Piesa "Unravel" marchează prima apariție solo a artistei în 2025 și o arată într-o ipostază vulnerabilă, dar intensă – o combinație de lirism introspectiv și explozie emoțională care culminează într-un refren pasional. Produsă de Jordan Fish (cunoscut pentru colaborările sale cu Bring Me The Horizon) și co-scrisă împreună cu Poppy, „Unravel” continuă firul experimental al artistei, pendulând între metalcore și sensibilitate cinematică.
Vizualul care o însoțește – regizat de colaboratoarea sa de lungă durată Sam Cannon – o surprinde pe Poppy în fața unui uragan, o metaforă vizuală pentru prăbușirea și reconstrucția interioară.
Anul 2025 s-a dovedit deja monumental pentru Poppy. Colaborarea sa cu Knocked Loose, piesa „Suffocate”, a fost nominalizată la Best Metal Performance la premiile Grammy. Într-un moment care a stârnit rumoare online, presa a confundat-o însă pe Courtney LaPlante (vocea trupei Spiritbox) cu Poppy, după ce ambele au apărut în aceeași categorie de premii. Cele doua au colaborat recent la piesa „End of You”, alături de Amy Lee. Momentul a devenit viral, mulți fani ironizând cât de apropiate sunt, vizual și sonor, stilurile celor două artiste care domină noul val de metal feminin.
Poppy nu este străină de confuzii sau controverse. De-a lungul carierei, a trecut cu naturalețe de la performance art la metal industrial, de la bubblegum pop la trap și punk, fără să se lase încadrată într-un singur gen. În 2021, a scris istorie devenind prima femeie nominalizată solo la categoria „Best Metal Performance”, pentru piesa „Bloodmoney”.
„Unravel” vine după o perioadă extrem de prolifică: coverul inedit al piesei „Last Christmas” de la Wham!, realizat exclusiv pentru Spotify, și colaborarea cu Amy Lee și Courtney LaPlante – „End of You” – care a debutat direct pe locul 1 în topul Billboard Hot Hard Rock Songs.



















