Urmărește-ne în Social Media

Rob Zombie - Heathen Days

Rob Zombie își pregătește terenul pentru unul dintre cele mai așteptate albume ale începutului de 2026. Artistul american a lansat „Heathen Days”, al doilea single extras de pe viitorul material „The Great Satan”, programat pentru lansare pe 27 februarie 2026 prin Nuclear Blast Records.

Noua piesă vine la pachet cu un videoclip intens, saturat de imagistică industrială, estetica horror trademark și energia punk-metal care l-a consacrat. Dar foarte simplu, concentrat, barebones. Evident, cu buget redus și campy.Pentru fanii perioadei „Hellbilly Deluxe”, „Heathen Days” funcționează ca o capsulă trimisă direct din anii în care Rob Zombie amesteca fără inhibiții rockul, metalul și estetica grindhouse.

„The Great Satan” promite aceeași direcție. Titluri precum „Sir Lord Acid Wolfman”, „Black Rat Coffin” sau „Revolution Motherfuckers” indică un album construit ca o peliculă muzicală explozivă, în stilul în care Zombie transformă fiecare disc într-un univers propriu. Este primul său material de studio după „The Lunar Injection Kool Aid Eclipse Conspiracy” (2021), album care a urcat în Top 10 și a marcat revenirea lui în zona de heavy rock ultradinamic, produsă tot de Chris „Zeuss” Harris.

În spatele noii ere Rob Zombie se află însă și o schimbare importantă de lineup. După plecarea lui John 5 către Mötley Crüe, chitara revine în mâinile lui Mike Riggs, un membru-cheie al formulei clasice. Riggs a scris și a structurat mare parte din ADN-ul „Hellbilly Deluxe”, „The Sinister Urge” și alte materiale esențiale din discografia artistului. Reîntoarcerea sa în bandă reface o parte din chimia începutului de ani 2000, iar acest lucru se simte și în sound-ul brut, saturat de riff-uri, al noului single.

Pe zona de bas, schimbarea e la fel de semnificativă. După 18 ani alături de Zombie, Matt „Piggy D.” Montgomery a anunțat în ianuarie 2024 că părăsește trupa. Locul i-a fost luat de Rob „Blasko” Nicholson, un alt veteran al perioadei clasice, cunoscut pentru colaborările sale atât cu Zombie, cât și cu Ozzy Osbourne. Prezența lui Blasko restabilește o parte din energia live caracteristică începuturilor, fiind unul dintre muzicienii care au pus bazele groove-ului specific trupelor conduse de Rob.

„Heathen Days” sintetizează perfect această reconstrucție. Piesa este un amestec de riff-uri abrazive, ritmuri murdare și refrene care rămân în memorie, susținute de un videoclip ce reia mixul de horror, pop culture și atmosferă de freakshow industrial, poate chiar ca in perioada White Zombie.

Comentarii