Postmodern Jukebox - Perfect Duet ('50s Prom Cover of Ed Sheeran & Beyonce)
Postmodern Jukebox a înregistrat un cover al hitului ”Perfect”, versiunea înregistrată în duet de Ed Sheeran și Beyonce. Piesa capătă savoarea anilor '50, recuzita utilizată în videoclip fiind inspirată de balurile de liceu din acea perioadă. Duetul Postmodern Jukebox este format din Mario Jose și India Carney.
Unul dintre marile hituri lansate în 2017, ”Perfect”, capătă noi rezonanțe în interpretarea cameleonicilor muzicieni de la Postmodern Jukebox. Trupa i-a cooptat pentru acest cover în stilul anilor '50 pe artistul american de pop, jazz și R&B Mario Jose și pe India Carney, o actriță și cântăreață originară din Brooklyn, New York. La saxofon îl ascultăm pe Dave Kox, un muzician cu o carieră impresionantă. Kox are în palmares nouă nominalizări la Grammy și nouă albume poziționate în fruntea topului Billboard Current Contemporary Jazz Albums.
Acum cu o componență de peste 70 de membri, trupa Postmodern Jukebox are în palmares un canal de Youtube cu 900 de milioane de vizualizări și 3 milioane de abonați. Au cântat la “Good Morning America”, au cucerit topurile Billboard și iTunes și au susținut sute de spectacole cu casa închisă în toată lumea. Varianta lor la “Creep”, piesa celor de la Radiohead, a intrat în topul People al celor mai bune coveruri virale din 2015. Laureata Grammy, Lorde, i-a lăudat pentru al lor “Royals”, cu 16 milioane de vizualizări pe Youtube, declarând că este coverul ei favorit. La fel ca popularele lor videoclipuri, fiecare melodie live Postmodern Jukebox e o punte de legătură între generații.
După un spectacol excelent în România în primăvara lui 2016, membrii trupei au revenit la București și în martie 2017. Următorul concert Postmodern Jukebox în țara noastră este programat pe 16 mai 2018. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului, trupa promițând un show-maraton plin de hit-uri pop contemporane reinterpretate în cheie vintage.
Muzică nouă
Beyonce își surprinde fanii cu "Morning Dew (Donk)", o piesă nelansată până acum - VIDEO
Beyonce a lansat oficial "Morning Dew (Donk)", un cântec rămas până acum în arhivele sale muzicale. Single-ul deschide seria evenimentelor dedicate aniversării a 20 de ani de la apariția albumului "B'Day", care va fi reeditat pe 4 septembrie, chiar de ziua cântăreței. Detalii pe larg în articol.

"Morning Dew (Donk)" a devenit disponibilă pe platformele de streaming pe 4 iulie și marchează începutul unei numărători inverse de 60 de zile până la reeditarea albumului "B'Day". Lansat pe 4 septembrie 2006, "B'Day" a debutat pe primul loc în clasamentul Billboard 200, cu peste 541.000 de exemplare vândute în prima săptămână. Albumul a inclus hituri precum "Déjà Vu", "Ring the Alarm" și "Irreplaceable", iar în 2007 a primit o ediție deluxe, completată de cinci piese noi și proiectul video "B'Day Anthology Video Album".
Revenind la "Morning Dew (Donk)", piesa a fost compusă de Beyonce, Pharrell Williams, The-Dream și Darius Dixon. Lansarea oficială este însoțită de un lyric video regizat de Cliff Watts, realizat din imagini de arhivă. "Morning Dew (Donk)" are o istorie aparte în comunitatea fanilor artistei. Cântecul ar fi fost înregistrat în 2013, iar în 2021 un scurt fragment a ajuns online. Doi ani mai târziu, versiunea completă a fost distribuită neoficial pe internet, însă abia acum primește o lansare oficială.
Potrivit casei de producție Parkwood Entertainment, melodia reprezintă "un omagiu direct adus comunității BeyHive", pregătind aniversarea unuia dintre cele mai importante albume din cariera artistei.
