"Oameni" este o co-producție HaHaHa Production și Cat Music, cu muzica și producția semnate de Smiley împreună cu Lucian Nagy și cu versurile semnate de Smiley și Vlad Cireșan.
"Am scris o piesă despre oamenii din viața noastră pe care parcă nu-i vedem, deși ei contează atât de mult pentru bunul mers al lucrurilor din viețile noastre și fără de care lumea chiar nu ar mai fi la fel. Am făcut piesa în timpul unei tabere de creație muzicală din februarie și îmi doresc mult să o lansez ACUM, când mi se pare un moment atât de potrivit pentru a ne opri din goana zilnică, din pititul pe după ecrane, din judecățile de valoare care curg în cascadă, din ura care a luat locul iubirii cu tot felul de scuze, din neglijența pentru esență și preocuparea pentru aparență", a declarat Smiley.
Videoclipul piesei "Oameni" a fost regizat de Iulian Moga și reprezintă o premieră absolută pentru piața de video din România, pentru că a fost filmat în mai puțin de 5 secunde, mai exact în 4,8 secunde, cu o cameră de filmat de superviteză. Mai mult, materialul video este primul din România filmat în decorul celebrei serii "Wednesday", alături de Alexandra Căplescu, una din artistele care au dublat-o pe Wednesday Addams în film, dar și de îndrăgitul actor Alex Bogdan, cunoscut pentru rolurile satirice.
Piesa "Oameni" a avut și o precampanie de lansare interpretată de actorul Alexandru Conovaru, după un text scris ca un pamflet amar de Paul Cioc și Titus Dumitrescu. În plin val de reduceri sub titlul Black Friday, în care mii de produse sunt valorizate, ridicate la grad de importanță și aduse în ochii cumpărătorilor prin reduceri masive, oamenii devin neesențiali și își pierd ei înșiși valoarea reală care devine echivalentă cu potențialul financiar sau cu statutul social. Astfel, Smiley și echipa creativă de la HaHaHa Production au creat o campanie prin care se "vând" oameni la "nici doi bani", doar-doar ajung să fie băgați în seamă și valorizați.
Muzică și film
Smiley și Pavel Bartoș joacă în comedia "Vacanță All Inclusive"; Când apare în cinema
Smiley și Pavel Bartoș duc mai departe relația de prietenie care s-a construit în ani de colaborare. Cei doi vor fi protagoniști într-o comedie românească intitulată sugestiv "Vacanță All Inclusive".

După ani de camaraderie pe platourile de filmare ale show-urilor "Românii au Talent" și "Vocea României", Smiley și Pavel Bartoș anunță primul lor film împreună.
"Bucurie mare de tot! Lansarea primului meu film cu Smiley se apropie! Am râs mult la filmări, sper să râdeți cel puțin la fel de mult și voi la cinema! Acum vă arăt doar o mostră... stați că urmează și posterul oficial!
Din 6 noiembrie veți râde cu noi, dar și de noi, la comedia "Vacanță All Inclusive"! Fiți cu ochii pe noi… nu putem ține secrete prea mult timp", a mărturisit Pavel Bartoș.
Smiley: "Eu și Pavel Bartoș am pregătit o comedie în care o să râdeți de noi… și cu noi"
"Vacanță All Inclusive" va intra, așadar, în cinema pe 6 noiembrie. Pelicula este regizată de Radu Bărbulescu, iar filmările "au fost o aventură în toată regula".
"Duo-ul vostru preferat are o surpriză pentru voi! Eu și Pavel Bartoș am pregătit o comedie în care o să râdeți de noi… și cu noi. Filmările au fost o aventură în toată regula. Atât pot să vă spun… Vacanța All Inclusive, din 6 noiembrie, în cinematografe", a completat Smiley într-un mesaj postat online.
Prima peliculă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale este produsă de Hopa Film și distribuită de Vertical Entertainment. Potrivit unei imagini publicate de Hopa Film, din distribuție face parte și Alex Velea.
