Urmărește-ne în Social Media

Ruby feat Shift - Invizibil

Ruby şi Shift lansează cea mai fierbinte colaborare a toamnei, melodia "Invizibil". Piesa este compusă de Shift şi produsă de Coco Siffredi, iar clipul este regizat de NGM Creative. Îl puteţi urmări în cadrul articolului.

"Invizibil" începe cu un aer misterios, cu o Ruby cu o ţinută elegantă, dar în acelaşi timp sexy. Pare un agent secret care face victimă după victimă, iar împreună cu o armată de fotomodele în lenjerie intimă farmecă un protagonist blazat. Shift intră pe flow pe la mijlocul piesei, cântând despre faptul că nu poate arăta ce simte şi că nu e gata să se schimbe prea curând.

Versurile cântate de Ruby par să fie despre o relaţie în care el minte, e cu gândul la alte muze şi e prezent doar cu fizicul, nu cu mintea şi spiritul.

Ruby a mărturisit următoarele despre colaborare:

Mă bucur că am piesă cu Shift Baby şi sună mega fresh şi nu îţi iese din cap! Sunt cea mai bucuroasă pentru că mereu când am scos ceva cu Shift a fost tare rău! Noi suntem prieteni prea buni şi avem un vibe prea bun ca să nu reiasă şi starea pieselor pe care le lucrăm împreună şi le lansăm. Eu zic că «Invizibil» e genul de piesă care-ţi cântă în cap în orice moment!

Este o piesă cu un sound deosebit la care s-a implicat pe partea de producţie celălalt prieten al nostru şi coleg de trupă chiar, Coco Siffredi, care a făcut în aşa fel încât găseşti mereu un element nou pe care să îl auzi în piesă. Trebuie doar să-i dai play şi să te laşi purtat de ea.

Shift a adăugat:

Pentru mine «Invizibil» e o piesă foarte sensibilă şi specială. Am scris-o acum ceva timp şi mă bucur că, deşi a trecut prin mai multe schimbări, am ajuns cu ea la vibe-ul ăsta de astăzi, care mă sparge! Big Up Coco Siffredi, care a învârtit cele mai fresh butoane la producţie. RUBY RULLZ!

Ruby a avut un ultim an excelent, cu multiple piese apreciate de public. Printre acestea se numără "Rochia mea", lansată la începutul lunii aprilie, o poveste cu dansatoare de cabaret şi multiple ţinute sexy. Vara trecută lansa single-ul "Soare Pătrat", care a strâns peste 15 milioane de vizualizări pe YouTube. Clipurile lui Ruby au generat până acum peste 270 de milioane de vizualizări pe canalul Cat Music.

Artista a avut şi colaborări în ultimii ani, cu UZZI pe melodia "Nu Caut Iubiri", cu What's UP pe "Nu pune la suflet", dar şi cu Dorian Popa pe "Bună, ce mai zici?". Cea mai populară melodie a sa este "Condimente", care a strâns peste 60 de milioane de vizualizări pe YouTube. Shift lansa la final de vară piesa "Nu Mă Întorc", compusă împreună cu Doddy şi cu Ionuţ Bacula la chitară.

La început de vară Shift îşi împrumuta talentele pe colaborarea cu Marius Moga şi What's UP "Mă Doare la Bass". Artistul a colaborat şi cu Lora în august pe single-ul "Până în Rai".

Comentarii

Emisiuni radio-tv

Opt perechi de celebrități participă la cel de-al 20-lea sezon "Te cunosc de undeva!"

"Te cunosc de undeva!" le pregăteşte telespectatorilor un sezon cu energie la puterea 20 şi foarte multe surprize. Opt echipe au acceptat provocarea spectaculosului show al transformărilor şi vor putea fi urmărite în curând pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

Publicat

pe

Concurenţi "Te cunosc de undeva!" sezonul 20
Concurenţi "Te cunosc de undeva!" sezonul 20 │ FOTO: Antena 1

Numeroase surprize, provocări majore și transformări memorabile sunt doar câteva dintre ingredientele celui de-al 20-lea sezon "Te cunosc de undeva", ce va avea premiera pe 17 februarie, de la ora 20:00. Transforming show-ul promite un sezon cât o petrecere imensă, care adună laolaltă toată muzica lumii, pe cea mai mare scenă.

Ei sunt concurenţii "Te cunosc de undeva!" sezonul 20

  • Ilona Brezoianu şi Florin Ristei
  • Emi şi Cuza
  • Connect-R şi SHIFT
  • Jo şi Liviu Teodorescu
  • Eliza Natanticu şi Zarug
  • Barbara Isasi şi Bella Santiago
  • Alexia Țalavutis şi Dima Trofim
  • Paula Chirilă şi Romică Țociu

"Pornim în sezonul 20 cu gânduri de pace, însă este liniştea dinaintea furtunii, pentru că vrem să câştigăm! Dacă sezonul trecut am luat locul 3, sezonul acesta ţintim cel puţin locul doi!", dezvăluie Connect-R, care mai spune că cel mai teamă, în acest sezon, îi este de colegi: "Sunt foarte buni toţi! Se anunţă un sezon foarte greu pentru noi, dar foarte bun pentru telespectatori!"

