"După ploaie vine soare, după frig vine caldură, după noapte vine zi. Iar după "Nocturn" urmează noi proiecte, aflate deja în lucru. Astăzi vă prezint ultimul capitol din acest album lansat anul trecut și anume clipul de la piesa Moara lui Assan, făcută împreună cu Macanache și Guz în regia lui Alex Tuturescu.
Clipul este filmat alb-negru pentru că povestea din el nu este niciodată roz, nici măcar când ai crezut că ai câștigat. Departe de a fi doar un subiect facil din realitatea înconjuratoare, tema este dureroasă la nivel național, cu statistici cumplite în special din zona jocurilor de noroc și a păcănelelor. Eu nu sunt factorul de resort și nici role-model, dar vă arăt realitatea așa cum este ea, cum am făcut întotdeauna." - Șisu Tudor
Șisu Tudor lansa albumul "Nocturn" în coctombrie 2024. Materialul conține 18 piese și poate fi achiziționat online.
Tracklist Șisu Tudor - "Nocturn":
- Tura de noapte (Intro)
- Regele a murit, traiasca regele
- Bang & Olufsen
- Muzica de golani
- Fiorii
- Visele unui golan
- Interzis
- Ce fericire cu Sami G, Loredana
- Visele mor cu Pietonu'
- Ma-ntreaba cu CRETZU
- Ne vedem in curand cu Rashid, Jianu
- Interior de piele cu DZWS, Letty
- Toata noaptea
- Bineinteles
- Sarea in bucate cu Vali Miron
- Moara lu' Assan cu Guz, Macanache
- Zile cu soare cu Tecsan
- Tura de noapte (Outro)
Concerte & turnee
Începe Bucharest Town Charity Run 2026; Vezi programul pe ore
Festivalul caritabil Bucharest Town Charity Run 2026 începe astăzi, 17 iulie. Până duminică, pe 19 iulie, Arena Națională va găzdui concerte ale unor trupe precum Cargo, Paraziții și Phoenix. Consultă în articol programul festivalului, pe zile și ore.

Între 17 și 19 iulie 2026, la Arena Națională din București are loc Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil care aduce împreună muzica, comunitatea și dorința de a face o diferență reală pentru copiii aflați în tratament, în cadrul secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.
Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile. Printre artiștii confirmați se numără Zob, Cargo, Macanache, Paraziții, Phoenix și Jurjak. Mai jos regăsești programul complet, pe zile și ore.
Programul pe zile și ore la Bucharest Town Charity Run 2026:
Vineri, 17 Iulie
- 15:50 – 16:20 | Andrei Arad
- 16:20 – 16:50 | Disciples
- 17:00 – 17:30 | Cozmetic
- 17:45 – 18:15 | Omul Din Pod
- 18:30 – 19:15 | Alex & The Fat Penguins
- 19:30 – 20:30 | Tavi & Emma
- 20:45 – 21:45 | Zob
- 22:00 – 23:00 | Dirty Shirt
Sâmbătă, 18 iulie
- 16:30 – 17:00 | Boom Boom
- 17:00 – 17:20 | Pareia Pilisterlu
- 17:30 – 17:50 | Raisa
- 18:00 – 18:50 | Cabron
- 19:00 – 19:50 | CRBL
- 20:00 – 20:50 | Macanache
- 21:00 – 21:50 | Dan Gerosu
- 22:00 – 23:00 | Paraziții
Duminică, 19 iulie
- 17:00 – 17:30 | Deep Zone
- 17:45 – 18:15 | Natalia Bendre
- 18:30 – 19:15 | Jurjak
- 19:30 – 20:15 | Anton
- 20:30 – 21:30 | Phoenix
- 21:45 – 23:00 | Cargo
Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.
Bucharest Town Charity Run este un festival caritabil dedicat susținerii copiilor aflați în tratament, construit în jurul ideii că implicarea colectivă poate genera schimbări reale. Evenimentul aduce împreună muzica live, comunitatea moto și publicul larg într-un format care îmbină divertismentul cu responsabilitatea socială.
Prin direcționarea fondurilor către achiziția de echipamente medicale, festivalul contribuie direct la îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru copiii din secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. În același timp, promovează valori precum solidaritatea, implicarea și puterea comunității de a face bine.
