Urmărește-ne în Social Media

Satoshi x Guess Who - Hai Să Recunoaștem

Cu prilejul alegerilor din Republica Moldova, Satoshi inițiază alături de Guess Who o discuție despre lucrurile care unesc și despart cetățenii a două țări vecine cu trecut comun. Noua piesă "Hai Să Recunoaștem" este despre "vociferarea rănilor și handicapurilor care ne erodează societatea", dar și un îndemn la exprimare.

"Hai Să Recunoaștem" este compusă de Satoshi (muzică, text), Guess Who (muzică, text) și Alexandru Turcu (muzică, producție).

"A durat 2 ani și jumătate până am ajuns organic la piesa noastră cu Guess Who, care ne-ar reprezenta în egală măsură viziunile, retorica, pozițiile personale și civice și realitățile țărilor pe care le reprezentăm - Republica Moldova și România.

"Hai Să Recunoaștem" este vociferarea rănilor și handicapurilor care ne erodează societatea, în viziunea noastră, dar mai e și un apel la exprimare și acțiune, la conștientizare și lucru cu sinele.

I-am făcut și un videoclip cu Vadim Papuc", a anunțat Satoshi.

Născut în 1998 în Cahul, Moldova, Satoshi este o voce puternică în peisajul muzicii urbane. Cunoscut pentru stilul său inovator, cu rădăcini din muzica tech trap și chopper rap, Satoshi a început să lucreze la primul său album în 2020. Doi ani mai târziu apăre primul său album de studio, "RUSH".

Printre single-urile lansate și bine primite se numără "Mama mi-a spus", "Foaie Verde" și "Căștile Mele", care a fost prezentat în avanpremieră la Urbanist Sessions. Colaborarea sa cu Carla's Dreams pentru "Noaptea pe la 3" a avut un impact imens și i-a adus o bază de fani în România. Au urmat single-uri de succes precum "Dansăm", "Unde Verile" și "Ochii".

După o perioadă de pauză, fără lansări muzicale, Guess Who a revenit în octombrie 2024 cu o piesă ce a oferit un răspuns fanilor și publicului interesat de incidentul de la UNTOLD 2024. În luna august, în baia din zona VIP a festivalului, rapper-ul a fost prins cu un plic ce conținea cel mai probabil cocaină. La momentul respectiv artistul nu a dorit să comenteze cele întâmplate. Single-ul "*exemplu" a oferit un răspuns celor interesați să-i afle poziția. A urmat apoi piesa cu mesaj politic "Nimic nou" și o colaborare cu Macanache.

Comentarii

Concerte & turnee

Beth Hart vine la Ziua Timișoarei 2026; Ce alți artiști sunt confirmați

Artista americană Beth Hart susține primul concert la Timișoara pe 31 iulie. Evenimentul se va desfășura în cadrul festivalului cu intrare liberă Ziua Timișoarei 2026. Alături de Beth, organizatorii au dezvăluit și o serie de artiști locali confirmați în lineup, cum ar fi Irina Rimes, Alexandra Căpitănescu, Dora Gaitanovici și Satoshi.

Publicat

pe

Beth Hart
Beth Hart │ FOTO: Captură afiș

Una dintre cele mai puternice și apreciate voci contemporane ale muzicii blues ajunge pentru prima dată la Timișoara. Beth Hart va susține un concert pe Bulevardul I.C. Brătianu vineri, pe 31 iulie, în cadrul evenimentului Ziua Timișoarei 2026| Timișoara City Celebration. Evenimenul va fi cu intrare liberă și va începe de la ora 21:45.

Nominalizată la Premiile Grammy și considerată una dintre cele mai impresionante prezențe scenice ale generației sale, Beth Hart a cucerit publicul din întreaga lume prin vocea sa inconfundabilă și prin sinceritatea dezarmantă cu care își transformă trăirile în muzică. După o carieră de aproape trei decenii, în care a urcat pe scene emblematice din Europa, America de Nord, Australia și Asia, artista va concerta pentru prima dată la Timișoara și va oferi publicului unul dintre cele mai așteptate concerte din programul ediției 2026.

Prezența sa la Timișoara vine într-un moment special al carierei, marcat de succesul albumului "You Still Got Me", ajuns pe primul loc în clasamentele blues din Statele Unite și Marea Britanie. Albumul confirmă încă o dată capacitatea artistei de a traversa cu naturalețe granițele dintre blues, rock, soul și americana, oferind un repertoriu profund personal și emoționant.

Piesa care dă titlul albumului, "You Still Got Me", vorbește despre puterea sprijinului uman în cele mai dificile momente ale vieții și a devenit una dintre cele mai apreciate creații recente ale artistei. Concertul de la Timișoara va include atât piese noi de pe acest material discografic, cât și unele dintre cele mai iubite cântece din întreaga sa carieră.

LYRIC VIDEO: Beth Hart - "You Still Got Me"

Lineup-ul festivalului Ziua Timișoarei 2026 a fost completat și de o serie de artiști locali, precum Dora Gaitanovici, Satoshi, Irina Rimes și Alexandra Căpitănescu. Mai jos găsiți lista actualizată a tuturor artiștilor anunțați. Programul artistic se află încă în curs de completare.

