Sepultura - Guardians of Earth
Sepultura a lansat o piesă dedicată Pământului, "Guardians of Earth", prin care a evocat sunetele junglei amazoniene şi beat-uri tribale, combinate cu agresivitatea specifică grupului. Piesa primeşte un videoclip cu populaţiile băştinaşe din America de Sud ca protagonişti şi natura aflată în pericol. Îl puteţi urmări în articol.
"Guardians of the Earth" începe dramatic şi are 2 minute de instrumental meditativ, ce aminteşte de TOOL şi de rock progresiv. Totul este ilustrat cu imagini din pădurea amazoniană, care pierde zilnic hectare întregi din cauza incendiilor şi defrişării. Vedem jaguari şi porci sălbatici, băştinaşi cu picturi faciale şi oameni ai locului care trăiesc în aceleaşi condiţii ca acum mii de ani. Pe la minutul 2 apare distrugerea, camioanele care transportă buşteni, buldozerele şi localnicii care privesc din spatele gardurilor metalice.
Solistul Derrick Green se dezlănţuie, cu versuri despre distrugerea Pământului şi iresponsabilitatea rasei umane. Tobe furioase şi o chitară complexă a lui Andreas Kisser îl însoţesc, alături de acel negativ dramatic ce aduce cu o orchestră. Piesa este cel mai nou single de pe albumul "Quadra", lansat de Sepultura în februarie prin Nuclear Blast Records. Albumul concept a fost înregistrat la Fascination Street Studios în Suedia, alături de cunoscutul producător Jens Bogren.
"Quadra" vine după "Machine Messiah" din 2017, care a făcut apologia omului captiv tehnologiei şi care se auto distruge prin piese de silicon şi ore pierdute în social media. De pe noul disc am putut asculta single-urile "Means to an End", dar şi "Isolation", care a avut un debut fulminant la Rock In Rio, ducând fanii în extaz. Poate cel mai interesant single de pe LP a fost "Last Time", care a primit un videoclip ce îi ilustrează perfect referirile la adicţie şi replica clasică de "e ultima oară când fac asta".
"Guardians" a debutat în cadrul unei ediţii speciale de "SepulQuarta", un proiect live al formaţiei, care a inclus şi discuţii despre mediul înconjurător. Oaspeţii acestui podcast SepulQuarta au fost Andre Trigueiro, jurnalist specializat pe ecologie, care a participat la o sesiune Q&A cu Andreas Kisser şi Derrick Green. A participat şi Carolina Castro, preşedinte al Sea Shepherd Brazil, care se ocupă cu conversarea vieţii marine din Brazilia. A fost inclus şi Mitch Anderson, fondator al Amazon Frontlines, un ONG care colaborează cu băştinaşii şi le apară drepturile asupra pământului.
Muzică nouă
SEPULTURA pregătește un EP-surpriză pentru 2026, la un an după retragere
Cine ar fi crezut că după retragerea oficială de pe scenă în 2025, cu un concert memorabil la Rockstadt Extreme Fest, numele SEPULTURA va mai aduce muzică nouă? Ei bine, se pare că trupa nu a închis definitiv robinetul creativității. Andreas Kisser a confirmat într-o discuție la Mystic Festival din Polonia că există deja patru piese noi înregistrate alături de noul baterist Greyson Nekrutman.

Greyson l-a înlocuit pe Eloy Casagrande la începutul lui 2024, cand Eloy a plecat la Slipknot. Planul este simplu: un EP în 2026, lansat fără presiuni de la case de discuri, ca o celebrare a momentului. Poveștile din spatele acestor piese sună la fel de organice ca riffurile trupei. SEPULTURA a avut câteva zile libere după croaziera 70.000 Tons Of Metal și, cum se întâmplă uneori, inspirația s-a întâlnit cu ocazia: “Hai să intrăm în studio, avem câteva idei.” Fără deadline, fără titluri, fără presiune. Doar patru bucăți de metal brut, încă nemixate complet, dar gata să fie împachetate într-un material special.
Interesant e și modul în care Kisser vorbește despre despărțire. Nu ca un capăt de drum, ci ca o alegere conștientă după patru decenii de istorie. SEPULTURA n-a fost niciodată doar thrash, nici doar metal brazilian, ci pur și simplu Sepultura-metal. Un amestec de risc artistic, experimente și curaj, exact cum ar trebui să arate arta. Iar ideea de a opri povestea pe vârf, fără scandaluri sau destrămări forțate, îi dă tot mai multă greutate acestui “adio”.
Desigur, există și discuții despre concertul final – programat pentru octombrie 2026, la São Paulo. Kisser visează la un fel de “Sepul-fest”, cu toți foștii membri pe scenă, de la frații Cavalera până la bateriști precum Casagrande sau Jairo Guedz. Nu pentru a rescrie trecutul sau a dezbate certuri, ci pentru a sărbători alături de fani o istorie imposibil de ignorat.
SEPULTURA și-a început turneul de adio în martie 2024, iar la noi a pus punct prin acel show de la Rockstadt 2025 – un moment încă proaspăt în memoria celor care au fost acolo. Iar acum, vestea unui EP care va apărea în 2026 transformă retragerea într-o poveste cu ecouri lungi.
Concerte & turnee
Rockstadt Extreme Fest 2025: Ultima ediție la Râșnov își dezvăluie programul complet pe ore, zile și scene
Rockstadt Extreme Fest 2025 promite un final de epocă exploziv la Râșnov, cu o ediție care adună unele dintre cele mai importante trupe ale metalului mondial între 30 iulie și 3 august. Programul complet a fost dezvăluit, cu scenele Adrian Rugină, Brașov și Andrei Călmuc împărțind zeci de concerte în fiecare zi, până târziu în noapte.

