Urmărește-ne în Social Media

Rihanna - Work (Explicit) ft. Drake

Rihanna a lansat videoclipul piesei ”Work”, înregistrate în colaborare cu Drake. Premiera vizualului a avut loc simultan atât pe Tidal, cât și pe Vevo.

La începutul lunii ianuarie, Drake și Rihanna au început filmările pentru noul videoclip "Work" într-un mall din Los Angeles. Cei doi au filmat pe parcursul întregii luni, în mai multe locații, inclusiv într-un studio din Toronto. Aproape două luni mai târziu, după mai multe teasere publicate pe SnapChat, videoclipul integral este prezentat publicului larg pe YouTube.

Noul single "Work" a avut premiera pe Tidal, platforma lansată de Jay Z. Piesa a fost declarată la scurtă vreme de la lansare ”World's Hottest Record” în emisiunea prezentată de Annie Mac la BBC Radio 1. Melodia nu a fost încă publicată pe YouTube, fiind disponibilă integral doar pe înregistrarea oferită de BBC.

La doar câteva ore de la dezvăluirea piesei "Work", a fost lansat și albumul ”Anti”. Discul a fost disponibil inițial doar pe Tidal, fiind apoi lansat și pe tradiționalele platforme iTunes, Amazon și Google Play.

Anti” a debutat pe prima poziție în topurile US Billboard 200, US R&B/Hip Hop Albums și UK R&B Albums, fiind certificat cu platină în Statele Unite. Albumul conține 13 piese cu un sound ce se îndepărtează de stilul promovat până acum de artista din Barbados. Noile melodii îmbină muzica soul și R&B cu cea dancehall, intenția artistei fiind de a crea piese cu care să poată rezona pe o perioadă de timp mai îndelungată.

”Am vrut piese care să-mi dea senzația că sunt reale. Nu orice fel de melodii care părea deja ”trecute”. Am realizat că atunci când urc pe scenă nu mai vreau să mai cânt multe dintre piesele mele. Nu mai simt că mă reprezintă”, a declarat Rihanna într-un interviu acordat MTV News.

Albumul ”Anti” are coperta realizată de artistul israelian Roy Nachum. În cadrul conferinței de presă în care a fost prezentată, Rihanna a explicat și semnificația acestei picturi.

”Uneori, cei care sunt deasupra sunt cei care văd cele mai puține lucruri.” - Rihanna

Publicat

pe

Comentarii

Industria muzicala

Piesa "SOS" a Rihannei ascunde indicii preluate din muzica anilor '80 - VIDEO

La aproape 20 de ani de la lansare, piesa "SOS" a fost disecată de compozitorul Evan "Kidd" Bogart. "SOS", primul single #1 al Rihannei, este format din titlurile unor melodii celebre din anii '80. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Rihanna
Rihanna │ FOTO: Captură YouTube

Piesa "SOS" a Rihannei ar putea fi un nouă ilustrare a teoriei conform căreia timpul nu există. Una dintre melodiile definitorii de la mijlocul anilor 2000, a fost readusă în 2024 în atenția publicului, dovedindu-se că a fost serios influențată de anii 1980.

Compozitorul Evan "Kidd" Bogart, care a scris versurile melodiei împreună cu Edward Cobb și Jonathan Rotem, a dezvăluit într-un interviu pentru "Behind The Wall: Presented by Daniel Wall câteva indicii care au trecut neobservate de ascultători. Astfel, cea de-a doua strofă a melodiei este formată din titlurile unor piese din anii '80 care s-au situat pe locul #1 în topurile muzicale ale acelor vremuri. Bogart a detaliat tot procesul de creație și motivul din spatele piesei "SOS".

"Am scris cântecul în sufrageria părinților mei, care era de dimensiunea unei cutii de pantofi, stând pe pat, lângă un PC uriaș. Cântecul a fost despre prima mea soție pe vremea când începusem să ieșim împreună. Dacă e să analizezi versuri, mesajul e destul de toxic. Dar când este cântat de Rihanna, sună ca și cum o fată este îndrăgostită până peste cap. Dar dacă te gândești la tipul care a scris versurile și la ce treceam în perioada respectivă, sună ca și cum nu ar fi trebuit să ies la întâlniri".

Compozitorul Evan Bogart a continuat, detaliind structura celei de-a doua strofe:

"Habar nu aveam ce făceam. Cea de-a doua strofă a melodiei este formată din titluri de melodii din anii '80 înșirate ca propoziții, pentru că am crezut că ar fi super inteligent."

Bogart a continuat să sublinieze exact modul în care fiecare vers corespunde unui titlu de cântec, începând cu "Take on me, ah-hah", o referire la piesa  "Take On Me" din 1985 a trupa A-ha. Apoi Rihanna cântă "I could just die up in your arms tonight", care se potrivește cu melodia din 1986 a trupei Cutting Crew "(I Just) Died in Your Arms Tonight", urmat de "I melt with you", care redă cuvânt cu cuvânt titlul piesei din 1982 a grupului Modern English.

Alte titluri de cântece prezentate în versuri includ "Head Over Heels" (Tears for Fears), "You Keep Me Hangin' On" (Kim Wilde) și "The Way You Make Me Feel" (Michael Jackson).

După cum a declarat Bogart, multe dintre aceste melodii ascunse au fost hit-uri #1 în Billboard Hot 100, un alt detaliu convenabil, având în vedere că "SOS" i-a adus Rihannei primul loc #1 în top.

VIDEO: Interviu Evan "Kidd" Bogart despre piesa "SOS"

Citește în continuare