminţească, cel mic este distras de o transmisie ciudată pe televizorul său vechi. E chiar formaţia Static-X, cântând plină de nerv alternată cu cadre fantomatice cu solistul Wayne Static, care a murit în 2014. Trupa a cooptat în ultimul an un nou vocalist, sub numele de scenă Xer0, dar identitatea sa a rămas secretă.

Mulţi speculează că ar fi solistul DOPE, Edsel Dope. Noul single este al doilea track extras de pe viitorul album al trupei, "Project Regeneration Vol. 1", care refoloseşte vocea înregistrată de Wayne Static în sesiuni mai vechi din studio. Regia noului video aparţine atât lui Xer0, cât şi lui Matt Zane. Noul disc ar fi trebuit să vină pe 29 mai, dar din cauza pandemiei de Covid-19 a apărut o amânare. Astfel noile piese vor fi disponibile oficial pe toate platformele de streaming şi pe disc fizic pe 10 iulie, iar vinilul vine pe 14 august.

"Project Regeneration Vol. 1" include 12 melodii complet noi, care integrează ultimele înregistrări vocale şi compoziţii muzicale ale lui Wayne Static. Componenţa trupei este cea de la "Wisconsin Death Trip", adică Koichi Fukuda la chitară, Tony Campos la bas şi Ken Jay la tobe. Wayne a încetat din viaţă în 2014, din cauza unei combinaţii fatale de Xanax şi alte medicamente cu alcool. Numele său era Wayne Richard Wells şi avea 48 de ani când ne-a părăsit.

Artistul înfiinţase trupa în 1994, iar primul mare hit al grupului a fost "Push Hit" de pe "Wisconsin Death Trip". Mulţi au luat contact cu muzica industrială a acestui grup prin jocuri NFS sau trailere de filme de acţiune. Formaţia se destrămase în 2013, iar Static începuse o carieră solo la momentul morţii. Primul single pe care l-am putut asculta de pe noul LP este "Hollow", care a canalizat perfect sound-ul definitoriu al trupei.

Citește mai multe despre Static-X
Videoclipuri cu Static-X
Publicat de Alex Stănescu, redactor, pe .
CLOSE
CLOSE