Piesa marchează o revenire la rădăcinile Hellbilly ale artistului, într-un amestec incendiar de punk, industrial și heavy rock, livrat cu o energie care pare să fi fost ținută în lanțuri de ani buni. „Punks And Demons” e un titlu catchy, iar riffurile zgârie, beat-ul industrial pulsează ca o mașinărie demonică, in vreme ce refrenul sună ca o chemare la haos.
Vocea lui Zombie pendulează între strigăt visceral și predictie doom sinistra, creând o atmosferă ce amintește de perioada „Hellbilly Deluxe”, dar cu un twist modern. Piesa respiră furie controlată și ironie apocaliptică, cu acel mix de groove și grotesc care l-a făcut celebru.
Cine altcineva decât Rob Zombie să regizeze videoclipul piesei sale? Stilul său vizual e un amalgam de imagini gotice, fum pulsator, ritualuri demonice și decoruri ce par desprinse dintr-un horror stilizat, ce e drept cam campy. Zombie apare alături de noua formulă a trupei, cu Mike Riggs la chitară, revenit după aproape două decenii, Blasko la bas – și el un vechi colaborator al lui Zombie din anii 2000 – și Ginger Fish la tobe. Formația emană o chimie evidentă, o forță crudă care transformă piesa într-un ritual sonor și vizual.
„The Great Satan” include 15 piese cu titluri care par scrise direct dintr-un jurnal de apocalipsă: „Sir Lord Acid Wolfman”, „The Devilman”, „Unclean Animals” sau „Grave Discontent”. Este genul de tracklist care te face să simți că fiecare cântec e o scenă de film în sine, parte dintr-un univers distorsionat în care Rob Zombie e regizor, protagonist și narator. După succesul precedentului „The Lunar Injection Kool Aid Eclipse Conspiracy” din 2021, Zombie pare să ridice miza, aducând o sonoritate mai murdară, mai viscerală, dar și o coeziune care lipsea de ceva timp.
Schimbările din trupă adaugă un strat interesant acestei etape. John 5 a plecat pentru a se alătura Mötley Crüe, dar Riggs revine în tabăra Zombie aducând cu el soundul clasic din „The Sinister Urge” și „Hellbilly Deluxe”. Blasko, basistul original, reia legătura cu universul Zombie, contribuind la o reconectare cu perioada de glorie de la începutul anilor 2000. E o reuniune de spirite, nu doar de muzicieni, care pare să readucă acea alchimie pierdută.






















