Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Sophie Ellis-Bextor - Relentless Love (Visualiser)

Sophie Ellis-Bextor are pregătită piesa perfectă pentru vara lui 2025. "Relentless Love" este acel cântec disco care te face să zâmbești, să dansezi și să lași deoparte stresul cotidian.

Cu Sophie Ellis-Bextor, iubirea e ca o cursă într-un roller coaster. Pornind de la această asociere a luat naștere piesa "Relentless love", scrisă și produsă în principal de Karma Kid și Baz Kaye, cu implicare și din partea lui Sophie și JinJin.

""Relentless love" a venit din dragostea mea pentru târgurile de distracție și pentru felul în care emoția pe care o simți când ești îndrăgostit se aseamănă cu emoția pe care o simți când te dai într-un roller coaster. Toate aceste tipuri de distracție pot distorsiona percepția ta asupra realității. Uneori sunt impredictibile, dar sunt și un mod incitant de a-ți schimba viziunea pentru puțin timp. În plus, un carusel și un loc perfect pentru o întâlnire romantică", a mărturisit Sophie Ellis-Bextor.

"Relentless love" vine după single-ul "Freedom of the Night", din 2024. Cel mai recent album al artistei, "HANA", a fost lansat în 2023 și a urcat până pe poziția a 8-a în topurile din UK.

Sophie Ellis-Bextor a fost prezentă pe scena muzicală și în perioada pandemiei. La sfârșitul anului 2020 a lansat colecția de hituri "Songs From the Kitchen Disco". Pe acest material se regăsesc piese de pe toate cele 6 albume ale artistei, dar și cover-uri după Pulp și New Order.

 

Comentarii
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII