Urmărește-ne în Social Media

Red Hot Chili Peppers - Dark Necessities

Red Hot Chili Peppers acompaniază noul single ”Dark Necessities” cu un videoclip regizat de Olivia Wilde. Acesta este cel de-al doilea clip regizat de actriță, după "No Love Like Yours", al trupei indie folk Edward Sharpe & The Magnetic Zeros

Dark Necessities”, prima piesă extrasă de Red Hot Chili Peppers de pe noul album ”The Getaway”, este pusă în valoare de un videoclip al fel de funky ca și beat-ul melodiei. Regia este semnată de nimeni alta decât Olivia Wilde, cunoscută atât pentru rolul din serialul ”House M.D.”, cât și pentru cel din ”Vinyl”.

"Le-am prezentat ideea mea și ei m-au ales pe baza acestei idei, iar eu le voi fi mereu recunoscătoare că mi-au acordat această șansă. Mi s-a părut o abordare logică în a-mi lucra aptitudinile regizorale, pentru că în esență este un exercițiu de realizare a unui film mut. Trebuie să înveți să spui povestea fără dialog - asta este cu adevărat esențial”, a mărturisit Olivia Wilde într-un interviu pentru ET Online.

Pentru noul album ”The Getaway”, Red Hot Chili Peppers a lucrat pe partea de mixare cu Nigel Godrich, un cunoscut și apreciat producător britanic. Acesta a produs nu mai puțin de 7 albume de studio pentru Radiohead, colaborând și cu U2, Paul McCartney, Travis, R.E.M. și Beck. Pe partea de producție a discului, Red Hot Chili Peppers a apelat la Danger Mouse, care a lucrat recent și cu Adele la albumul ”25”.

Tracklist "The Getaway" - Red Hot Chili Peppers: 

  1. The Getaway
  2. Dark Necessities
  3. We Turn Red
  4. The Longest Wave
  5. Goodbye Angels
  6. Sick Love
  7. Go Robot
  8. Feasting on the Flowers
  9. Detroit
  10. This Ticonderoga
  11. Encore
  12. The Hunter
  13. Dreams of a Samurai
Comentarii

Muzică și film

TRAILER: Netflix lansează documentarul "The Rise of the Red Hot Chili Peppers: Our Brother, Hillel"

Platforma Netflix pregătește lansarea documentarului "The Rise of the Red Hot Chili Peppers: Our Brother, Hillel", un film care explorează începuturile uneia dintre cele mai influente trupe de rock alternativ.

Publicat

pe

TRAILER "The Rise of the Red Hot Chili Peppers: Our Brother, Hillel"
TRAILER "The Rise of the Red Hot Chili Peppers: Our Brother, Hillel" │ FOTO: captură YouTube

Documentarul, regizat de Ben Feldman, va avea premiera pe 20 martie 2026 și se concentrează în special pe rolul jucat de chitaristul fondator Hillel Slovak în formarea și identitatea timpurie a formației. Filmul urmărește perioada de început a formației în Los Angeles, relația dintre membrii fondatori și modul în care prietenia dintre Slovak, vocalistul Anthony Kiedis și basistul Flea a influențat dezvoltarea stilului lor muzical. "The Rise of the Red Hot Chili Peppers: Our Brother, Hillel" include interviuri cu membrii trupei și cu apropiați ai lui Slovak, oferind o perspectivă intimă asupra primilor ani ai grupului.

"Tot ce însemna Red Hot Chili Peppers era viziunea lui Hillel", mărturisește Flea în trailer.

Lansarea documentarului a stârnit și unele reacții din partea trupei. Membrii actuali ai formației au declarat public că au participat la interviuri din respect pentru Slovak, dar au subliniat că nu au avut nicio implicare creativă în realizarea filmului și că proiectul ar trebui privit mai degrabă ca un tribut adus chitaristului decât ca un documentar oficial despre trupă.

Chitaristul Hillel Slovak a fost o figură esențială în conturarea stilului timpuriu Red Hot Chilli Peppers, care combina funk, punk și rock. Născut în Haifa, Israel, și crescut ulterior în Los Angeles, Slovak i-a cunoscut pe viitorii colegi de trupă, Anthony Kiedis și Flea, în perioada liceului, la Fairfax High School. Talentul său la chitară și influențele muzicale diverse au contribuit decisiv la identitatea sonoră a formației în primii ani. În ciuda succesului în creștere al trupei, Slovak s-a confruntat cu dependența de heroină, iar pe 25 iunie 1988 a încetat din viață la vârsta de doar 26 de ani, în urma unei supradoze accidentale.

În ciuda acestui eveniment tragic, Red Hot Chili Peppers a devenit una dintre cele mai influente trupe din rockul alternativ, combinând funk, punk, rap și rock într-un stil distinct. De-a lungul deceniilor, formația a lansat numeroase albume de succes și a influențat generații de artiști, cu hituri precum "Under the Bridge", "Californication" sau "Scar Tissue". Trupa a câștigat mai multe premii Grammy și a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2012.

TRAILER "The Rise of the Red Hot Chili Peppers: Our Brother, Hillel":

Citește în continuare