Urmărește-ne în Social Media

Postmodern Jukebox - Beautiful (Christina Aguilera Jazz Cover) ft. Martina DaSilva

Postmodern Jukebox a lansat un cover jazzy după hitul Christinei Aguilera, ”Beautiful”. La voce o ascultăm pe Martina DaSilva, ce a acompaniat formația în cadrul turneului susținut în toamna lui 2018.

Originalul piesei se regăsește pe albumul ”Stripped”, lansat de Christina Aguilera în 2002. Pentru această piesă, compusă și produsă de Linda Perry, artista a primit premiul Grammy pentru Best Female Pop Vocal Performance. ”Beautiful” a fost de asemenea declarată imnul comunității LGBT.

Acum cu o componență de peste 70 de membri, trupa Postmodern Jukebox are în palmares un canal de Youtube cu 900 de milioane de vizualizări și 3 milioane de abonați. Au cântat la “Good Morning America”, au cucerit topurile Billboard și iTunes și au susținut sute de spectacole cu casa închisă în toată lumea. Varianta lor la “Creep”, piesa celor de la Radiohead, a intrat în topul People al celor mai bune coveruri virale din 2015. Laureata Grammy, Lorde, i-a lăudat pentru al lor “Royals”, cu 16 milioane de vizualizări pe Youtube, declarând că este coverul ei favorit. La fel ca popularele lor videoclipuri, fiecare melodie live Postmodern Jukebox e o punte de legătură între generații.

După un spectacol excelent în România în primăvara lui 2016, membrii trupei au revenit la București în martie 2017 și pe 16 mai 2018.

În cadrul ultimei vizite în țara noastră, trupa ne-a acordat un interviu. Am aflat de la Adam Kubota că jazz-ul are puterea de a aduce împreună spectatori de toate vârstele.

”E foarte important pentru întreaga lume să fie susținut acest gen de muzică, aduce oamenii laolaltă, nu e doar pentru oamenii mai în vârstă, avem și mulți tineri care iubesc muzica noastră. Am văzut la spectacolele noastre copii de 3 ani și până la persoane de 90 de ani, e foarte frumos acest sentiment de unificare prin muzică.” (RecomandareUrmărește interviul video cu Postmodern Jukebox)

Comentarii

Lifestyle

Ce costume de Halloween au purtat vedetele - FOTO

Celebritățile iubesc Halloween-ul, iar acest lucru se vede mai ales prin costumele pe care aleg să le poarte. De la omagiile aduse filmelor clasice și momentelor de referință din cultura pop la personaje din desene animate, vedetele au profitat la maximum de sărbătoarea de Halloween de anul acesta.

Publicat

pe

Adele / Ed Sheeran / Christina Aguilera
Adele / Ed Sheeran / Christina Aguilera │ FOTO: YouTube

Ieri, 31 octombrie, a avut loc sărbătoarea de Halloween. Însă, iubitorii acestei tradiții au dat startul petrecerii încă din weekend. Decoruri înfricoșătoare, dovleci sculptați, dulciuri cu aromă de toamnă și costume memorabile au fost doar câteva dintre elementele ce au invadat internetul.

Vedetele nu s-au lăsat mai prejos. Muzicieni, actori și celebrități din showbiz s-au îmbrăcat în personaje care mai de care mai interesante. Au realizat ședințe foto și și-au delectat fanii cu cele mai inedite ipostaze.

Costumele de Halloween ale vedetelor din România:

Loredana - Vampir

MIRA - Corpse Bride

Nicole Cherry - Wonder Woman

https://www.instagram.com/p/Cy-u7OlI1Qu

Dorian Popa - Thing din Familia Addams

Andreea Bănică - Călugăriță

Mario Fresh și Alexia Eram - Super Mario și Prințesa Peach

Costumele de Halloween ale vedetelor din străinătate:

Christina Aguilera - Cher

Adele - Morticia Addams

Ed Sheeran - Chucky

Demi Lovato - Albă ca Zăpada

Foo Fighter - personajele din Vrăjitorul din Oz

Ozzy și Sharon Osbourne - Kanye West și Bianca Censori

Mariah Carey - Jessica Rabbit

Machine Gun Kelly - The Bride din "Kill Bill"

Justin și Hailey Bieber - Bamm Bamm Rubble și Pebbles Flintstone

Zayn - Voldemort

Paris Hilton - Britney Spears

Lizzo - Tina Turner

Halsey - Sirenă

Citește în continuare