Urmărește-ne în Social Media

Sigrid, Bring Me The Horizon - Bad Life

Sigrid lansează împreună cu Bring Me The Horizon balada rock "Bad Life", acompaniată de un videoclip regizat de Raja Verdi. Noua piesă anunță și viitorul album al artistei norvegiene, "How To Let Go".

La festivalurile din Reading și Leeds de anul trecut s-a materializat una dintre cele mai impresionante melodii ale lui Sigrid de pe cel de-al doilea album al ei. După o întâlnire întâmplătoare cu trupa rock britanică Bring Me The Horizon în culise, și-au dat seama că amândoi sunt fani ai muzicii celuilalt. Acest lucru i-a determinat pe vocalistul Oli Sykes și pe Jordan Fish să trimită un demo, toți au ajuns în studio pentru a înregistra versurile și s-a născut balada rock plină de emoție "Bad Life".

"Eu și Jordan am scris această melodie în lockdown, fiind la distanță. Ne-a plăcut mesajul, dar nu se potrivea cu proiectul pe care îl creăm în prezent. Când am aflat că Sigrid era fana noastră, am simțit că piesa i se potrivește perfect, deși inițial am fost reticent, deoarece am simțit că este o piesă atât de specială. Apoi, Sigrid a întrebat dacă aș face duet cu ea pe melodie și asta ne-a făcut să batem palma", a declarat Oli Sykes.

Sigrid: "Sunt atât de încântată că piesa "Bad Life" este înregistrată împreună cu Bring Me The Horizon!"

Videoclipul, regizat de Raja Verdi (Holly Humberstone, Celeste) atrage spectatorii într-o furtună de emoții, prezentându-i pe ambii interpreți trecând prin puternice frământări interioare.

"Sunt atât de încântată că piesa "Bad Life" este înregistrată împreună cu Bring Me The Horizon! Suntem cu adevărat mândri de acest lucru. Eu sunt fana lor, iar ei sunt fanii mei de ceva vreme și suntem atât de fericiți că am putut colabora la acest cântec. Și filmarea videoclipului a fost o experiență uimitoare și nebună în sine", a spus Sigrid despre noua piesă.

Noua piesă "Bad Life" se va regăsi pe viitorul album al lui Sigrid, "How To Let Go". Materialul reflectă trăirile înterioare ale artistei în contextul schimbărilor ce s-au petrecut în viața sa de când cariera ei a depășit granițele Norvegiei.

"Piesele abordează două aspecte diferite. Fata relaxată căreia îi place să schieze, să facă drumeții și să gătească, în contrast cu cealaltă parte a mea, care se încadrează în tiparul "hai să ieșim în oraș" ​​sau să cântăm pe stadione impresionante, să urcăm pe scenă și să nu ne fie frică de nimic. Eram atât de timidă când eram copil, dar atunci când sunt pe scenă la Glastonbury, de exemplu, îmi place să mă pierd în lumina reflectoarelor."

Albumul "How To Let Go" va fi lansat pe 6 mai.

Tracklist "How To Let Go" - Sigrid:

  1. It Gets Dark
  2. Burning Bridges
  3. Risk Of Getting Hurt
  4. Thank Me Later
  5. Mirror
  6. Last To Know
  7. Dancer
  8. A Driver Saved My Night
  9. Mistake Like You
  10. Bad life
  11. Grow
  12. High Note
Comentarii

Concerte & turnee

Bucureștiul intră în ritmul Sziget 2026 cu un Warm-Up Party la J'ai Bistrot

Pe 9 iulie, atmosfera Sziget Festival ajunge la București prin Sziget Warm-Up Party, care transformă pentru o seară J'ai Bistrot într-o extensie a Insulei Libertății. Cu muzică din lineup-ul oficial al festivalului, concursuri și surprize pentru participanți, Party-ul aduce mai aproape atmosfera Sziget. Accesul la eveniment este gratuit.

Publicat

pe

Sziget Festival
Sziget Festival │ FOTO: PR

Trei DJ, trei canale și un singur line-up: Sziget 2026. Andreea Veder, Delia Teși și Dorina Constantin vor aduce pe fiecare frecvență o selecție diferită de artiști care vor urca în această vară pe scenele festivalului, iar participanții vor putea schimba oricând playlistul printr-o simplă apăsare de buton.

Pe parcursul evenimentului vor avea loc surprize și concursuri speciale prin care participanții pot câștiga abonamente și bilete la Sziget 2026, transformând seara într-o avanpremieră a experienței care îi așteaptă între 11 și 15 august pe Insula Libertății.

Programul complet al ediției Sziget 2026

Sziget 2026 aduce pe Main Stage nume de prim plan din mai multe genuri muzicale:

  • Twenty One Pilots,
  • Florence + the Machine,
  • Lewis Capaldi,
  • Sombr,
  • Bring Me the Horizon,
  • Zara Larsson.

Alături de ei, un lineup consistent cu artiști din zona electronică și alternativă:

  • Peggy Gou,
  • Underworld (prima apariție la festival după peste 20 de ani),
  • Richie Hawtin,
  • Dom Dolla,
  • Boys Noize,
  • Sub Focus,
  • Soulwax,
  • Wolf Alice,
  • Tash Sultana,
  • Charlotte Cardin,
  • Loyle Carner,
  • Chet Faker,
  • Biffy Clyro,
  • Ashnikko,
  • WhoMadeWho și mulți alții.

Fundația Sziget SZociety: sprijin pentru sănătatea mintală a tinerilor

Organizatorii au anunțat și lansarea Fundației Sziget SZociety, o inițiativă dedicată sprijinirii organizațiilor și comunităților care lucrează cu tinerii care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. În cadrul programului, premiile SZuper SZociety vor fi decernate în acest an pe Main Stage-ul festivalului.

Districte noi și un layout fresh

În nordul insulei, Wonderland va reuni Magic Mirror, Lightstage și Art Garden, iar dropYard devine un district dedicat culturii hip-hop și rap. Alături, Delta District formează un triunghi al muzicii electronice împreună cu Yettel Colosseum, BOLT Night Stage și Arzenál x Turbina Der Klub.

Jardin des Arts și Le Grand Theatre: circ contemporan, dans și performance

În 2026, Sziget își consolidează programul artistic prin Jardin des Arts, un district complex care reunește circ contemporan, dans, experiențe audiovizuale și spectacole interdisciplinare. Noul spațiu de mari dimensiuni, Le Grand Theatre, va găzdui producții pentru peste 1.500 de spectatori în fiecare seară. Printre numele confirmate se numără compania franceză Collective XY cu spectacolul Möbius, compania olandeză Club Guy & Roni, Australasian Dance Collective și coproducția HIIIT și Boris Acket – Bad Nature.

Despre Sziget

Lansat în 1993, Sziget Festival s-a transformat dintr-un eveniment studențesc local într-unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa, găzduind de-a lungul timpului artiști precum Prince, David Bowie, Radiohead, Arctic Monkeys, Billie Eilish, Charli XCX, Foo Fighters și Stromae.

Citește în continuare