Concerte & turnee
Andrei Coman este vocea Bucharest Town Charity Run 2026
Andrei Coman, cunoscut publicului din producții precum "Transilvanian Ninja" și "Iubire cu parfum de lavandă", se alătură Bucharest Town Charity Run 2026. Festivalul este un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru secția de hematologie pediatrică din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Andrei Coman va fi Vocea Bucharest Town Charity Run 2026, rol în care va fi prezent pe scena principală a festivalului, în perioada 17 – 19 iulie 2026, la Arena Națională din București. Prin prezența sa, Andrei Coman va contribui la energia evenimentului și la transmiterea mesajului caritabil care stă la baza festivalului. Pe parcursul celor trei zile, acesta va prezenta artiștii, va transmite comunicările importante de la scenă, va aduce în atenția publicului activările din festival și va susține mesajul de solidaritate al evenimentului.
Andrei Coman: "Sunt onorat să fiu parte din acest proiect"
"Pentru mine, Bucharest Town Charity Run 2026 nu este doar un festival, ci un loc în care muzica, oamenii și energia bună se adună pentru copiii care au nevoie să fie auziți. Dacă vocea mea poate duce mai departe mesajul lor și poate aduce mai mulți oameni aproape de cauza secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni, atunci sunt onorat să fiu parte din acest proiect." - Andrei Coman, vocea Bucharest Town Charity Run 2026
Programul pe zile la Bucharest Town Charity Run 2026:
Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile:
- Ziua 1 – 17 iulie 2026: Dirty Shirt, Cozmetic, Talisman, ZOB, Alex & The Fat Penguins;
- Ziua 2 – 18 iulie 2026: Paraziții, Dan Gerosu, Cabron, Macanache, C.R.B.L.;
- Ziua 3 – 19 iulie 2026: Cargo, Jurjak, Anton, Natalia Bendre, Phoenix.
Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.
Prețurile biletelor la Bucharest Town Charity Run 2026:
- Abonament pentru cele 3 zile - 300 lei
- Bilet de o zi - 150 lei
*Toate încasările din bilete vor fi direcționate către achiziția de echipamente medicale necesare secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.
Bucharest Town Charity Run 2026 este un festival caritabil dedicat comunității moto, muzicii live și solidarității, organizat pe Arena Națională din București. Evenimentul transformă energia concertelor și a comunității într-o acțiune cu impact real: susținerea achiziției de echipamente medicale esențiale pentru copiii tratați în secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.
Concerte & turnee
Lupii lui Calancea și Guz aduc la Arenele Romane "Pădurea Domnească", un show care îmbină rock-ul cu folclorul autentic
Alex Calancea și colegii de trupă, alături de Guz, promit un spectacol de neratat la Arenele Romane, construit în jurul noului album de studio, "Pădurea Domnească". Mai multe detalii despre concert găsești în articol.

"Pădurea Domnească" este noul album semnat de Lupii lui Calancea și aduce în prim-plan un amestec de rock și folclor, centrat pe teme legate de memorie, spațiu rural și identitate. Materialul merge pe o linie mai personală, cu piese construite în jurul unor imagini și povești recognoscibile, totul într-un show care te poartă din inima codrilor până pe marile scene urbane. Alex Calancea, inițiatorul proiectului, leagă direct albumul de copilăria sa: "Este pădurea copilăriei mele. Un loc plin de mister și povești".
Pe 28 mai, la Arenele Romane din București, trupa va prezenta în premieră absolută piesele de pe album, alături de melodii mai vechi, rearanjate pentru noul concept. Pe scenă, Lupii lui Calancea vor cânta alături de Guz, combinație care a fost deja testată în turneul național din România și Republica Moldova, cu opriri în Cluj, Iași, Brașov, Constanța și Chișinău.
Turneul "Pădurea Domnească" continuă direcția artistică deschisă de proiectul "VOIEVOD", unul dintre cele mai ambițioase proiecte semnate de Alex Calancea. Lansat ca o rock-operă coregrafică, "VOIEVOD" a combinat muzica simfonică, rock-ul, folclorul, dansul și teatrul într-un spectacol-concept construit în jurul ideilor de cădere, ridicare, credință și identitate. Proiectul a fost ulterior transpus și într-un film-concert și a consolidat stilul cinematic și teatral care definește astăzi universul artistic Lupii lui Calancea.
Fondatorul proiectului Lupii lui Calancea, Alex Calancea, este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni și producători din Republica Moldova, basist și compozitor. Format la Conservatorul din Chișinău și activ inițial în zona jazz fusion, artistul și-a construit în timp un stil propriu, bazat pe fuziunea dintre rock, folclor și elemente orchestrale.
Prețuri bilete concert Lupii lui Calancea la Arenele Romane
- Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 100 lei și 160 lei (+comision) în funcție de categorie.






