"Morning Dew (Donk)" este și prima piesă lansată de Beyonce după albumul "Cowboy Carter" din 2024, material recompensat cu patru premii Grammy. Și turneul de promovare a acestui disc s-a bucurat de un real succes: cu încasări de peste 400 de milioane de dolari încasări, "Cowboy Carter" a devenit cel mai profitabil turneu country din toate timpurile și cel mai scurt turneu muzical care a atins această sumă.
Călătoria muzicală a fost formată din 32 de concerte în nouă orașe - Inglewood (California), Chicago (Illinois), East Rutherford (New Jersey), Londra, Paris, Houston (Texas), Landover (Maryland), Atlanta (Georgia) și Las Vegas (Nevada) - la care au participat peste 1,5 milioane de spectatori.
VIDEOCLIP: Beyonce - Morning Dew (Donk)
Industria muzicala
Shakira l-a contactat personal pe Ed Sheeran pentru a colabora la imnul FIFA World Cup 2026
"Dai Dai", imnul FIFA World Cup 2026, poartă amprenta lui Ed Sheeran, această colaborare fiind o alegere firească pentru Shakira. Artista columbiană a mărturisit că a știut de la bun început că Ed va fi persoana potrivită, detaliind într-un interviu pentru Vogue cum a decurs totul.

La 16 ani de la lansarea hitului "Waka Waka (This Time for Africa)", imn al FIFA World Cup 2010, Shakira semnează încă o dată melodia oficială a Campionatului Mondial de Fotbal. Imnul FIFA World Cup 2026 se numește "Dai Dai" și este interpretat de Shakira și Burna Boy și compus de artista columbiană împreună cu Ed Sheeran.
Reflectând asupra procesului de creație din spatele acestui imn, Shakira a povestit pentru Vogue că a știut instantaneu că Ed Sheeran va fi colaboratorul perfect.
"(Eu) l-am sunat pe Ed Sheeran și l-am întrebat dacă vrea să scrie imnul FIFA cu mine. Mi-a spus că să scrie ceva pentru World Cup ar fi visul lui... Lucrăm foarte bine împreună, ne înțelegem unul pe celălalt.
Am vrut (ca piesa să fie) o fuziune de elemente diferite. Am vrut să aduc arome Afrobeat, arome din Caraibe, chitare... cireașa de pe tort a fost Burna Boy. Pur și simplu ador vocea lui", a povestit Shakira pentru Vogue.
Ed Sheeran este, astfel, unul dintre compozitorii piesei, alături de producătorul Alexander Castillo. Melodia se anunță a fi unul dintre hiturile anului 2026, videoclipul depășind deja 100 de milioane de vizualizări pe YouTube.
VIDEO: Shakira, Burna Boy - "Dai Dai"
Piesa "Dai Dai" este inclusă pe albumul FIFA World Cup 2026. Materialul include și piesele lansate anterior - "Lighter" (Jelly Roll and Carín León), "Por Ella" (Los Angeles Azules și Belinda), "Echo" (Daddy Yankee și Shenseea) și "Illuminate" (Jessie Reyez și Elyanna).
Ediția de anul acesta a FIFA World Cup se va bucura de un spectacol similar celui din pauza de la Super Bowl. Pe 19 iulie va avea loc primul show din Pauza Finalei Cupei Mondiale FIFA 2026, iar lineup-ul este unul pe măsura evenimentului. Headlinerii FIFA World Cup 2026 sunt Madonna, Shakira și BTS. Evenimentul va avea loc pe Stadionul New Jersey din New York.
Industria muzicala
Ed Sheeran a plecat de la Atlantic și Asylum Records după 15 ani de colaborare
Ed Sheeran le-a împărtășit fanilor că s-a despărțit de Atlantic Records și Asylum Records luna trecută, după 15 ani de colaborare. Acum este oficial artist independent și își va lansa muzica prin propria sa casă de discuri, Gingerbread Man Records.

