Placebo sărbătorește anul acesta 20 de ani de la apariția primului album. Momentul este marcat prin lansarea unui disc aniversar, intitulat "A Place For Us To Dream", ce conține nu mai puțin de 36 de piese. În acest tracklist sunt incluse cele mai populare piese ale formației, în versiuni de studio, live sau editate pentru radio, precum și un single nou, intitulat ”Jesus' Son”. Melodia este prezentată publicului împreună cu un videoclip regizat de Joe Connor.
Albumul aniversar "A Place For Us To Dream" va fi pus în vânzare pe 7 octombrie 2016. Până atunci, materialul poate fi precomandat de pe iTunes. LP-ul este disponibil și în format vinyl, precum și într-o ediție specială, ce include și un album de 24 de pagini cu poze ale membrilor formației de-a lungul celor 20 de ani de carieră.
Chiar dacă toboșarul Steve Forrest a plecat din Placebo în 2015, trupa nu a anunțat deocamdată un înlocuitor, continuându-și activitatea ca duo. Brian Molko și Stefan Olsdal vor pleca într-un amplu turneu aniversar, ce se va desfășura pe parcursul a 2 ani. Primele concerte vor avea loc în perioada octombrie - decembrie 2016, trupa urmând să anunțe show-uri și pentru 2017.
În cadrul turneului ”20 de ani de Placebo” vor fi interpretate piese pe care formația nu le-a mai cântat de foarte mulți ani.
"Să spunem doar că vor fi piese în setlist pe care am jurat că nu le vom mai cânta niciodată. Cred că a venit momentul să recunoaștem și să acceptăm ceea ce-și doresc să audă foarte mulți dintre fanii Placebo. Au fost foarte răbdători cu noi, considerând faptul că foarte rar cântăm piesele care au avut succes comercial. Un turneu aniversar pare prilejul potrivit pentru a face asta. Noi cam asta ne dorim", a declarat solistul Brian Molko.
Fanii Placebo vor putea asculta live piese precum ”Pure Morning” și ”Nancy Boy”, formația promițând și alte surprize.
"Turneul acesta este dedicat fanilor și ne oferă și nouă șansa de a interpreta din nou compoziții din perioada de început. Așadar, cei care vor să ne vadă cântând ”Pure Morning” și ”Nancy Boy”, pe care nu le-am mai cântat de aproape 10 ani și s-ar putea să nu le mai cântăm niciodată din nou, să vină la aceste concerte. Vom mai avea și alte surprize", a indicat solistul Placebo.
Muzică și film
Placebo lansează documentarul "This Search For Meaning" pe DVD și Blu-ray
Fanii Placebo pot adăuga la colecție documentarul "This Search For Meaning", pe care trupa intenționează să-l lanseze în format DVD și Blu-ray, alături de alte câteva surprize muzicale. Mai multe detalii în articol.

Documentarul "This Search For Meaning" va deveni disponibil pe 12 septembrie prin intermediul casei de discuri SO Recordings și va veni sub forma unei cutii deluxe cu patru CD-uri și o broșură cu postere detașabile. Lansarea va include două discuri cu "This Search For Meaning", unul în format DVD și celălalt în format Blu-ray, precum și două CD-uri audio.
Unul dintre discuri prezintă concertul trupei de la Palacio de los Deportes (Mexic) din 2023, parte din turneul "Never Let Me Go". Celălalt cuprinde cover-ul hitului "Shout", cântat original de Tears For Fears.
Documentarul "This Search For Meaning" a fost lansat în cinematografe anul trecut, fiind regizat de premiatul cineast scoțian Oscar Sansom. Lungmetrajul explorează ideile, versurile și subiectele discografiei Placebo, prezentând, se asemenea, imagini de arhivă, materiale exclusive și inedite.
Pe lângă interviuri cu membrii formației, filmul include și conversații cu alți muzicieni, precum Shirley Manson (Garbage), Robbie Williams, Yungblud, Rebecca Lucy Taylor (Self Esteem), Joe Talbot (IDLES), dar și cu actorul Benedict Cumberbatch și artistul contemporan Stuart Semple.
Pachetul deluxe "This Search For Meaning" poate fi precomandat pe site-ul oficial al trupei, la prețul de 41 de euro.






















