Urmărește-ne în Social Media

Radu Ștefan Bănică - Om Mare (Visualiser)

Radu Ștefan Bănică își consolidează locul pe scena muzicală odată cu lansarea piesei "Om Mare", o confesiune fără filtre. Noul single este concluzia mini-albumului "Prima pagină", ce urmează să fie lansat în luna aprilie.

Radu Ștefan Bănică își asumă trecutul și este pregătit să-și spună propria poveste prin muzică. În noua piesă "Om Mare", artistul explorează întrebări interioare și amintiri din viața personală: copilăria, primul sărut, prima iubire, dar și experiențele din teatru și muzică. "La 16 ani am devenit bărbatul în casă / Locuiam doar eu, bunica și cu mama", spune Radu Ștefan în versurile noii sale piese.

Compusă de Radu Ștefan Bănică împreună cu Theea Minculescu, "Om Mare" devine un statement personal. Atât versurile, cât și vizualul realizat de Horia Stan spun povestea descoperirii și definirii identității artistice.

Radu Ștefan Bănică se pregătește de lansarea primului său EP – "Prima Pagină", o poveste muzicală care surprinde atât drumul său în industrie, cât și maturizarea personală. Acest proiect cu șase piese este menit să dezvăluie cea mai autentică și sinceră latură a artistului, oferindu-le fanilor o perspectivă intimă asupra evoluției sale artistice.

Crescut într-un mediu artistic, Radu Ștefan Bănică a fost introdus în lumea muzicii și a actoriei încă din copilărie. A absolvit UNATC și s-a remarcat pe scena teatrului prin roluri memorabile în spectacole de impact precum "O noapte furtunoasă" sau "Oedip", dar și în numeroase producții de teatru, filme de scurtmetraj și lungmetraj. În prezent, Radu Ștefan face parte din distribuția serialului TV "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN", unde interpretează rolul lui Ducu, un tânăr pasionat de muzică, marcat de o copilărie dificilă.

Muzica a fost însă mereu aproape de sufletul său. În 2023 și 2024, prin piese precum "Tu", "Vagabondul", "Samsara" (alături de Juno), "Mai stai" și "Cele două cuvinte" (împreună cu Misha Miller), Radu a demonstrat că are un loc bine meritat și pe scena muzicală.

Comentarii