Shawn Mendes demonstrează încă o dată că merită să fie idolul adolescenților – prin colaborarea cu Khalid, artistul canadian își îndeamnă fanii să își urmeze visele. La începutul clipului de peste 7 minute ii putem auzi vocea lui Emma Gonzalez, una dintre supraviețuitoarele masacrului din Florida.
În restul imaginilor din videoclip putem vedea numeroși tineri talentați, de la muzicieni la artiști, dansatori, inventatori, oameni de știință sau viitori politicieni. Fiecare are câte un mesaj important, iar la finalul clipului putem vedea numele și vârsta celor prezentați.
Regizorul videoclipului este Anthony Mandler, iar scenariul este scris de către Shawn Mendes, Khalid, Emma Gonzalez și David Hogg (care au supraviețuit masacrului din Florida), împreună cu Larry Jackson. Pe lângă cele 30 de talente din diferite domenii, mai putem vedea și o sculptură realizată de Daniel Arsham, artist contemporan din New York.
Cel mai recent album al lui Shawn Mendes a fost așteptat cu nerăbdare de către fani și datorită listei de artiști care i s-au alăturat acestuia în realizarea materialului discografic, precum Ed Sheeran, Ryan Tedder, Julia Michaels și nimeni altul decât John Mayer.
Shawn Mendes e un artist și compozitor canadian, care a devenit cunoscut în 2013 datorită coverurilor publicate pe aplicația de video-sharing Vine. Astfel, a atras atenția reprezentanților unei mari case de discuri, lansând inițial un EP, în 2014 și albumul de debut, "Handwritten", în 2015. "Stitches", una dintre cele mai cunoscute piese ale artistului-fenomen pop-rock, a ajuns în top 10 în Statele Unite și Canada și pe primul loc în Marea Britanie.
Al doilea material discografic, "Illuminate", lansat în 2016, cuprinde single-uri precum "Treat You Better" și "There's Nothing Holdin' Me Back". Este unul dintre cei 5 artiști din istorie care au avut două albume ce au debutat pe locul întâi în US Billboard 200 înainte să atingă vârsta de 18 ani.
Lui Khalid i s-a spus adesea să nu aibă vise prea mari și să aleagă varianta mai ușoară, mai comodă. Deși a pus muzica pe primul plan întotdeauna, nu a visat că o singură postare pe Snapchat de la Kylie Jenner îl va trimite direct în Billboard Hot 100. La numai 20 de ani, a cucerit publicul cu albumul lui de debut, "American Teen".
Industria muzicala
Shawn Mendes a cântat live alături de Ed Sheeran în Toronto - VIDEO
Shawn Mendes a surprins audiența după ce a urcat pe scenă în timpul unui concert pe care Ed Sheeran îl susținea pe stadionul Rogers Centre din Toronto. Cei doi au cântat împreună piesele "Lego House" și "There’s Nothin’ Holding Me Back". Mai multe detalii și video în articol.

După o pauză de un an și jumătate, Shawn Mendes a revenit pe scenă. Artistul canadian a ales să se concentreze pe sănătatea sa mintală și să se oprească pentru moment din a concerta. Revenirea sa a fost întâmpinată cu ovații și reacții pozitive.
"Ce moment! Eu și Shawn Mendes pe scenă, în orașul său natal. Mi-ar plăcea să pot îmbutelia sentimentul și să continui să-l deschid pentru a simți din nou acea energie, atât de plăcută. Îți mulțumesc că ai cântat cu mine, omule, mă bucur să te am înapoi", a transmis Ed Sheeran.
Artiștii au publicat și un clip video în care se află în culise și vorbesc despre recital. Mai mult, Sheeran îl întreabă colegul său de breaslă cum s-a simțit pe scenă după o pauză așa lungă:
"Omule, mă simt zăpăcit! Mă simt extaziat", a răspuns Shawn Mendes.
Reacția audienței i-a surprins și i-a bucurat pe cei artiști, Ed Sheeran declarând:
"Ce reacție! Mi s-a mai întâmplat doar de trei ori în viața mea la concerte: cu Paolo Nutini la Glasgow, Stormzy la Londra și acum cu Shawn Mendes".
Shawn Mendes și-a întrerupt turneul de promovare a albumul "Wonder", planificat pentru anul 2022. După șapte opriri anul trecut, artistul a spus că are nevoie de o pauză pentru a se concentra pe sănătatea mintală. Cântărețul a evitat în mare parte lumina reflectoarelor de atunci. A lansat doar un single - "What the Hell Are We Dying For?" - la începutul acestei luni.