Partenerul lui de transformări, SHIFT, e hotărât însă să nu uite nici de distracţie: "

"Sunt mai relaxat acum, mă simt bine şi îmi doresc sincer să mă distrez mult mai tare! Data trecută am luat lucrurile prea în serios, am început să mă distrez abia spre finalul sezonului!"

Cu mult calm ies la joc Alexia şi Dima, matinalii de la Antena Stars în sezonul 20 "Te cunosc de undeva!":

"Ne place să ne facem treaba cât mai bine, suntem perfecţionişti, iar treaba asta ne cam încurcă puţin. Ne-am propus să fim calmi, nu ştim cât de mult o să reuşim, important este ca cei de acasă să primească energia noastră bună, energie la 2.20, aşa cum este sezonul acesta <<Te cunosc de undeva!>>. Experienţa acestui show este cea mai tare pe care am trăit-o până acum, sunt pregătită pentru un nou sezon şi, mai ales, sunt pregătită pentru noile provocări pe care ni le-a pregătit ruleta!", a dezvăluit Alexia Ţalavutis.

Surprizele se ţin lanţ în sezonul 20 "Te cunosc de undeva!", astfel că telespectatorii vor putea descoperi şi o echipă total neaşteptată, formată din Eliza Natanticu şi Zarug:

"Cu siguranţă cei de acasă nu se aşteptau la un asemenea duet, cum şi noi doi am avut plăcuta surpriză să descoperim o chimie fantastică între noi! Mă simt ca şi cum îl cunosc de 100 de ani, iar asta îmi dă exact starea de relaxare de care am nevoie. Zarug e partenerul perfect, mă face să râd mereu, e un super coleg, nu puteam să am alături pe cineva mai bun! Sigur o să câştigăm experienţă împreună şi o să ne bucurăm enorm de fiecare moment", a spus Eliza.

Zarug a adăugat:

"Îmi era viaţa mult prea uşoară şi m-am gândit să mi-o complic cu o harpie! ( n.r. râde). Doar că, ce să vezi, s-a dovedit că este cea mai simpatică şi mai drăgută colegă ever! Îmi place la nebunie echipa noastră! Rămâne, în cazul meu, ce mai mare temere legată de coregrafie, însă vreau să mă distrez! Sezonul ăsta este 100% pentru distracţie şi involuntar ne-am propus să mai distrugem şi nişte limitări personale şi psihologice, căci, ce să vezi, de coregrafie n-am scăpat!"

Show-ul transformărilor totale şi totodată una dintre cele mai longevive emisiuni din România, "Te cunosc de undeva!", revine la Antena 1 cu cel de-al 20-lea sezon, din 17 februarie, în fiecare sâmbătă, de la 20.00.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu și Nea Mărin sunt gazdele Revelionului de la Antena 1

În noaptea dintre ani, de la ora 20:00, la Antena 1, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu se întrec cu Nea Mărin în cel mai tare program de Revelion. Zeci de vedete li se vor alătura celor două echipe conduse de Nea Mărin şi de Liviu şi Andrei şi împreună îi vor invita pe telespectatorii să decidă câştigătorul. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu și Nea Mărin
Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu și Nea Mărin │ FOTO: Antena 1

Numere de dans, momente umoristice, cei mai renumiți artiști din toate generațiile și din cele mai diverse genuri muzicale, pe toate şi mai mult de-atât le va avea "Revelionul cel neBUN". Voia bună şi distracţia vor fi şi ele la înălţime, într-o noapte în care petrecerea este pentru toate gusturile. Şi cum întrecere fără obstacole nu putea exista, cei trei îi au alături de ei şi pe poznaşii serii, Rikito Watanabe şi Sonny Medini, care se vor asigura că întrecerea nu va fi deloc una simplă.

Loredana, Delia, Connect-R, Andreea Bălan, Andreea Antonescu, Mircea Baniciu, Ana Baniciu, Puya, Adriana Trandafir, Romică Țociu, Paula Chirilă, Azur, Cătălin Crişan, A.S.I.A., Andreea Bănică, Gelu Voicu, Voltaj, Tudor Ionescu, Olguţa Berbec şi Remus Novac, Angelica Flutur, Pepe, Ruby, SHIFT, Jean de la Craiova, Giulia Anghelescu, Cleopatra Stratan şi Edward Sanda, Vali Vijelie, Tzancă Uraganu’, YNY Sebi şi Bogdan DLP, Georgiana Lobonţ, Taraful de Caliu, baletul COBO, coordonat de Cocuța și Bogdan Boantă, se numără printre invitații serii.

Ei vor intra în scenă reprezentând fie echipa lui Liviu și Andrei, fie echipa lui Nea Mărin. Din care tabără a distracției fac parte artiștii, ce aduce fiecare pe scena pe care întâmpină Noul An și ce alte surprize au mai pregătit cei trei amfitrioni telespectatorii vor descoperi la Revelionul cel neBUN, pe 31 decembrie, la Antena 1, de la ora 20:00, când cea mai tare petrecere îi va purta spre 2024!

Citește în continuare