Noul single Sore se numește ”Un minut” și vorbește despre dragostea la prima vedere. Piesa are versurile scrise de Sore, Elena Moroșanu și Diana Moraru.
”Se spune că ne dăm seama într-un minut dacă ne potrivim cu cineva sau nu. Sunt curioasă câți dintre voi se regăsesc în versurile noului meu single”, le-a scris Sore fanilor săi.
Piesa ”Un minut” vine însoțită de un videoclip a cărui regie este semnată de Ironic. Vizualul a fost filmat recent, în luna ianuarie, Sore simțindu-se plină de energie, în ciuda condiției sale mai delicate (artista este însărcinată în luna a 8-a).
”Energia mea a fost la înălțime toată perioada asta, drept pentru care am reușit să filmez și un videoclip în luna ianuarie”, scria Sore în urmă cu câteva zile pe blogul ei.
Single-ul precedent al lui Sore a fost ”Când vremea e rea”. Lansat în octombrie 2015, prin intermediul HaHaHa Production, acesta a fost acompaniat de un videoclip în regia lui Iulian Moga prin care artista își anunța fanii că așteaptă un copil.
Sore lucrează cu Smiley și casa sa de producție din 2011, primul ei single fiind „Love is music”. A urmat hit-ul verii 2012 – „Different”, piesa care a depășit granițele țării, fiind licențiată în Europa, Australia și Japonia, iar în februarie 2013 a lansat cel de-al treilea single, un duet cu Mihai Ristea, piesa ”Beautiful Life”, care în timp record a ajuns una dintre cele mai bine vândute piese de pe iTunes România.
Mai târziu, în același an, a revenit cu piesa ”Bad Boy is Back” pentru ca în toamnă să participe la Dansez pentru tine, la ProTv, ieșind pe locul 2, fiind echipa cu cele mai multe note de 10 din istoria competiției. Cea de-a 7-a piesă lansată a fost „Persoana mea”, duet cu Tranda, iar toamna 2014 o prinde alături de Bere Gratis, cu hit-ul „Noapte caldă”. În ianuarie 2015, Sore lansează „Magnet de frigider” și ”Umbrela mea de soare” și colaborează cu Electric Fence pentru piesa ”I Got My Mind on You”.
Lifestyle
Erin, fiica lui Sore, ne spune cum se simte iubirea și până la ce vârstă suntem copii - VIDEO
Sore a invitat-o la podcastul său pe fiica ei de 9 ani, Erin. Artista a marcat astfel ziua de 1 iunie, în discuție fiind bifate multe teme din sfera relației părinte - copil. Erin a explicat cum vede ea iubirea și lumea, în ansamblu, scoțând la iveală conexiunea frumoasă pe care o are cu Sore. Aflăm și până la ce vârstă suntem copii și dacă sunt bune sau nu regulile.

Sore a început discuția cu Erin pornind de la frumusețea copilăriei. Artista a vrut să știe cum este în lumea copiilor.
"Lumea copiilor este foarte distractivă și este plină de chestii bune", a spus Erin.
Mergând pe firul răspunsului primit, Sore a întrebat-o pe fiica ei dacă și lumea reală e la fel.
"Și lumea asta e frumoasă, pentru că visele mele sunt pline de chestii din lumea noastră", a subliniat Erin.
Cele două au discutat apoi despre iubire. După ce Erin a confirmat că se simte iubită, Sore a întrebat-o cum se simte această iubire.
"Iubirea de la tine se simte iubitoare. Pentru că mă îmbrățișezi, că mă pupi, că stai cu mine. Că dacă nu m-ai iubi, și normal că mă iubești, că n-ai cum să nu mă iubești, toate mamele iubesc copiii. Dacă nu m-ai iubi, n-ai sta deloc cu mine. Nu m-ai pupa, nu m-ai îmbrățișa, ai sta fără mine", a explicat foarte detaliat fetița.
Sore a confirmat că îi place mult să stea cu fiica ei. Atât de mult, încât ar însoți-o și la școală.
"Și eu aș vrea să stai cu mine (la școală)", i-a spus Erin lui Sore. "Să fii partenera mea de bancă. Dar tu să stai în spate, că eu nu văd de capul tău. Nu că e mare, dar ești mai înaltă."
Sore i-a amintit lui Erin că ea nu se descurcă foarte bine la mate și că i-ar prinde un pic de ajutor din partea ei.
"Dar tu trebuie să mă ajuți la matematică, pentru că dintre noi două, colega, tu ești mai bună", a spus Sore.
Erin a fost de acord să o ajute pe mama ei, cu condiția ca ea să citească din cărțile care îi plac ei.
În continuarea discuției, Sore a întrebat-o pe Erin dacă sunt bune regulile. Fetița a confirmat că da, explicând că prea multe dulciuri strică dinții și că prea mult timp în fața ecranelor îi afectează vederea.
Întrebată dacă îi displace ceva la mama ei, Erin a răspuns, fără să șovăie: "Îmi place tot". Ce și-ar dori să se păstreze peste ani este "relationship-ul ăsta", pe care îl are acum cu mama ei, Erin spunându-i că în prezent nu are niciun secret față de ea.
Erin își dorește mult să-și păstreze bunătatea și drăguțenia atunci când va crește mare. Dacă se va lovi de momente grele, în care va avea parte de oameni care nu se poartă frumos cu ea, Erin spune că va apela la Sore și la familia sa.
În încheierea podcastului, Sore a întrebat-o pe Erin până când durează copilăria.
"Până la 22 de ani. La 18 nu ești prea adult. La 20 ești așa și așa adult. La 22 ești adult."
VIDEO: Erin îi spune lui Sore ce își doresc cu adevărat copiii | Podcast Tot ce nu ne spunem
În podcastul Tot ce nu ne spunem, Sore a avut-o invitată recent și pe Alina Eremia. Cele două au depănat amintiri din perioada Lala band, vorbind și despre planuri de viitor.






















