Urmărește-ne în Social Media

Pistol cu capse - O dorință-n plus

Pistol cu capse a lansat videoclipul noului single ”O dorință-n plus”. Melodia este extrasă de pe albumul ”După zece”, apărut în 2015.

După 10 ani de cutreierat țara în lung și-n lat, după un album lansat în 2008 și o aventură acustică finalizată cu un alt album - Unplugged 2012 -  formația Pistol cu Capse a lansat în 2015 albumul „După zece”. Cel mai recent single extras de pe acest disc se numește ”O dorință-n plus”.  Melodia a fost compusă de Sorin Bădulescu, având versurile scrise de Vlad Staricu și mixul & masterul semnate de Janin Pasniciuc.

O dorință-n plus” este lansată împreună cu un videoclip regizat de Amynoza după un concept al lui Radu Rogoz.

Deși a avut ca punct de plecare punk-rockul, cu ceva influențe ska, stilul formației a început, încet, încet, să se apropie de reggae-rock. Pe noul album „După zece” se pot auzi ritmuri calde, demne de Long Beach, California, dar și mai agitate, cu respect pentru pop-punk. O noutate demnă de remarcat constă în îmbogățirea sound-ului formației cu instrumente electronice (synth-uri, orgă hammond, rhodes piano și altele). Una peste alta, noul album Pistol cu Capse conține 10 piese, are un sound acordat la 2015, și încearcă să alunge fantomele anilor ’80-’90, care încă bântuie rockul românesc.

Albumul „După zece” poate fi ascultat integral pe pagina de soundcloud a formației.

Comentarii