Este pentru ultima oară când publicul se va bucura de acest festival pe fundalul cetății Râșnov, pentru că organizatorii au anunțat că din 2026 evenimentul va avea o altă locație, ce va fi dezvăluită mâine. Așadar, ediția din 2025 este nu doar un maraton muzical, ci și un moment simbolic de rămas-bun.
Lineup-ul e o combinație de legende (Emperor, Machine Head, Gojira, Sepultura, Powerwolf), trupe în plină ascensiune (Zeal & Ardor, Fit For A King, Wind Rose), nume de nișă pentru connaisseurs (Thy Catafalque, Kanonenfieber, Me and That Man), dar și trupe românești bine plasate în deschideri și pe scena Andrei Călmuc. Programul este dens, fără pauze majore între concerte, iar headlinerii încheie aproape de ora 2:30 în fiecare noapte.
PROGRAMUL COMPLET ROCKSTADT EXTREME FEST 2025
ZIUA 1 – 30 IULIE (MIERCURI)
| ORA | ADRIAN RUGINĂ STAGE | BRAȘOV STAGE | ANDREI CĂLMUC STAGE |
|---|---|---|---|
| 14:30 | Night Demon | Clitgore (14:40) | |
| 16:10 | Midnight | Dool (15:20) | Rotten Sound (15:50) |
| 18:00 | Green Lung | Slomosa (17:05) | Ghost Bath (17:05) |
| 19:50 | Katatonia | Demolition Hammer (18:55) | Shining (18:20) |
| 22:00 | Emperor | Zeal & Ardor (20:55) | Witch Club Satan (19:40) |
| 00:15 | Machine Head | Mastodon (23:05) | Kanonenfieber (21:00) |
| Unprocessed (22:30), Myrkur (00:00), Coma (01:35) |
ZIUA 2 – 31 IULIE (JOI)
| ORA | ADRIAN RUGINĂ STAGE | BRAȘOV STAGE | ANDREI CĂLMUC STAGE |
|---|---|---|---|
| 14:30 | 1914 | Engineer of Death (13:40) | Ordinul Negru (14:40) |
| 16:10 | Omnium Gatherum | Wolfheart (15:20) | High Parasite (15:50) |
| 18:00 | Orange Goblin | Brujeria (17:05) | Warbringer (17:05) |
| 19:50 | Soen | Thrown (18:55) | Exhorder (18:20) |
| 22:00 | While She Sleeps | Obituary (20:55) | Between the Buried and Me (19:40) |
| 00:15 | Gojira | Within Temptation (23:05) | Oranssi Pazuzu (21:00), The Kovenant (22:30), Madball (01:35) |
ZIUA 3 – 1 AUGUST (VINERI)
| ORA | ADRIAN RUGINĂ STAGE | BRAȘOV STAGE | ANDREI CĂLMUC STAGE |
|---|---|---|---|
| 14:30 | Dopethrone | Fittonia (15:20) | Hellripper (14:40) |
| 16:10 | Harakiri for the Sky | Thy Catafalque (17:05) | Escuela Grind (15:50), Doomnzeu (17:05) |
| 18:00 | Septicflesh | Fit For A King (18:55) | Envy (18:20) |
| 19:50 | Wind Rose | Alestorm (20:55) | Me and That Man (19:40) |
| 22:00 | Blood Fire Death | Kerry King (23:05) | Asphyx (21:00), Within Destruction (22:30), Primordial (00:00), Hellbutcher (01:35) |
ZIUA 4 – 2 AUGUST (SÂMBĂTĂ)
| ORA | ADRIAN RUGINĂ STAGE | BRAȘOV STAGE | ANDREI CĂLMUC STAGE |
|---|---|---|---|
| 13:40 | Urban Grey | Benighted (14:30) | Take No More (14:40) |
| 15:20 | Self Deception | Charlotte Wessels (16:10) | Wolfbrigade (15:50) |
| 17:05 | Fleshgod Apocalypse | Rivers of Nihil (18:00) | Discharge (17:05), Aura Noir (18:20) |
| 18:55 | Lord of the Lost | Ensiferum (19:50) | Krisun (19:40) |
| 20:55 | Blind Guardian | Apocalyptica (22:00) | Kataklysm (21:00), Bane (22:30), Dark Angel (00:00), Nile (01:35) |
| 23:05 | Powerwolf | Carpenter Brut (00:30) |
ZIUA 5 – 3 AUGUST (DUMINICĂ)
| ORA | ADRIAN RUGINĂ STAGE | BRAȘOV STAGE | ANDREI CĂLMUC STAGE |
|---|---|---|---|
| 14:30 | Mimi Banks | Party Cannon (15:20) | Tolminator Band (14:40) |
| 16:10 | Dope | Attila (17:05) | Nasty (15:50), AFLMSMP (17:05) |
| 18:00 | Paleface Swiss | Agnostic Front (18:55) | ASIWYFA (18:20) |
| 19:50 | Bloodbath | Dirty Shirt (20:55) | Swallow The Sun (19:40) |
| 22:00 | Static X | Sepultura (23:05) | Dying Fetus (21:00), Draconian (22:30), Terrorizer (00:00), Marduk (01:35) |
| 00:15 | Wardruna |
Recomandări de organizare:
Descărcați programul pe zile pentru a vă planifica deplasările între scene.
Pregătiți-vă pentru nopți lungi: headlinerii urcă pe scenă după miezul nopții.
Mâine vom afla unde se mută festivalul în 2026, într-un anunț oficial.




















