Urmărește-ne în Social Media

Regina Spektor - Black and White

Regina Spektor a lansat videoclipul noului single ”Black and White”. Pentru clip, artista a colaborat cu Daniel Ryan, vechi prieten și colaborator.

"A fost una dintre cele mai magice experiențe pe care le-am avut la filmarea unui videoclip. Inițial, trebuia să fie un fie un video low-budget. A fost greu la început”, a povestit Regina Spektor pentru revista Elle.

Pentru a păstra atmosfera piesei, Regina și-a imaginat întregul scenariu al clipului într-un salon elegant, care să susțină scenariul de poveste gândit la compunerea single-ului. Deși nu a crezut că bugetul îi va permite să filmeze la Uptown Theater din Chicago, dorința Reginei s-a împlinit datorită unui bun prieten.

”E asemenea locației în care s-a filmat ”Frumoasa din pădurea adormită”. E ca un castel aflat în amorțire. Muzica readuce la viață această balerină din trecut...la final imaginea ei se stinge, ea reîntorcându-se în arhiva timpului”, a detaliat Regina.

Pentru regia videoclipului "Black and White", artista a colaborat cu un alt prieten, Daniel Ryan. Piesa este extrasă de pe discul "Remember Us To Life", cel de-al 7-lea material de studio al artistei. Albumul a fost lansat pe 30 septembrie 2016.

Anterior acestui disc, Regina Spektor a lansat în 2012 albumul "What We Saw from the Cheap Seats". Materialul include atât compoziții noi, cât și piese mai vechi, reeditate. Albumul a fost promovat prin intermediul a două turnee, unul desfășurat în SUA și unul internațional.

Comentarii