Urmărește-ne în Social Media

Robbie Williams - Go Mental (ft. Big Narstie & Atlantic Horns)

Robbie Williams a lansat videoclipul noului single ”Go Mental” (ft. Big Narstie & Atlantic Horns). Piesa este inclusă pe albumul "Under the Radar Volume 2", cel de-al 12-lea material de studio al artistului.

Albumul "Under the Radar Volume 2" va fi lansat în noiembrie 2017. Discul include piese compuse de-a lungul celor 20 de ani de carieră solo a artistului britanic. Aceste melodii nu au mai fost lansate până acum, Robbie hotărând să le prezinte publicului cu prilejul lansării acestui disc.

”E o colecție de piese de care mă simt foarte mândru, dar care nu au intrat pe niciunul dintre albumele lansate. Ar fi trebuit să intre, pentru că sunt foarte bune, dar s-au pierdut în cursa <<Trebuie să lansez un hit, altfel moare toată lumea!>>. Sunt multe piese frumoase”, a detaliat Robbie Williams.

Anul trecut, Robbie Williams a lansat albumul ”The Heavy Entertainment Show”. Discul s-a plasat pe prima poziție în topul albumelor din UK, incluzând single-ul cu mesaj politic "Party Like a Russian" și o piesa "Love My Life", dedicată copiilor lui.

Robbie Williams a concertat în România în 2015. Artistul britanic a fost întâmpinat pe 17 iulie de 65.000 de spectatori. Turneul desfășurat sub egida Let Me Entertain You i-a dat posibilitatea lui Robbie să facă un show antrenant, în care a interpretat atât compoziții proprii, cât și câteva preluări celebre, precum ”Bohemian Rhapsody” (Queen), ”My Way” (Frank Sinatra) și ”Freedom” (George Michael). Concertul s-a încheiat cu melodia ”Angels”, acompaniată de toți cei prezenți în Piața Constituției.

Comentarii