Puscifer - Pendulum

După „Self Evident”, trupa vine cu o creație încărcată de nostalgie și atmosferă întunecată, care amintește de cluburile alternative ale anilor ’80, acolo unde goth-ul se întâlnea cu punk-ul și fumul de țigări cu cuișoare devenea o parte din peisaj.

„Pendulum” este o piesă care are un aer retro și o eleganță sumbră. Sunetele sintetizatoarelor Fairlight, vocile înecate în reverb și ritmul lent, aproape hipnotic, duc ascultătorul într-o stare de transă, între melancolie și fascinație. Keenan descrie melodia ca o întoarcere în timp spre Club Iguana din Austin, Texas, în 1985, o perioadă în care post-punk-ul pulsa în podelele cluburilor și lumea trăia la limita dintre romantism și disperare.

În videoclipul regizat de MJK and co, Puscifer explorează un registru vizual care completează perfect tonul piesei. Filmările alternează între o interpretare live, plină de umbre și lumini reci, și secvențe teatrale care o prezintă pe Bellendia Black. Acesta este un nou personaj din „Pusciverse”, interpretat chiar de Keenan. Bellendia este o prezență enigmatică, îmbrăcată în straturi fluide de negru, o figură fantomatică ce pare să vegheze asupra pendulului timpului. Totul este învăluit într-o estetică inspirată de underground-ul anilor ’80, cu texturi granulare și contraste dure, o lume unde umorul absurd se împletește cu drama existențială.

„Pendulum” pare o meditație despre echilibrul fragil dintre lumină și întuneric, control și haos, trecut și prezent. Carina Round ne canta despre „sintetizatoare care se încolăcesc în jurul unor melodii dulci și distorsionate în timp ce lumea arde”, o frază care descrie perfect tensiunea interioară a cântecului. Iar Mat Mitchell completează, spunând că piesa este un omagiu adus „underground-ului întunecat al anilor ’80”, o epocă în care emoția și estetica mergeau mână în mână cu experimentul sonor.

Albumul Normal Isn’t promite să ducă mai departe această estetică. Înregistrat între Arizona, Los Angeles și diverse opriri din turneul Sessanta (aniversarea de 60 de ani a lui Keenan), noul disc este, după spusele trupei, o întoarcere la rădăcini – o combinație de agresivitate, ironie și introspecție. Maynard Keenan explică intenția din spatele titlului: „Lumea din jurul nostru nu mai pare normală. Ca artiști, tot ce putem face e să observăm, să interpretăm și să relatăm ceea ce vedem.”