Urmărește-ne în Social Media

SnakeyeS - Metal Monster

Trupa de heavy metal SnakeyeS tocmai a lansat clipul piesei "Metal Monster". Acest single dă de altfel numele noului album al formaţiei, care va fi disponibil de pe 25 noiembrie.

Acest release a fost precedat de un trailer şi prezentarea copertei oficiale a noului LP. "Metal Monster" are videoclipul regizat şi realizat de către Leo Traverso. În clip îi vedem pe membrii formaţiei cântând piesa, în vreme ce în fundal o creatură ameninţătoare apare ca un spectru deasupra muzicienilor. Gigantul scheletic cu armură pare să fie laitmotivul noului disc, apărând şi pe coperta sa.

Piesa are un BPM ridicat, riff-uri heavy metal clasice şi se completează perfect cu mişcările creaturii distructive din materialul vizual. Gigantul trage cu bile de foc la un moment dat, ca un atac din pelicula "Pacific Rim". Artiştii par să cânte într-o ruină a ceea ce a fost demult civilizaţia, distrusă de această creatură. Spre final auzim un solo destul de lung ce va fi pe placul fanilor metalului old school.

Pentru headbanging se vor găsi destule secţiuni ritmice care vor suna excelent live. "Metal Monster" este albumul cu numărul 2 al celor de la SnakeyeS şi are un artwork realizat de către artistul spaniol Francisco Garces. Acest LP include 11 piese noi, care au fost înregistrate, mixate şi produse de către basistul Jose Pineda la propriul studio.

Primul single extras de pe proaspăta creaţie a fost "Sign of Death", care a primit un lyric video în vară. Pe parcursul compoziţiei SnakeyeS a realizat o serie de jurnale de studio, prezentând progresul noilor piese. Grupul hispanico-român pornea la drum în martie 2015, atunci când sosea discul "Ultimate Sin".

Acest proiect muzical a fost pornit de către José Pineda, Justi Bala şi Carlos Delgado (din fosta formaţie spaniolă SPHINX) şi solistul român Cosmin Aioniţă (9.7 RICHTER).

Comentarii