Pharrell Williams feat. Daft Punk - Gust of Wind
Pharrell Williams continuă promovarea albumului ”Girl” prin reluarea colaborării cu Daft Punk. După succesul înregistrat cu piesa ”Get Lucky” de pe discul duo-ului francez, Pharrell revine cu un nou featuring alături de Daft Punk - "Gust of Wind". Videoclipul piesei poate fi urmărit în articol.
"Gust of Wind" este cel de-al 5-lea single extras de pe ultimul album al lui Pharrell Williams, ”Girl”. Melodia înregistrată împreună cu Daft Punk beneficiază de un videoclip în regia lui Edgar Wright, cunoscut pentru pelicule precum "Shaun of the Dead", "Hot Fuzz" și "Scott Pilgrim Versus the World".
Tracklist "G I R L" - Pharrell Williams
- "Marilyn Monroe"
- "Brand New" feat. Justin Timberlake
- "Hunter"
- "Gush"
- "Happy"
- "Come Get It" feat. Miley Cyrus
- "Dust of Wind" feat. Daft Punk
- "Lost Queen"
- "Freq"
- "I Know Who You Are" feat. Alicia Keys
- "It Girl"
Pharrell Williams a revenit în 2013 cu o serie de colaborări de succes precum cea cu Robin Thicke la "Blurred Lines" și cu Daft Punk la "Get Lucky" și "Lose Yourself to Dance". Din 2004 și până în prezent, a câștigat nu mai puțin de 7 Premii Grammy, dintre care 2 la categoria Producătorul Anului. De-a lungul timpului a realizat hituri pentru unii dintre cei mai în vogă artiști din lume - de la Jay-Z, Nelly, Gwen Stefani, Snoop Dogg până la Britney Spears și Justin Timberlake.
Hitul "Happy" s-a bucurat de un succes răsunător în întreaga lume. În plus, piesa a dat startul unui nou trend, în care oamenii se înregistrează bucurându-se pe melodie de orașul în care locuiesc. Videoclipuri pe melodia lui Pharrell au fost realizate în peste 50 de țări, printre care Polonia, Spania, Italia, Franța, Anglia, Germania, Olanda, România.
Industria muzicala
Daft Punk marchează cinci ani de la despărțire cu un nou videoclip pentru "Human After All"
La cinci ani de la anunțul despărțirii, Daft Punk a revenit în atenția fanilor cu un nou videoclip pentru single-ul "Human After All", lansat inițial în 2005. Materialul video marchează momentul simbolic al împlinirii a jumătate de deceniu de la încheierea oficială a proiectului și oferă o privire nostalgică asupra universului vizual care a definit identitatea duo-ului francez.

Noul clip pentru "Human After All" include imagini din filmul science-fiction Electroma, lansat în 2006, și îi surprinde pe cei doi membri conducând prin deșert, pentru ca ulterior să ajungă într-un oraș aparent liniștit. Pe măsură ce observă oameni socializând, cei doi descoperă un detaliu straniu: fiecare persoană poartă o cască, un simbol recognoscibil al esteticii Daft Punk.
Duo-ul, format din Thomas Bangalter și Guy-Manuel de Homem-Christo, și-a anunțat despărțirea în 2021, după o carieră de peste 28 de ani. În anii care au urmat, ambii artiști au vorbit despre necesitatea acestei decizii, Bangalter declarând că s-a simțit "ușurat" de modul în care proiectul s-a încheiat.
În toamna trecută, Daft Punk a colaborat cu jocul video Fortnite și a lansat o colecție de remixuri "Human After All" pe vinil, pentru a marca 20 de ani de la apariția albumului omonim.
Format la începutul anilor '90 la Paris, Daft Punk a devenit unul dintre cele mai influente proiecte din muzica electronică globală. Albume precum "Homework" (1997), "Discovery" (2001) și "Random Access Memories" (2013) au redefinit granițele dintre house, disco, funk și pop, iar identitatea lor vizuală (măștile robotice și aparițiile rare în spațiul public) a contribuit la mitologia din jurul lor. Cu hituri precum "Around the World", "One More Time" și "Get Lucky", Daft Punk a influențat generații întregi de artiști și a transformat muzica electronică într-un fenomen mainstream, păstrând în același timp un aer enigmatic și conceptual.




