Ed Sheeran intra în Warner Music Group în 2009, după o întâlnire întâmplătoare cu Ed Howard, fost A&R la Asylum Records. Era atunci doar un adolescent, Ed explicând într-un newsletter trimis fanilor că viața lui s-a schimbat complet de atunci.
"Aceasta nu este o situație de tipul "artist nemulțumit părăsește casa de discuri"", a menționat Ed Sheeran."Acesta este un băiat care a început ca adolescent în companie, având priorități diferite, iar acum este un bărbat cu doi copii, care simte că are nevoie de o schimbare și o ajustare în modul în care își desfășoară activitatea profesională."
Ed Sheeran: "Eu sunt, dedesubtul tuturor lucrurilor, un cântăreț-compozitor care cântă în pub-uri"
Ed își lansa primul album, "Plus", sub egida Atlantic/Asylum în septembrie 2011. Casele de discuri urmau să supravegheze lansarea a încă șase albume, inclusiv "Multiply", "Divide", "Subtract", "Equals" și cel mai recent material, "Play". În această perioadă, Sheeran a trecut de la a fi un muzician care cânta în pub-uri, fără a avea o locuință stabilă, la unul dintre cele mai mari staruri pop ale generației sale.
"În ultimii 15 ani, am lansat atât de multă muzică și am avut atât de mult succes cu această companie. Am construit împreună ceva uimitor și am trăit lucruri care ne-au schimbat viața," a scris Sheeran. "Viața mea este foarte diferită acum față de cum era când eram adolescent, și de mult timp simt în adâncul meu că multe lucruri din viața mea profesională trebuie să se schimbe. Eu sunt, dedesubtul tuturor lucrurilor, un cântăreț-compozitor care cântă în pub-uri. Și, într-un fel, m-am transformat în această vedetă pop care cântă pe stadioane de peste 15 ani. Este ceva uimitor că s-a întâmplat asta, dar este și mult de procesat."
Warner Music Group a transmis vestea plecării lui Ed Sheeran printr-un comunicat de presă.
"Warner Music Group este mândru că l-a susținut pe Ed pe parcursul descoperirii și ascensiunii sale remarcabile din ultimii 15 ani și îi este recunoscător pentru parteneriatul său. Toată lumea din familia Warner Music îi dorește lui Ed tot ce e mai bun pe măsură ce următorul capitol al extraordinarei sale călătorii artistice va fi prezentat publicului."
Ed, la rândul său, își încheie mesajul într-o notă pozitivă, mulțumind casei de discuri pentru toată susținerea.
"Plec din companie având în suflet multă dragoste și recunoștință pentru tot ceea ce am realizat împreună."
Cu cel mai recent album "Play", lansat pe 12 septembrie 2025, Ed Sheeran susținea vara trecută un scurt concert la Tiny Desk by NPR. Artistul englez se prezenta în fața fanilor cu pedala sa de loop, fiind vizibil emoționat, deși, după spusele lui, acest lucru i se întâmplă acum mult mai rar.
![Martin Garrix & Ed Sheeran - Repeat It (Acoustic Version) [Official Video]](https://static.infomusic.ro/media/2026/06/videoclip-martin-garrix-ed-sheeran-repeat-it-acoustic-version-400x240.jpg)
![Martin Garrix & Ed Sheeran - Repeat It (Acoustic Version) [Official Video]](https://static.infomusic.ro/media/2026/06/videoclip-martin-garrix-ed-sheeran-repeat-it-acoustic-version-80x80.jpg)


![Ed Sheeran - Crashing [Lyric Video]](https://static.infomusic.ro/media/2025/11/lyric-video-ed-sheeran-crashing-in-love-400x240.jpg)
![Ed Sheeran - Crashing [Lyric Video]](https://static.infomusic.ro/media/2025/11/lyric-video-ed-sheeran-crashing-in-love-80x80.jpg)
















