Urmărește-ne în Social Media

RavenEye - Hero

Trupa britanică RavenEye a lansat videoclipul piesei „Hero”, care va putea fi găsită pe albumul de debut al trupei din această toamnă.

Piesa este extrasă de pe albumul de debut al trupei, „Nova”, care va fi lansat pe 23 septembrie 2016. Warren Riker (Lauryn Hill, Michael Jackson, Down, Anders Osborne) s-a ocupat de EP-ul de debut al trupei, „Breaking Out” și a produs albumul „Nova” prin care a captat adevărata identitate a celor de la RavenEye.

„În mod ironic, Hero este inspirat de la ideea de automulțumire și cum poate induce pe cineva într-un sentiment și mai profund. RavenEye a pornit de la ideea de a te ambiționa și nu de a profita de eforturile altora. Trebuie să crezi că tu ești eroul și că alții stau și adună rămășițele pentru a repara stricăciunea.”, declară vocalistul și chitaristul trupei, Oli Brown

Încă de la formare, în 2014, trupa a susținut concerte în întreaga lume și a cântat alături de nume mari ale rock-ului precum The Darkness, Slash, Deep Purple, Halestorm și Blues Pills. Trupa a fost cap de afiș în Europa și America și a concertat în cadrul unor festivaluri internaționale - Download (UK), Hellfest (Franța), Azkena Rock (Spania). Show-urile incendiare au captivat mulțimile de oameni și au catalogat trupa drept una „must-see”.

cover-artwork-raveneye-nova

Înainte ca RavenEye să fie formată, solistul Oli Brown lansase deja patru albume solo de studio și a fost în turnee timp de zece ani alături de legende ca Jeff Beck, Buddy Guy, Johnny Winter și Joe Satriani.

Tracklist „Nova”:

01. Wanna Feel You
02. Come With Me
03. Inside
04. Hero
05. Supernova
06. Walls
07. Oh My Love
08. Madeline
09. Hate
10. Out Of The Rain
11. Eternity

Comentarii