Lineup-ul și programul actualizat cu artiștii confirmați la Ziua Timișoarei 2026:

Vineri, 31 iulie

  • JazzyBIT & K-lu - Vor concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
  • Alexandra Căpitănescu - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 20:15.
  • Beth Hart - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 21:45.

Sâmbătă, 1 august

  • Dora Gaitanovici - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 18:00.
  • Satoshi - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
  • Irina Rimes - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 20:15.
  • The Script - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 21:45.

Duminică, 2 august

  • Monica Anghel - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 18:00.
  • Nico - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
  • Ansamblul Timișul și invitații - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
  • Daniel Iordăchioaie - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 19:00.
  • Marija Serifovic - Va concerta pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la ora 21:35.

Ziua Timișoarei 2026 are loc între 31 iulie și 3 august, în Parcul și Bulevardul I.C. Brătianu, Parcul Civic și alte peste 30 de locații din Timișoara. Accesul la toate cele peste 100 de evenimente din programul ediției 2026 va fi gratuit.

Mesajul central al ediției 2026 a evenimentului "Ziua Timișoarei" - "Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi. Diversitate", reflectă varietatea experiențelor pe care programul le va propune și invită fiecare participant să descopere propriul mod de a explora și de a celebra Timișoara.

Evenimentul Ziua Timișoarei 2026 | Timișoara City Celebration este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara, coordonat și co-organizat de Centrul de Proiecte și Casa de Cultură.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore

Flight Festival 2026 îi aduce la Muzeul Bănățean din Timișoara pe ZAZ, Tinie Tempah, Delia, Theo Rose și Smiley. Programul pe scene, zile și ore a fost dezvăluit de organizatori, weekend-ul 19 - 21 iunie oferind publicului o selecție diversă.

Publicat

pe

Flight Festival 2026
Flight Festival 2026

Un festival multidisciplinar care îmbină muzica, tehnologia, arta și inovația, Flight Festival 2026 va aduce pe scenă artiști internaționali și locali din zone muzicale diverse: electronic, pop, rock, drum & bass. Cea de-a opta ediție se va desfășura în perioada 19 - 21 iunie 2026, la Muzeul Bănățean din Timișoara, tema de anul acesta fiind Endless Flight, "o metaforă a continuității, transformării și expansiunii".

Mai jos puteți consulta programul pe scene, zile și ore. Din lineup fac parte artiști precum Tinie Tempah, Zaz, Delia, Theo Rose, Smiley, Coma, Mihail, Grasu XXL și Guess Who.

Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore

Vineri, 19 iunie

GEORGE ARENA

  • 17:05 — UNDERR (by Kiss FM)
  • 18:00 — Sean Norvis
  • 19:00 — Rareș
  • 20:15 — Theo Rose
  • 21:45 — Smiley
  • 23:15 — Mari Froes

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Queen G
  • 02:30 — Raise

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 20:00 — Andrei G.M. Live
  • 20:30 — Video DJ Sniper
  • 22:30 — Aurik & Pelin
  • 00:30 — Victor Stan
  • 02:00 — B. Mike
  • 03:30 — Not So Common DJ

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — BIA
  • 23:00 — Gabriela Bongo + PVC
  • 00:00 — Unglued + PVC
  • 01:00 — Culture Shock
  • 02:00 — Flava D + PVC
  • 03:00 — IST
  • 04:00 — OMIX

ZBOR

  • 18:05 — Grupul Primul Acord
  • 18:45 — Nicoleta
  • 19:10 — CJ
  • 19:35 — Rule of Three
  • 20:15 — Volga Arm
  • 21:25 — Monokrom
  • 22:35 — Antonia Tufănescu
  • 23:00 — Electric Revival
  • 00:00 — Solomon

Sâmbătă, 20 iunie

GEORGE ARENA

  • 18:00 — The Weekend Band
  • 19:00 — Mihail
  • 20:30 — Coma
  • 22:00 — ZAZ
  • 23:30 — Delia

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Lance
  • 02:00 — Ooshmann
  • 03:30 — Sintea

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 21:00 — DJ Kuky
  • 23:00 — Diana Sar
  • 00:30 — Pappa M
  • 02:30 — Alex Erdodi & Alin Vlăducu

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — DUDU
  • 22:00 — MVST B2B Enevel
  • 23:00 — CK3
  • 00:00 — BKB'
  • 01:00 — Friction
  • 02:30 — Murdock
  • 03:30 — Nexus B2B Deckster + PVC

ZBOR

  • 17:00 — Jellya și Tezeu (CuSubRoților)
  • 18:20 — Aleen M.A
  • 19:00 — Uncovered Faces
  • 19:40 — Mishu
  • 20:20 — CRA
  • 21:30 — Chris Setfree
  • 22:40 — Yvonne
  • 23:50 — Serr

Duminică, 21 iunie

GEORGE ARENA

  • 18:00 — Zo / Made
  • 19:00 — Jurjak
  • 20:30 — Cojo
  • 22:00 — Grasu XXL & Guess Who
  • 23:30 — Tinie Tempah