Smiley a lansat recent "Reveria", prima piesă extrasă de pe albumul "Nunți, botezuri, cumetrii și ce o mai fi...". Piesa explorează o evadare din viață prin vis, o fugă spre o lume strălucitoare, dar falsă. Videoclipul regizat de Ciolpan și produs de Alexandru Nagy îl duce pe Smiley în diverse contexte până la bordul navei Artemis. Personajul feminin este interpretat de Angelina Pavel, una dintre concurentele din echipa Smiley de la Vocea României 2025. Tânăra a impresionat la audițiile pe nevăzute cu piesa "Anyone".
Concerte & turnee
Big Little Festival revine la Palatul Mogoșoaia cu muzică, joacă și experiențe pentru întreaga familie
Trei zile de concerte, activități creative și experiențe interactive îi așteaptă pe copii și părinți la o nouă ediție Big Little Festival. Evenimentul transformă Palatul Mogoșoaia într-un spațiu dedicat familiilor, iar printre artiștii confirmați se numără Antonia Grigore și Smiley, într-un program construit pentru toate vârstele.

Big Little Festival revine cu promisiunea unui weekend dedicat familiilor și experiențelor petrecute împreună, într-un decor care îmbină muzica, joaca și activitățile creative. Festivalul propune un format construit special pentru copii și părinți, în care fiecare generație își găsește propriul ritm și propriile experiențe.
Pe 21, 22 și 23 august, Palatul Mogoșoaia devine un spațiu deschis pentru concerte live, ateliere educative, zone de relaxare și activități interactive care transformă timpul petrecut împreună într-o experiență completă.
Printre momentele muzicale confirmate se numără concertul susținut de Antonia Grigore, una dintre cele mai apreciate artiste dedicate publicului tânăr, programat pentru 21 august. Pe scenă va reveni și Smiley, artist prezent la toate edițiile festivalului până acum și unul dintre cele mai așteptate nume ale evenimentului. Organizatorii anunță un show care promite să îi aducă împreună atât pe cei mici, cât și pe părinți, precum și un lineup extins, ce va fi dezvăluit în perioada următoare.
Dincolo de concerte, festivalul pregătește numeroase activități și zone tematice. Participanții vor putea explora:
- NERF Arena
- Jocurile Copilăriei
- Biblioteca cu Povești
- Studioul HaHaHa Production
- Karaoke
- Bingo Disco
Programul include și experiențe interactive precum ateliere de printare 3D, modelaj în lut, perete de escaladă, activități creative și întâlniri speciale dedicate copiilor. Pentru părinți, evenimentul oferă și zone dedicate relaxării, transformând experiența într-un weekend complet petrecut în familie.
Conceptul festivalului își propune să aducă împreună distracția și educația prin joacă, într-un cadru sigur și relaxat, unde copiii sunt încurajați să descopere, să experimenteze și să își dezvolte creativitatea.
Prețuri bilete Big Little Festival 2026
- Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 109 lei și 451,75 lei. Există și un pachet aniversar pentru cei care vor să își serbeze ziua de naștere la festival. Costă 3000 lei și include: 20 de bilete pentru o zi pentru acces în festival, spațiu dedicat în cadrul evenimentului cu masă și băncuțe pentru toată gașca, animator Big Little Festival dedicat momentului tortului, pentru un plus de veselie, 10 pizza delicioase, 1 tort pentru 20 de persoane, băuturi incluse: 2 ape plate (500 ml) / persoană & 2 răcoritoare (500 ml) / persoană și ecorațiuni festive + veselă de unică folosință.
Concerte & turnee
Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore
Flight Festival 2026 îi aduce la Muzeul Bănățean din Timișoara pe ZAZ, Tinie Tempah, Delia, Theo Rose și Smiley. Programul pe scene, zile și ore a fost dezvăluit de organizatori, weekend-ul 19 - 21 iunie oferind publicului o selecție diversă.

Un festival multidisciplinar care îmbină muzica, tehnologia, arta și inovația, Flight Festival 2026 va aduce pe scenă artiști internaționali și locali din zone muzicale diverse: electronic, pop, rock, drum & bass. Cea de-a opta ediție se va desfășura în perioada 19 - 21 iunie 2026, la Muzeul Bănățean din Timișoara, tema de anul acesta fiind Endless Flight, "o metaforă a continuității, transformării și expansiunii".
