Cu muzica și versurile compuse de Gabriel Huiban alături de Petra, Alexandru Minculescu, Victor Sibrinin, Yuri Muzychenko, Pavel Lichadeev, Eldar Dzharakho și Markas Markoulis, "Momentu'" este o piesă ce îmbină elemente de pop și rap și aduce un sound fresh și energic, perfect pentru playlist-urile de toamnă.
"Versurile piesei vorbesc despre acel moment din viață când pare că tot universul lucrează pentru tine și totul îți merge perfect, despre acel moment când strălucești. Cu siguranță ne-am întâlnit și am trăit acest moment măcar o dată în viață, când simțim că toate planetele s-au aliniat doar pentru ca noi să ne putem atinge scopurile. Uneori muncim pentru visurile noastre din răsputeri și pare că nimic din ce facem nu dă înainte, dar alteori, la momentul potrivit lucrurile dorite par să vină mult mai ușor. Suntem aliniați cu universul, gata să primim daruri <<de Sus>>. Despre asta este piesa mea <<Momentu'>>", a declarat PETRA.
Cabron a adăugat:
"Petra este un artist nou, cu o voce foarte bună. Mie mereu mi-a plăcut să fac piese cu voci bune. Mi-a plăcut piesa și tema ei de la început și de aia am sărit pe ea, am rezonat cu subiectul. Fiecare are momentul lui, doar că trebuie să ne dăm seama când e și să acționăm atunci direct."
Muzică nouă
DJ Project și Petra descriu "Ce a fost" și deschid un nou capitol muzical
DJ Project revine cu "Ce a fost", cea de-a doua colaborare alături de Petra. După piesa "Gara de mai", noul single continuă direcția artistică începută împreună și consolidează o formulă muzicală fresh.

"Ce a fost" aduce în prim-plan un sound actual, cu o încărcătură emoțională puternică, păstrând în același timp ADN-ul muzical care a consacrat DJ Project. Piesa vorbește despre trecut, despre întrebările care rămân fără răspuns și despre momentele care continuă să revină, chiar și atunci când alegem să mergem mai departe. Single-ul a fost scris de Gabriel Huiban și Petra, produs de Gabriel Huiban și Gino Manzotti, iar aranjamentul de viori a fost realizat de Mattias Bylund.
Totodată, această lansare marchează și un moment important în evoluția proiectului: Petra se alătură DJ Project ca solistă pentru concertele live, aducând un plus de energie și autenticitate pe scenă. După prima colaborare, "Gara de mai", care a impresionat prin producția sa și prin contribuțiile speciale ale lui Mattias Bylund (cunoscut pentru colaborări cu artiști precum Taylor Swift și The Weeknd), noul single continuă direcția sensibilă începută împreună, iar vocea Petrei aduce un plus de emoție, printr-un stil personal și o interpretare sinceră.
VISUALIZER: DJ Project x Petra - "Ce a fost"
Petra s-a remarcat prin piese precum "Sunt bine", "Ireligios", "Mai dansează" (feat. Randi), "Încep să te uit" (feat. VUNK) și "Narcisist", iar lansarea "C’est la vie" a confirmat direcția sa artistică orientată către teme personale și puternic ancorate în realitate.
DJ Project rămâne o prezență constantă în muzica românească, cu un stil recognoscibil și o serie de colaborări care au influențat diferite etape ale scenei locale. Cu peste 400 de milioane de vizualizări cumulate pe YouTube, 7 albume lansate și premiul Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards 2006, proiectul a livrat constant lansări cu impact puternic.
Printre cele mai cunoscute piese semnate DJ Project se numără "Privirea ta" (feat. Ellie White), care a rămas 40 de săptămâni în Romanian Top 100, dar și colaborările cu Giulia - "Nu", "Regrete" și "Mi-e dor de noi" - toate ajunse hituri.
În anii recenți, DJ Project și-a continuat parcursul cu lansări precum "Inima nebună" (feat. Mira) și "Ultimul sărut" (feat. JO), consolidându-și relevanța pe scena muzicală.
Concerte & turnee
Andrei Coman este vocea Bucharest Town Charity Run 2026
Andrei Coman, cunoscut publicului din producții precum "Transilvanian Ninja" și "Iubire cu parfum de lavandă", se alătură Bucharest Town Charity Run 2026. Festivalul este un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru secția de hematologie pediatrică din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Andrei Coman va fi Vocea Bucharest Town Charity Run 2026, rol în care va fi prezent pe scena principală a festivalului, în perioada 17 – 19 iulie 2026, la Arena Națională din București. Prin prezența sa, Andrei Coman va contribui la energia evenimentului și la transmiterea mesajului caritabil care stă la baza festivalului. Pe parcursul celor trei zile, acesta va prezenta artiștii, va transmite comunicările importante de la scenă, va aduce în atenția publicului activările din festival și va susține mesajul de solidaritate al evenimentului.
Andrei Coman: "Sunt onorat să fiu parte din acest proiect"
"Pentru mine, Bucharest Town Charity Run 2026 nu este doar un festival, ci un loc în care muzica, oamenii și energia bună se adună pentru copiii care au nevoie să fie auziți. Dacă vocea mea poate duce mai departe mesajul lor și poate aduce mai mulți oameni aproape de cauza secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni, atunci sunt onorat să fiu parte din acest proiect." - Andrei Coman, vocea Bucharest Town Charity Run 2026
Programul pe zile la Bucharest Town Charity Run 2026:
Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile:
- Ziua 1 – 17 iulie 2026: Dirty Shirt, Cozmetic, Talisman, ZOB, Alex & The Fat Penguins;
- Ziua 2 – 18 iulie 2026: Paraziții, Dan Gerosu, Cabron, Macanache, C.R.B.L.;
- Ziua 3 – 19 iulie 2026: Cargo, Jurjak, Anton, Natalia Bendre, Phoenix.
Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.
Prețurile biletelor la Bucharest Town Charity Run 2026:
- Abonament pentru cele 3 zile - 300 lei
- Bilet de o zi - 150 lei
*Toate încasările din bilete vor fi direcționate către achiziția de echipamente medicale necesare secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.
Bucharest Town Charity Run 2026 este un festival caritabil dedicat comunității moto, muzicii live și solidarității, organizat pe Arena Națională din București. Evenimentul transformă energia concertelor și a comunității într-o acțiune cu impact real: susținerea achiziției de echipamente medicale esențiale pentru copiii tratați în secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.






