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Leo Gira
  • 02:00 — Andreeas Sam & Eva Marris
  • 03:30 — Gabriel M

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 19:00 — Zoleevee
  • 21:00 — Vybe 2 Play
  • 23:00 — Cosmin Tudoran
  • 00:00 — DJ OZ
  • 01:30 — DJ Antenna
  • 03:00 — DJ Pici

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — Scatterbrain
  • 22:30 — Bogdvn B2B Nelu
  • 00:00 — Blocksberg & Memphys
  • 01:00 — Skeptical B2B Simula
  • 02:15 — Kanine
  • 03:15 — Dalla + MC 44

ZBOR

  • 17:20 — Atelierul de Folk Giroc
  • 18:00 — Sonatic
  • 19:10 — RCTZ
  • 20:20 — Kaysi
  • 21:30 — Bulgaruss
  • 23:10 — Asaway
  • 00:20 — Leanu

Prețurile biletelor la Flight Festival 2026:

Biletele pot fi achiziționate online până pe 19 iunie, la ora 14:00.

  • Abonament General 3 zile - 399 lei
  • Bilet de o zi - 179 lei
  • Bilet Under 25 - 329 lei
  • 4 + 1 friends pack - 310 lei
  • VIP Area - 3 Days Access Pass - 599 lei
  • 2 x VIP AREA - 3 DAYS Pack - 499,5 lei
  • 1 Day VIP - 249 lei
  • Upgrade to VIP - 200 lei
Citește în continuare

Albume noi

Guess Who a lansat albumul "Tot Ce Audio"; Ascultă colaborările cu Smiley, Misha Miller și Deliric

Guess Who lasă muzica să vorbească pentru el lansând "Tot Ce Audio", un material de studio care trece ascultătorul prin cele mai intense emoții ale rapper-ului. Cu 14 piese în tracklist, albumul oferă replici, ridică întrebări și prezintă adevărul văzut prin ochii lui. Colaborările cu Smiley, Misha Miller și Deliric se remarcă prin sound, senzualitate și mesaj.

Publicat

pe

Guess Who - "Tot Ce Audio" (copertă album)
Guess Who - "Tot Ce Audio" (copertă album) │ FOTO: Captură YouTube

"Eu încerc din răsputeri să fiu mai bun decât ieri", spune Guess Who în piesa "Ghici Cine?", a doua din tracklistul albumului "Tot Ce Audio". Acesta este motto-ul după care se ghidează rapper-ul și ni-l împărtășește pentru a-i lămuri pe cei care-l critică. Dorința de a demonstra că locul său în industrie e meritat se simte pe parcursul întregului album, cele 14 piese având, fiecare, rol de confesiune. De la piesa cu diss "Scandal", la piesa radio-friendly "Totul pe nimic" (feat. Smiley), publicul e părtaș la un jurnal audio în rime.

"Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au înțeles, m-au ajutat și m-au încurajat să duc albumul până la capăt. Am lucrat mult la el și sper să vă placă, să îl adăugați la colecție sau în playlist și să îl țineți pe repeat până în toamnă, când vine "Vol. II"", a spus Guess Who într-un mesaj postat online.

Tracklist "Tot Ce Audio" - Guess Who:

  1. Restart
  2. Ghici cine?
  3. Scandal (feat. Bahoi & IDK)
  4. Totul pe nimic (feat. Smiley)
  5. Eu sunt (feat. Satoshi & Iustin)
  6. Rewind
  7. Gândul (feat. Macanache)
  8. Știm deja (feat. Misha Miller)
  9. Până te-am găsit
  10. În prezent (feat. Deliric)
  11. Nimic nou
  12. Vorbești de bani (feat. Connect-R)
  13. Primul loc
  14. Visul ăsta

Albumul integral "Tot Ce Audio" a fost lansat pe 5 iunie și este disponibil online și pe majoritatea platformelor. Mai jos puteți asculta colaborările cu Smiley, Misha Miller și Deliric. Piesa "Totul pe nimic" ar putea călca pe urmele hitului "Pierdut buletin", colaborarea cu Misha Miller este, poate, cea mai senzuală lansare a lui Guess Who de până acum, iar piesa cu Deliric vine cu un mesaj introspectiv.

AUDIO: Guess Who și Smiley - "Totul Pe Nimic"

AUDIO: Guess Who și Misha Miller - "Știm Deja"

AUDIO: Guess Who și Deliric - "În Prezent"

După o perioadă de pauză, fără lansări muzicale, Guess Who a revenit în octombrie 2024 cu o piesă ce a oferit un răspuns fanilor și publicului interesat de incidentul de la UNTOLD 2024. În luna august, în baia din zona VIP a festivalului, rapper-ul a fost prins cu un plic ce conținea cel mai probabil cocaină. La momentul respectiv artistul nu a dorit să comenteze cele întâmplate. Single-ul "*exemplu" a oferit un răspuns celor interesați să-i afle poziția. A urmat apoi piesa cu mesaj politic "Nimic nou" și colaborarea cu Macanache pentru piesa "Gândul".

Citește în continuare