Mai jos puteți consulta programul pe scene, zile și ore. Din lineup fac parte artiști precum Tinie Tempah, Zaz, Delia, Theo Rose, Smiley, Coma, Mihail, Grasu XXL și Guess Who.
Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore
Vineri, 19 iunie
GEORGE ARENA
- 17:05 — UNDERR (by Kiss FM)
- 18:00 — Sean Norvis
- 19:00 — Rareș
- 20:15 — Theo Rose
- 21:45 — Smiley
- 23:15 — Mari Froes
VIP STAGE (After Party)
- 00:30 — Queen G
- 02:30 — Raise
WINGS STAGE
- 18:00 — DJ Shumy
- 20:00 — Andrei G.M. Live
- 20:30 — Video DJ Sniper
- 22:30 — Aurik & Pelin
- 00:30 — Victor Stan
- 02:00 — B. Mike
- 03:30 — Not So Common DJ
MAGNETIC STAGE
- 21:00 — BIA
- 23:00 — Gabriela Bongo + PVC
- 00:00 — Unglued + PVC
- 01:00 — Culture Shock
- 02:00 — Flava D + PVC
- 03:00 — IST
- 04:00 — OMIX
ZBOR
- 18:05 — Grupul Primul Acord
- 18:45 — Nicoleta
- 19:10 — CJ
- 19:35 — Rule of Three
- 20:15 — Volga Arm
- 21:25 — Monokrom
- 22:35 — Antonia Tufănescu
- 23:00 — Electric Revival
- 00:00 — Solomon
Sâmbătă, 20 iunie
GEORGE ARENA
- 18:00 — The Weekend Band
- 19:00 — Mihail
- 20:30 — Coma
- 22:00 — ZAZ
- 23:30 — Delia
VIP STAGE (After Party)
- 00:30 — Lance
- 02:00 — Ooshmann
- 03:30 — Sintea
WINGS STAGE
- 18:00 — DJ Shumy
- 21:00 — DJ Kuky
- 23:00 — Diana Sar
- 00:30 — Pappa M
- 02:30 — Alex Erdodi & Alin Vlăducu
MAGNETIC STAGE
- 21:00 — DUDU
- 22:00 — MVST B2B Enevel
- 23:00 — CK3
- 00:00 — BKB'
- 01:00 — Friction
- 02:30 — Murdock
- 03:30 — Nexus B2B Deckster + PVC
ZBOR
- 17:00 — Jellya și Tezeu (CuSubRoților)
- 18:20 — Aleen M.A
- 19:00 — Uncovered Faces
- 19:40 — Mishu
- 20:20 — CRA
- 21:30 — Chris Setfree
- 22:40 — Yvonne
- 23:50 — Serr
Duminică, 21 iunie
GEORGE ARENA
- 18:00 — Zo / Made
- 19:00 — Jurjak
- 20:30 — Cojo
- 22:00 — Grasu XXL & Guess Who
- 23:30 — Tinie Tempah
VIP STAGE (After Party)
- 00:30 — Leo Gira
- 02:00 — Andreeas Sam & Eva Marris
- 03:30 — Gabriel M
WINGS STAGE
- 18:00 — DJ Shumy
- 19:00 — Zoleevee
- 21:00 — Vybe 2 Play
- 23:00 — Cosmin Tudoran
- 00:00 — DJ OZ
- 01:30 — DJ Antenna
- 03:00 — DJ Pici
MAGNETIC STAGE
- 21:00 — Scatterbrain
- 22:30 — Bogdvn B2B Nelu
- 00:00 — Blocksberg & Memphys
- 01:00 — Skeptical B2B Simula
- 02:15 — Kanine
- 03:15 — Dalla + MC 44
ZBOR
- 17:20 — Atelierul de Folk Giroc
- 18:00 — Sonatic
- 19:10 — RCTZ
- 20:20 — Kaysi
- 21:30 — Bulgaruss
- 23:10 — Asaway
- 00:20 — Leanu
Prețurile biletelor la Flight Festival 2026:
Biletele pot fi achiziționate online până pe 19 iunie, la ora 14:00.






















