Puya - Pe Val
Puya a trecut la o nouă paradigmă a carierei sale, odată cu lansarea piesei "Pe Val". Artistul a ales o abordare ca afară, cu o aplicaţie proprie de iOS şi Android, prin care este disponibil noul său album, "Aventurile Domnului Puy(a)". Ce înseamnă acest "Puya 2.0" aflaţi în articol, unde vizionaţi şi noul clip.
Puya continuă să se reinventeze, în vreme ce păstrează sinceritatea şi versurile care taie superficialitatea, care l-au consacrat. "Pe Val" are un videoclip simplu şi sincer, cu artistul prezentat la malul mării, "scuipând" rime despre prefăcătorie şi "noul val". Fondatorul La Familia cântă despre hateri şi despre noua sa identitate, de familist şi de om care îşi păstrează valorile şi integritatea.
Nu se fereşte să pună pe versuri pierderea fratelui său, Alexandru şi ridică ochii spre cer, cu un tribut pentru familie şi divinitate. De producţia muzicală a noului single s-a ocupat Mahia Beldo, iar versurile sunt scrise de Puya. Clipul este regizat de Marian Crişan. E interesantă inversiunea dinspre finalul versurilor, "Ce e val trece ca un val". Este o variantă uşor modificată a versurilor lui Eminescu din "Glossă", "Ce e val, ca valul trece".
Puya, pe numele său real Dragoş Gărdescu a lansat pe final de noiembrie albumul cel nou solo "Aventurile Domnului Puy(a)". Artistul se prezintă cu o nouă identitate în faţa publicului, renăscut şi întors în cartierul Sălăjan în care a copilărit. Ne prezintă o paradigmă de nou + vechi. Pe de o parte se conectează la rădăcinile sale şi pe altă parte se conectează la noua generaţie prin aplicaţia Puya de pe iOS (link App Store) şi Android (link Play Store).
Acolo şi-a mutat discografia şi tot acolo interacţionează cu fanii. Există şi secţiune de bilete la concerte. Totul din dorinţa de a ocoli mijloacele clasice de socializare şi falsitudindea aferentă. Artistul este şi vlogger, începând o serie de clipuri pe YouTube, "Casa PuyMici", în care vorbeşte despre casa sa de la ţară, construită pe stil vechi şi cu metode tradiţionale. Puya se concentrează pe cariera solo şi declară că proiectul La Familia este încheiat deocamdată.
Alături de Sişu a lansat albumul de revenire "Codul bunelor maniere" în 2017. Acum Puya este tată a 3 fete, vlogger, artist solo şi prin prisma noii aplicaţii şi antreprenor.
Concerte & turnee
SAGA Festival 2023 anunță programul pe zile; Robin Schulz, Elley Duhe și Vintage Culture se alătură lineup-ului
SAGA Festival se apropie cu pași repezi de cea de-a treia ediție, care va avea loc la Romaero între 23-25 iunie. Sunt așteptați peste 150.000 de festivalieri care se vor bucura de muzica a peste 100 de artiști, producția grandioasă, experiențele imersive și scenele spectaculoase. Te invităm să afli programul pe zile și muzicienii care au fost adăugați în lineup.

SAGA Festival anunță programul pentru cele 3 zile și prezintă artiștii care s-au alăturat lineup-ului pe lângă cei deja anunțați. Pentru prima dată în România, Elley Duhé vine să bucure publicul cu hit-urile care au propulsat-o în topurile radio și TV mondiale, dar și pe magazinele digitale unde are peste 1.9 miliarde de streamuri: "Middle of the Night", "Happy Now" cu ZEDD sau "Bad Memories" cu Meduza, James Carter și Fast Boy.
Robin Schulz, DJ-ul câștigător a peste 450 de premii gold, platinum și diamond, cu peste 20 de milioane de discuri vândute și peste 10 miliarde de streamuri, revine la Romaero cu un show special din care nu vor lipsi piese ca "Sugar", "Waves" și "Sun Goes Down".
DJ-ul numărul 11 în lume și DJ-ul House numărul 1, conform Top 100 DJ Mag, Vintage Culture, vine din Brazilia pentru prima dată la București, iar fanii SAGA vor avea parte de un set spectaculos, creat special pentru fanii din România. DJ-ul și producătorul a colaborat cu artiști precum Maxi Jazz, Rufus Du Sol, John Summit, Meduza, The Martinez Brothers & Louie Vega, Diplo, Roland Clark, Aurora, Solardo, Claptone, James Hype și alții.
Tot din Brazilia, direct la SAGA Festival, în premieră în România, Mochakk va urca pe scena Spark pentru o seară memorabilă alături de fanii care și-au dorit să îl vadă.
Program SAGA Festival 2023:
Programul celor 3 zile de festival pentru scenele Source, Heat, Spark, Switch și Drift este împărțit după cum urmează:
Vineri, 23 iunie
- Lil Nas X, Skrillex, Adriatique, Nina Kraviz, Richie Hawtin, Melanie C, Delia, Franky Wah, 999999999, Gordo, Hector Oaks, Hitty, Paula Temple
Sâmbătă, 24 iunie
- Elley Duhé, Fisher, Robin Schulz, Gabry Ponte, Hot Since 82, Ida Engberg, Joel Corry, Justus, Paco Osuna, Subcarpați
Duminică, 25 iunie
- Wiz Khalifa, Alan Walker, Tale of Us, Adam Beyer, B.U.G. Mafia, I Hate Models, Kevin De Vries, Mochakk, Sickick, Spike, Vintage Culture.
Artiștilor deja menționați li se alătură DJi din scena locală de EDM, tehno și house, dar și artiști de hip-hop și trap, care vor asalta Switch stage hijacked by Hustle, precum IAN, Deliric, Killa Fonic, Nane, Puya, Azteca, Gheboasă și alții.
Bilete SAGA Festival 2023:
- Biletele sunt disponibile online și pot fi cumpărate la prețuri speciale: prețul unui bilet de o zi pornește de la 40 de euro, iar abonamentele de 3 zile mai pot fi achiziționate în rate, cu payment plan de 25 de euro depozit doar în luna aprilie. În plus, există și categoria de Under 21 la prețul de 55 de euro pentru festivalierii cu vârsta sub 21 de ani, dar și categoria de bilete VIP.