Urmărește-ne în Social Media

Sam Smith, Demi Lovato - I’m Ready

Sam Smith şi Demi Lovato au lansat mult aşteptata colaborare "I'm Ready", cu un vidoeoclip plin de wrestling, drag queens şi sclipici. TikTok joacă un rol important în acest material video, care e un soi de olimpiadă a personajelor exuberante. Îl puteţi urmări în articol.

Dacă tot nu avem Jocuri Olimpice în Tokyo în acest an, Sam Smith şi Demi Lovato au realizat propria Olimpiadă în acest videoclip nou. "I'm Ready" are acel crescendo spre refren care face melodia înălţătoare şi valabilă ca imn de împuternicire pentru cei care se simt descurajaţi. Probele olimpice din clip includ wrestling, înot, cal cu mânere, gimnastică la sol şi aparent şi provocări coregrafice. Sam Smith nu se fereşte să intre la o sesiune de wrestling chiar la începutul video-ului.

Demi Lovato se mulţumeşte cu defilarea printre piscinele olimpice, în vreme ce spre final îi vedem pe ambii artişti afişându-se cu medalii de aur la gât. Figuri îmbrăcate ca nişte statui îi însoţesc şi cu toţii ocupă locul întâi pe podium. Dacă piesa şi clipul ar fi debutat în această vară, cu siguranţă ar fi avut un loc printre imnurile Olimpiadei. Artiştii au descris acest single că "povestea momentului când te îndrăgosteşti de cineva special". Putem asocia asta cu saltul într-o piscină de la mare înălţime, judecând după materialul vizual. Noul video a fost regizat de către Jora Frantzis şi de coregrafie s-a ocupat Sean Bankhead.

Un cor gospel conferă extra emoţie şi putere vocilor celor doi. "I'm Ready" este primul single de pe viitorul album al lui Sam Smith, al treilea din cariera sa, care va sosi spre finalul anului. LP-ul a fost amânat şi a avut o schimbare de titlu, pentru că "To Die For" nu mai pare o idee bună în contextul pandemiei Covid-19. Discul ar fi trebuit să debuteze pe 1 mai.

Piesa titulară debutase în februarie, cu un videoclip în care Smith îşi deschidea un magazin de peruci, dar în acelaşi timp ajungea şi manechin ce prinde viaţă. Smith şi Lovato au ţinut un apel video cu fanii pentru a îşi aminti de momentul când au compus piesa împreună. Au glumit şi că au creat o Olimpiadă Queer/ LGBTQ, exact lucrul de care are lumea nevoie în acest moment. Demi Lovato vine după o reprezentaţie emoţionantă la Premiile Grammy din acest an, care a ridicat publicul în picioare.

Comentarii

Concerte & turnee

UNTOLD 2024 anunţă primii artişti: britanic premiat cu Oscar, trupă legendară de muzică EDM

Organizatorii UNTOLD Festival 2024 au anunţat în primele zile din luna decembrie câteva nume pentru festivalul programat la anul. E vorba despre o trupă de muzică EDM din Suedia, dar şi despre un artist britanic cap de afiş în ultimii ani.

Publicat

pe

Prima zi UNTOLD 2023
Prima zi UNTOLD 2023 │ FOTO: Alive Coverage

Sam Smith e primul nume, iar pe el trebuia să îl vedem în România în vara lui 2023, în cadrul festivalului Summer In the City. Din păcate nu a mai ajuns şi a fost înlocuit de Jason DeRulo. Ei bine, Sam va ajunge în ţara noastră, dar la Cluj-Napoca, în august 2024.

Sam Smith are la activ un Oscar, un Glob de Aur şi 5 premii Grammy, la cele mai importante categorii: Best Pop Vocal Album, Best New Artist, Record of the Year şi Song of the Year. Sam Smith a mai luat acasă şi două trofee Brit Awards: Best British Breakthrough şi Global Success Award. Premiul Oscar venea în anul 2016, alături de Globul de Aur pentru piesa "Writing's On the Wall", de pe coloana sonoră a filmului "James Bond - Spectre".

Celălalt nume anunţat oficial este Swedish House Mafia, trio de DJ reunit acum câţiva ani după aproape un deceniu de pauză. E vorba despre Axwell, Sebastian Ingrosso şi Steve Angello. Aceşti pionieri EDM sunt figuri cât se poate de relevante în zona progressive house şi în cultura dance. Cei 3 suedezi pulsează de euforie şi au un sound specific.

Printre hiturile lor se numără "One (Your Name)", featuring cu Pharrell, care a urcat pe locul întâi în Billboard Dance Chart Breakout, dar şi "Miami 2 Ibiza", la care au colaborat cu Tinie Tempah. În mai 2011 Swedish House Mafia lansa "Save the World", un hit care a urcat pe locul 10 în UK. În 2013 îşi încheia activitatea, pentru o reunire în 2019 şi o revenire cu muzică nouă în 2021.

Până să vedem aceşti artişti la UNTOLD Festival 2024, vă reamintim că există şi UNTOLD Dubai, care are loc între 15 şi 18 februarie 2024. Se desfăşoară la Expo City Dubai, iar pe scenele de acolo vor urca Armin van Buuren, Bebe Rexha, Don Diablo, Ellie Goulding, G-Eazy, Hardwell, Major Lazer Soundsystem, Paul Kalkbrenner şi Timmy Trumpet.

Citește în continuare